inteleptul/ cuvantul fara sunet

avusese un vis straniu. se facea ca statea ingandurat in locul unde erau adunati cei care plecasera dintre ei.

cei care nu mai puteau vorbi. langa el veni mai intai ca o umbra pe care nu o recunoscu. cand se apropie, recunoscu pe unul dinte cei plecati, care nu mai era de mult printre ei. il cunoscuse cand era mic. abia si-l aducea aminte. de fapt aparuse exact asa cum si-l aducea aminte.

la inceput se sperie, dar parca ceva il tintuia in locul unde se gasea. spectrul cu chip se aseza langa el, uitandu-se inspre locul de unde un altul se pregatea sa vina.

 tot unul care nu mai era.

 veni si se aseza la randu-i, langa cel dintai.

venira astfel cativa, printre care si unii din neamul sau, care purtau semnul pus la plecare, de cei care ramasesera. toti aratau exact asa cum si-i aducea  el aminte.

facura un cerc in jurul sau. un cerc al celor care nu mai erau. ciudat, se simtea tare bine, intre acestia.

 parca voiau sa-i spuna ceva, dar erau dintre cei care nu puteau vorbi. le trecuse vremea aia.

se uita pe rand la fiecare. stateau linistiti, cu privirile linistit atintite asupra sa.

voiau sa-i transmita ceva.

 unul dintre ei, care purta semnul unuia dintre clanurile din trib, se ridica si se duse spre mijlocul cercului facut de ei.

se apuca sa adune niste tarana din mijlocul cercului.

aduna o gramajoara , dupa care se dadu putin intr-o parte, asteptand. un alt tacut veni si aduna inca o gramajoara de pamant langa prima.

asa facura pe rand vreo cativa, pana se adunara cateva gramajoare mici, cat umplu fiecare doua causuri de palme de om.

apoi cel dintai veni la locul sau si isi freca putin palmele, din care incepu sa curga putina apa.

cu aceste palme aduna toate gramajoarele la un loc si udandu-le cu apa , le alcatui dupa chipul unei papusi care aducea aminte de un copil mic, abia iesit din pantecele femeii.

batranul vanator erau absolut uimit de ceea ce se desfasura in fata ochilor sai.

batranul , dupa ce alcatui acel copilas, isi lua de pe frunte semnul pe care i-l pusesera la plecare, rudele, pentru a-l cunoaste atat cei ramasi cat si cei plecati, si-l puse pe fruntea copilului de pamant.

il lua de unde era, cu mare grija, il arata celorlalti, pe rand intorcandu-se catre fiecare. fiecare dintre ei il saluta parca cu o usoara inclinare din cap. dupa ce facu asta, duse copilul astfel pregatit si-l lasa usor la picioarele vanatorului devenit intre timp preot.

 apoi plecara pe rand , dupa cum venira, pierzandu-se intr-o perdea de lumina de la gura pesterii unde erau puse ramasitele lor pamantene. ultimul pleca cel fara glas care plasmuise copilul, parca mai vrand sa stea langa plasmuirea care-i luase semnul de pe frunte. sau careia i-l daduse.

ramanand cu copilul plasmuit din tarana, udat cu apa care izvorase din palmele aceluia, salutat de toti cei fara vorbe prezenti la aceasta facere, fiecare contribuind cu propria gramajoara de tarana si avand pe frunte semnul lui, vanatorul , in vis, pleca din acel loc, ducandu-se parca , catre locul unde stateau ai lui, sa doarma.

……….cand veni dimineata, se trezi brusc, scaldat in sudoare.

era la el acasa.

se ridica repede si pleca aproape fugind, catre locul unde-si tinea ocupatia zilnica, data de cel dinaintea sa; la locul unde traiau cei care nu mai puteau vorbi. cei plecati. caci acum el era cel care avea grija de acestia. el, devenise din cel mai mare vanator, cel care conducea pe cei plecati.

 ajunse acolo si gasi exact in locul unde fusese pus copilul de pamant din visul sau, o gramajoara de pamant. care parca aducea cu un spectru de papusa, ca un copil. sau poate visul fusese foarte puternic. si mai gasi in dreptul a ceea ce parea a fi capul celui din tarana, parca aruncat, semnul pe care i-l pusese plasmuitorul sau pe frunte.

se aseza usor langa ceea ce gasise, incercand sa -si aduca aminte tot din vis. si cum sa-ti aduc aminte tocmai ceea ce iti este asa de clar in minte. poate mai degraba sa vada ce va face.

 un gand ii aparu mai intai: duse semnul la locul sau, punandu-l acolo unde fusese oranduit la plecarea celui care-l avusese si in viata sa.

apoi nivela gramajoara de pamant si se gandi sa se duca la familia a carui semn fusese pus pe copil.

ce sa le spuna? ce a visat?                

 sau ce a gasit?

 amandoua? nimic?

 se ducea usurel catre aceia,

gandind ce avea sa le spuna.

 nu era obisnuit ca preotul , mijlocitorul celor vii catre cei plecati, sa vina la cineva. intotdeauna ceilalti veneau la el.

sa-l intrebe una alta. sa-si vada pe cei plecati. sa vorbeasca cu aceia. sa aiba grija de ei, impreuna cu preotul.

 sau sa anunte ca altul din neamul lor va veni la locul acela, sa fie locul pregatit. si cei plecati, instiintati de noua venire.

 deci vazand ceilalti din trib pe acest prea puternic om, puternic mai inainte ca vanator si mai puternic acuma ca seful tribului celor care nu vorbesc si au plecat, mai multi decat ei, se oprira din ale lor si-l petrecura cu privirea incotro se duce.

unii ar fi vrut sa-l urmeze sau sa-l urmareasca dar vocea celor mai puternici dintre ei ii oprira.

” ce sa cautati dupa el!”

vom afla dupa aceea ce a facut.                               

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

…….se duse catre cei care purtau semnul din vis.

 cand ajunse foarte aproape, familia acelora, care era toata stransa, ii ies in intampinare.

nu stiau ce sa-i spuna.ii facura cale libera catre mijlocul locului unde stateau ei.

 se adunara in cerc in jurul sau.

brusc avu revelatia din vis. erau in jurul sau precum cei din vis. doar ca aici erau si barbati si mai la coada si femei. si o gramada de copii printre picioarele lor, abia stapaniti de cei mari.

 zambi si le zise:

 ” bine v-am gasit. sunteti bine?’

– suntem, fu raspunsul sec al lor.

 apoi vazu ca 2 dintre femei erau cu copii care stau sa se nasca si le facu semn sa se apropie.

 barbatii le facura loc si se spropiara

– de mult? fu intrebarea preotului.

– aproape este gata, stau sa vina cei mici, fu raspunsul uneia.

– la fel si la mine, raspunse cea de-a oua.

 – ciudat, gandi batranul in mintea sa, in vis fusese numai un copil, aici erau  doi. dar unele mai fac si ele cate doi deodata.

 ce sa fie, ce sa fie.

-cand vin copii vreau sa fiu aici. sa trimiteti dupa mine cand vine vremea. noapte sau zi.

– cum ti-e vointa, zisera barbatii in locul femeilor. ele vorbisera deja prea mult in fata batranului.

– te vom chema.

-cei care au plecat mi-au spus sa fac asta. au un plan.

 pleca la fel cum venise, lasand o mare liniste in urma lui. sau o mare uimire.

– femeile erau mute, dar parca cineva le semnase cu fierul rosu.

 ceilalti parca le priveau altfel acuma.

– barbatii lor le dusera in locul unde dormeau sa nu se oboseasca. de acuma vor avea mai mare grija.

 le daduse de inteles cel batran.

pana spre seara, veste se dusese prin tot tribul. toti se intrebau ce va sa fie. acest batran de cand venise parca nu era ca cei dinaintea lor. parca erau acuma siguri ca vorbea cu cei plecati. parca aceia il alesesera sa vorbeasca cu ei.

batranul se dusese linistit catre treaba sa de zi cu zi.

ajunsese la cei care nu vorbeau, care plecasera.

parca ii erau acuma mai familiari. ceea ce ii facusera lui insemna pentru el ca il vedeau ca de-al lor. ca cel care sa-i ajute ca la randul lor sa-i ajute pe cei ramasi. cum?

nu stia nici el inca. dar ceea ce facuse azi i se parea ca si cum ar fi rasarit soarele in timpul noptii. cui sa spuna. celor cu care vorbea.

 se aseza la locul unde cei plecati erau asezati dintotdeauna. se aseza in mijlocul lor si incepu sa le povesteasca. fara sa vorbeasca.  caci la ce le-ar fi folosit acelora sa vorbeasca. pentru ei vorba nu mai era o varianta. deci le spuse fara vorbe tot ceea ce facuse. parca vrand sa afle de la ei daca facuse bine.

 cand termina de ” vorbit”, celalti ii dadura raspunsul la ceea ce ii intrebase.

vrei sa afli care era aela?

maine!

 acuma, noapte buna.

viseaza si vorbeste si tu fara cuvinte sa vezi cum este acolo unde cuvintele nu au sunet.

 se zice ca noi stim si putem arata intotdeauna zgomotul care-l produc doua pame care aplauda.

 dar una singura?

se mai zice ca noi toti stim sa vorbim cu cuvinte care suna. merita oare sa incercam si vorbirea cu cuvinte care nu au sunet? ia vezi in visul tau oare se aude sunteul cuvantului? si parca si acolo vorbesti cu oamenii, nu?..

 

 

 

 

tribul/ sfarsitul vanatorii/ intelepciunea

 dimineata, cand s-a trezit, primul lucru la care s-a dus sa se uite a fost locul in care isi tineau stramosii.

cei vechi, ale caror ramasite respectate de catre tot tribul, si ingrijite de catre batran, care mereu erau inmultite de plecarea de aici a unora, cei vechi deci, se uitau parca la el cu alti ochi.

nu-i vazuse niciodata pana atunci la fel. se uitasera de nenumarate ori unii la altii, insa parca niciodata atat de familiar.

dupa ce statu cateva momente, care i se parura foarte lungi, se trezi cu batranul care-l privea din spate.

nu indraznea sa vina in fata lui sau in dreptul lui.

batranul era cel mai respectat din trib, insa vanatorul acesta era cel mai puternic. vana ca nimeni altul. de foarte putine ori venisera inapoi fara prada. urmarea prada foarte atent.cand fusese foarte tanar fusese un tip puternic, insa foarte putin eficient.

intr-o zi, ca oricare altele, mergand cu haita la vanatoare, caci nu mai aveau resurse, au ajuns intr-o zona in care nu mai fusesera inca.

ochira un vanat mare, un pradator. unii dintre vanatori se cam temeau sa-l atace, stiind ca la fel ca si ei, mananca animale. parca-l credeau de-al lor.

de data asta mersesera mult si nu gasisera nmic. atunci disperarea ii impinse catre acest pradator mare.

se impartira: care sa distraga animalul, care sa-l inconjoare, care sa-l oboseasca, care sa-l rapuna. de la acest animal invatasera ca vanatul il prinzi dupa ce il obosesti. era un bun alergator. acesta insa era mare, parea batran si uluitor pentru ei, il gasisera singur.

incepura vanatoarea care se dovedi foarte grea, caci se luptau cam de la egal la egal.

in timpul miscarilor, animalul reusise sa incolteasca doi dintre vanatori, intre el si niste tufisuri dese. vanatorul nostru si un frate al sau. fratele fu prins de animal. acesta ii smulsese o mana si o mancase deodata. flamand fiind si incitat de sangele omului care se transformase in vanatul sau, nu mai vazu pe ceilalti si isi continua masa. vanatorul vazuse toate acestea si isi dadu seama ca nu-si mai putea salva fratele, care era mancat de animal. insa momemtul ii dadu voie sa se apropie din lateral si sa-l loveasca intr-un loc pe care-l stia ca fiind sensibil, insa greu de atins.

animalul se prabusi sub lovitura data de puternicul tanar vanator. putere generata de frica, de groaza, de manie si de fapt de puterea sa proverbiala printre ceilalti.

animalul muri cu fratele sau in gura. animalul era mort si fratele sau, sau ce mai ramasese din el, inca se mai zbatea.

lua atunci o hotarare pe care nu a inteles-o niciodata. isi lovi tare fratele , astfel incat prin moartea scurta sa termine zbaterea. mai ramasese jumatate din el.

asa il gasira ceilalti, care stateau in urma.

de atunci devenise un tip foarte tacut, ramasese foarte puternic, devenise un vanator foarte iscusit.

mai avea o trasatura care-l impusese despotic in fata celorlalti. devenise foarte dur.

lovitura sa cauza moartea vanatului instantaneu.

ce care vazusera ca il lovise pe fratele sau, luasera aceasta ca pe o duritate extrema si se temeau tare de el. nu indrazneau sa ramana in urma la vanatoare. parca erau mai buni cand vanau impreuna.

facuse asta ani in sir. facuse si familie.

 facuse multi copii. avea cea mai numeroasa familie din trib.

 era vanatorul cel mai dur. azi venise ca si chemat la cei fara glas. nu stia de ce.

 batranul il privea din spate. stia de ce venise, dar nu-i putea spune el. nu mai era cel de altadata.

 era in varsta. nu mai vana ca pe vremuri. erau altii mai iuti. mai buni.

 inventasera alte cutite. el il pastra pe al lui, pe cel vechi. imbatranisera impreuna.

acum era la vorba cu cei fara glas

statea inainte lor si parca vorbeau

nici lui nu-i prea placea vorba

nici lor

se intelegeau bine azi

batranul avu deodata  o revelatie , in timp ce-l privea.

se duse catre el si-i zise:

– ai venit sa-ti vezi parintii? si pe ceilalti?

– asa am simtit.

-azi vei merge la vanatoare ultima data. asta spun batranii de aici. vei ramane acasa pentru a te pregati sa-i ingrjesti. tu imi vei urma mie sa fii reprezentantul acestora intre cei care se misca. lor le place ca nici tu nu prea ai glas. de aia te vor de  mai mare al lor.

 ramai langa mine sa te pregatesti. sa -i auzi. sa-i cunosti. si apoi sa conduci pe cei vii si pe cei de aici. asta va fi locul tau.

aaaaa…… aasa incepe ce de-a treia perioada din viata.

dupa ce ai fost mare vanator, puternic, ai adus resursele familiei si ale tribului, vine vremea iarasi cand nu mai poti face aceste lucruri. ai mai putea, dar sunt atatia altii in spate care pot si mai bine. si carora le-a venit randul. la familie. la vanatoare. la procurarea de resurse.

in aceasta a treia perioada a vietii, se formeaza alte grupuri care te contin sau pe care le asimilezi cu viata:

 ramane familia, care incet incet iti va face loc langa strabuni.

sunt cei cu care ai vanat in partea anterioara a vietii, care acum sunt in masura sa alcatuiasca impreuna cu tine, batranii tribului.

sunt cei mai tineri, care acum incep sa vaneze, care vor veni sa asculte sau sa se laude cu ceea ce au vanat.

 si sunt cei mici, cei din prima perioada, care asculta la cele ce-i inveti. care vor duce mai departe ceea ce ai fost tu.

sincer, nu cred ca trecerea se face dintr-o gereratie la alta, asa linear.

 conflictul intre doua generatii succesive este asa de mare inca poate insemna pierderi. din fericire intotdeauna din urma vine o alta generatie, care fara sa mai aiba conflictul , caci nu te poti lupta cu cei batrani, va duce mai departe ceea ce acestia, cei batrani, au adus ca aport.

asa se vede ca intotdeauna la tatal cu multi fii, cel din urma, cel mai mic, facut parca la batranete, va duce spiritul tatalui in neam. chiar daca este o fiica.  

asa era pe atunci. asa zice la poveste . pe vremea cand se faceau povesti. acum nu se  prea mai fac…………

se duse la vanatoare in acea zi. ceilalti asteptau de la el semnalul. lua pe cel care-l vazute cel mai dibace la vanatoare, un tanar nu prea puternic insa foarte siret si il indica drept sef al vanatorii. el ramase azi la haituit vanatul in dreptul celor care-l vor omora.

vanatorii, dupa o clipa de confuzie, facura intocmai cum li se aratase. nu indrazneau inca sa-l infrunte.

…… vanasera bine azi.

la sfarsitul vanatorii, dupa ce dusera banatul statu de vorba cu tanarul pe care-l pusese la carma vanatorii.

 ii spuse scurt si cu un glas ingrosat:

– de maine la fel. eu nu mai vin. ma duc la batran. sa vanezi cum te-am vazut eu.

atata spuse tanarului care abia ridica privirea sa-l preveasca. se intoarse si pleca.

 era o plecare grea. era inca socotit cel mai tare.

dar plecarea aceasta il va umple de ceva mai mult.

 va deveni seful tribului.

 oare la asta se gandise atunci cand il omorase pe fratele sau jumatate mancat de bestia pe care o vanase cu mult timp in urma?

acea imagine acum trebuia sa-si gaseasca explicatia.

din tanar, trecuse prin putere si acum batea la portile intelepciunii

 noaptea veni si adormise repede. in vis, batranii cei fara glas parca se adunasera pe langa el, spunandu-i ceva ce nu putea intelege inca.

se trezi dimineata zambind. incepea sa fie intelept.

tribul/ trecerea timpului/ cuvintele

stii, in viata unui om exista cateva perioade definitorii pentru tipul de comunicare :

prima perioada,

aceea cand avem nevoie de parintii nostri, generic numiti astfel, intelegand prin aceasta o multime de persoane care incep cu parintii naturali si la care sunt asimilati ceilalti membri ai familiei, care impreuna sunt un grup distinct, cu care comunicarea se face mai ales pe baza afectului, adica pe baza schimbarii de mesaje foarte puternic colorate si care au o mare putere de intiparire. fie si pentru ca suprafata unde se vor stoca este foarte goala, caci cum ar fi altfel mintea unui copil proaspat intrat in viata.

ei ne dau de mancare, de baut, siguranta si de aici increderea nestirbita a copilului ca ceea ce primeste de la cel ce-i da mancarea si caldura, trebuie sa fie la fel de bun.

un alt grup de ” parinti”, sunt cei care nu fac parte din familia naturala, insa care se inscriu imediat in grup: ce care dau copilului invatatura, bagajul de cunostinte care sa-l ajute precum hainele, sa iasa in lume.

la inceput acestia nu sunt acceptati ca atare, caci vor trebui sa inlocuiasca prin aportul lor specific, cateva dintre atributiile primului grup, dezvoltand in schimb altele, care vor f de trebuinta mai incolo.

ei nu prea mai au aceeasi concentrare de culoare la schimbul de mesaje, intrucat partea afectiva ramane in foarte mare masura celor dinainte.

au si acestia ceva parte, dar ei ar vrea mai ales ca nu lor sa li se acorde atentie, ci mai ales lucrurilor, ideilor, teoriilor mesajelor cu care sau pentru care ei sunt prezenti in acest grup.

idealul, in fapt, pentru antrenorul de baschet este sa scoata campioni la baschetul promovat de el, caci altfel iubirea elevilor sa pentru el ca om, ar deveni primejdioasa, el nefiind pregatit cu un raspuns la aceasta eventualitate.

profesorul, la randul sau, vrea sa-si vada uceniicii, elevii, savanti, olimpici, iar nu membri ai familiei sale.

apoi tot in prima perioada vine ultima dezvoltare specifica, atunci cand individul incearca combinatii cu cei de varsta sa sau mai mari, bazate pe acelasi tip de comunicare, din care sa „castige” ultimele accesorii care sa-l faca apt de a iesi la lupta.

de a face parte dintr-o haita. de a urmari o prada.

de a se impune. de a alcatui o familie a sa. de a apartine tribului si in alt mod decat acela de consumator de resurse. sau de a face un alt trib, cine stie?

fundamentala pentru prima perioada din trecerea temporala numita aici si acum viata, este nevoia de hrana. nevoia de siguranta. nevoia de informatie. nevoia de input de valoare. NEVOIA DE CEILALTI IN SENS UNILATERAL. PRIMESTI FARA SA DAI MAI NIMIC.

PARI PRIVILEGIAT VAZUT DIN AFARA.cine nu-si doreste sa mai fie copil. tocmai din aceste motive, din aceste nevoi satisfacute unilateral.

cea de-a doua perioada a vietii……

aaaaa, aici este ceva nou. avem tot ce ne-au dat ceilalti. noi credem ca absolut totul, insa in fapt avem doar ce ni s-a dat.

si plecam afara. pleca sa mergem mai departe. ei ne spun, incercand sa ne retina poate vreun moment, ca inputul unilateral de pana acum este cam gata.

 ca de acum inainte nu mai primesti chiar degeaba, ca trebuie sa dai.

si apar alte grupuri, unele transformate din cele anterioare, altele noi.

pai grupul familiei si al rudelor ramane, cu modificarea fundamentala ca nu mai esti numai tu copilul lor, ci ca poate si nu numai poate ci chiar sigur, vei adauga si tu la acest grup, ceva al tau:
 FAMILIA TA. copii tai, sotia ta, rudele tale.

 si asa incepi sa construiesti pentru altii.

apoi vine grupul celor cu care mergi la vanat ( care poate sa fie sau nu, o haita). acestia sunt cei care reprezinta o adaugire in fapt periferica, dar in aparenta foarte activa. caci se vede ca  esti preocupat de aceasta activitate, dar in fapt esti preocupat numai de rezultatul acestei vanatori, pentru tine si ai tai.

 vanatoarea care nu aduce carne pe masa este sport. si sportul nu tine de foame. familia nu te respecta ca sportiv. familia te respecta ca sustinator. ca vanator. ca unul capabil sa aduca resurse catre cei ai lui.

desigur vanatoarea si asigurarea de resurse este in sine o etapa foarte importanta, insa nu pentru tine.

toata multitudinea de sentimente, secrete, obiceiuri, informatii, pe care le-ai adunat in prima etapa, sunt folosite numai in masura in care slujesc vanatorii.

 altfel sunt puse la pastrare, in loc uscat, unde sa nu se degradeze.

povestile copilariei, nici un vanator modern nu crede ca folosesc la vanat.

 in vremuri demult apuse, vanatoarea insasi era singurul subiect al povestilor.

 in vremurile de azi, nici un vanator nu crede ca povestile din vremea copilariei ar putea sa reprezinte o forma de asigurare de resurse.

in vremuri demult apuse, toate acestea erau numai in povesti.

in cea de-a doua perioada a vietii, atunci cand vanatorul se odihneste, umbrit poate de gandul zilei de maine, si cand o aude pe mama copiilor sai spunandu-le acestora vreo poveste, este melancolic macinat de o indoiala: oare aceste povesti sunt pentru copii sau nu numai?

cine stie?

 de fapt cine stie azi?

caci in vremurile dedemult raspunsul era clar si era unul. dar pe atunci acestea  nu erau povesti. sau nu asa le spunea. ele au fost numite mai tarziu povesti.

unii oameni isi inchipuiau fiinte care stateau pe varful vreunui munte, distrandu-se cu cel asemenea lor, nemuritori, foarte puternici. si ascultau despre aceia asa cum azi ascultam despre ce se intampla aievea in vreun colt de lume.

ei , cei vechi, credeau ca acele lucruri se intamplau aievea, in acel munte.

azi acestea sunt unele dintre povesti. suntem totusi putin incurcati, cand ascultam putin distrasi,povestea despre acela care nesocotind vointa zeilor, a celor puternici, a fost pedepsit sa care acea piarta  si cum o ducea in varf, dupa ce se odihnea o clipa, piatra se rostogolea, fortandu-l sa o ia de la capat. chiar zambim usor naiv la vizualizarea povestii. si suntem usor incurcati

 suntem incurcati intrucat seamana pana la detaliu uneori cu ceea ce facem noi insine. ei, poate ca este o coincidenta, poate ca mi se pare….

dar daca nu, atunci de ce aceasta este o poveste pentru copiii si nu pentru  mine?

 pentru ca tu esti un om mare care nu mai are nevoie de povesti.

de fapt tu nu prea mai ai nevoie de multe lucruri in aceasta perioada, de primit. ai inca in desaga ce ti-au pus de mancare cei din prima perioada.

acum odihneste-te, draga vanatorule, caci de indata patra se va rostogoli si va trebui iarasi carata catre varf.

nu…. nu ai gresit cu nimic….nicidecum.

 aia era numai in poveste.

 stii tu, trebuie si in continuare adusa carne si resurse pentru ai tai.

petru asta trebuie sa cobori din varful de unde te-ai suit cu mintea atunci cand ai adus carnea acasa, in urma vanatorii, si unde este soare, bine, si te poti odihni putin, in zimbetele alor tai si in sunetul de surdina al povestilor destinate celor mici.

trebuie sa te cobori jos, unde s-a rostogolit piatra.

 jos unde nu mai e chiar soare, si nici chiar cald.

unde este un miros de pietre incinse, care tot cad mereu, caci nu esti singurul care le duci . si este si praf.

si sunt multi vanatori, ca tine, care incearca sa-si gaseasca piatra pe care sa o suie catre varful mutelui lor, pentru a putea sa ramana vanator pentru ai lui.

 vrei sa facem o haita?…………….

am putea sa adunam pietrele fiecaruia si sa le folosim la aruncat catre vanat. ar fi o varianta, insa fiecare ar trebui sa ducem piatra in varful muntelui sau.

sau cum vom imparti vanatul dupa ce-l vom dobora?

…………………………..

 

 

 

tribul/ mortii/ religare

tribul trebuie sa aiba grija de toti membrii lui.

 doar acesta este principalul motiv pentru care exista. dar exista doua feluri de membri.

membrii de care are grija tribul INSA care isi pot avea si singuri de grija si membrii de care nu poate avea grija decat tribul, caci singuri nu-si mai pot avea de grija.

atunci cand tribul i-a considerat si pe acestia din urma membri, s-a produs umanizarea noastra cea mai profunda.

 a aparut o forma de grija nenaturala.

in natura ai grija numai de cel viu si de tine.

 sa poti trai si sa te poti reproduce. scurt si simplu.

tribul insa isi asuma si aceasta grija fata de membrii sai, care cu timpul va deveni chiar mai importanta decat grija fata de cei vii. si mult mai elaborata. de la a le pune zilnic ceva de mancare, simbolic, in fata, caci ei nu-si mai puteau cauta singuri de mancare, pana la  alte ritualuri din ce in ce mai complicate.

 dar atunci cand ai grija de un copil, acesta creste. devine matur si incepe sa te ajute in ceea ce faci, aducandu-si la randul sau aportul la lucrul comun.

 vaneaza cu tine.

 se imperecheaza pentru a avea copii. aduce femele in familia sa, pentru  a fi din ce in ce mai puternic. de fapt mai de folos….. tot ceea ce face, bun sau rau,  insa, se termina intr-o zi.

 si atunci devine un alt fel de membru a tribului. din cel privilegiat.

ca si atunci cand era foarte mic, altii trebuie sa aiba grija de el.

el nu mai vorbeste. sa nu mai auzim noi, cu aceste urechi. el nu mai mananca. sau nu mai vedem noi asta. el nu mai are dusmani. sau nu ii stim noi. nu mai are familie. sau mai are?

aceste intrebari cat si multe altele au generat pozitia acestor membri ai tribului.

atunci insa se mai intampla ceva. ceva si mai profund. tribul este mare, are structura relativ stabila, insa cu cat este mai mare, are si mai multi morti.

 viu fiind, fiecare membru al tribului are posibilitatea de a fi recunoscut si integrat de catre ceilalti, nu la fel se intampla si cu mortii.

acestia dupa ce mor se degradeaza in foarte scurt timp, incat nu mai pot fi recunoscuti cum erau cand se miscau. si atunci cum sa-i deosebim?

pai lasam langa ei lucruri care le-au apartinut, care sa-i faca identificabili. ok , asta se face pana azi inca.

incredibil, nu? apoi, mult mai subtil( daca subtil se poate numi pentru acea etapa, poate acum cateva zeci de mii de ani), facem niste semne care sa-l reprezinte pe cel mort.

dupa ce aceste semne sunt puse langa mort, ele devin parte a acestuia. puse de noi, pentru noi, in numele sau. noi devenim din urmasi biologici ai celui disparut, si urmasi legitimi ai celui disparut.

semnele sunt foarte importante. fiecare familie va pastra propriul ei semn. pe care-l va pastra pentru a-l identifica in raport cu restul tribului.

 si asa se naste ierarhia. semnul si importanta in cadrul tribului nu va mai fi dat de acceptarea de catre toti alfa din trib, in mod tacit, pe cel mai puternic, sau cel cu familia cea mai mare, ca fiind conducator.

 cel mai batran, cel cu semnele cele mai multe, cel care stie ce inseamna acestea va castiga respectul celorlalti.

 lasand totodata lupta bruta a celor puternici, la o parte in sens fundamental. ea va continua, dar va avea o alta valoare.

 dupa cel batran, care stie multe  si care are respectul tuturor, care i-a cunoscut pe cei vechi, care vorbeste cu ei si care asulta de la acestia ceea ce au de zis, ramane deschisa lupta intre cei puternici.

 insa dupa acesta . pentru locul al doilea.

 acesta, cel batran nu mai participa la lupte. pentru el relevanta devine dedicarea pentru cei morti.

el devine un fel de reprezentant al acestora. un purtator de cuvant catre familiile acelora. un oficiant al celor ce se fac la moartea unuia.

 va duce corpul acolo unde trebuie. il va aseza dupa rangul si importanta fiecaruia. ii va pune SEMNUL acolo unde trebuie. semnul famliei sale. astfel va castiga respectul familiei aceluia.

 va avea grija perpetua de cel care nu mai este viu.

va tine legatura pierduta in fapt , intre acesta si tribul sau. si copii sai. si neamul sau.

va realiza marea trecere caracteristica pana azi, a fiintelor umane:

RELIGARE. cei care mor rup o legatura cu cei care nu au murit inca. aceasta legatura va fi reluata prin ceea ce cei vii fac pentru aceia care au murit. reluarea legaturilor cu cel mort asigura pe cel viu de viata acestuia. cel mort nu mananca. dar cum nu poate manca daca este inca membru tribului?

cel mort nu se misca? aiurea

cel mort nu vede? aiurea

cel mort nu gandeste?. aiurea

 toate acestea le-au zis batranii, care au mai zis:

 – va putem spune noi despre cel care a plecat, ce face acum. cam ca o carte postala. pe unde este, ce zice, cum este acolo, daca se gandeste la voi, dupa cum si voi la el……….

si mai ales ce ar vrea el sa faceti pentru el…….

usor usor, cel care avea in grija mortii, devenise cel mai puternic.

 de ce?

pai avea cei mai multi pe care-i ingrijea in numele celor vii.

 pai toate familiile veneau la acesta in ocaziile mortilor lor.

atunci cand murea cineva.

atunci cand voiau ceva de la acestia.

atunci cand credeau ca acestia le-ar da vreo stire, vreo informatie.

– stiati ca cei care nu mai sunt pot sa vada lucruri pe care cei vii nu au cum?

cum ar fi viitorul?  cum ar fi lucruri asvunse celor viii, care se afla in sufletele lor?

oho, si cate si mai cate pot mortii.

 poate si de aia trebuie sa avem mare grija de acestia, ziceau batranii care devenisera fara a arata aceasta, cei mai respectati membrii ai tribului.

care aparau tribul insusi de alte haite, de alte lucruri. si chiar de foc. si chiar de ploaie. si chiar de soare. si de cate si mai cate. toate acestea cu ajutorul celor morti. care astfel isi aduceau aportul la treburile tribului. si il sudau in continuu, ca sa fie puternic.

 cei morti nu erau morti. erau altceva. erau ca o armata tacuta dar din ce in ce mai puternica. ai carei generali erau cei care stiau tainele acestora.

paradigma fiintelor umane fundamentale este aceasta:

DACA INTR-O ZI, INTR-O GALAXIE, S-AR ADUNA TOATE FIINTELE INTELIGENTE DIN UNIVERSUL CUNOSCUT, SI FIECARUIA I S-AR INGADUI, STRICT DIN MOTIVE DE ECONOMIE A INFORMATIEI, SA PREZINTE NUMAI  o PARADIGMA DEFINITORIE A SOCIETATII DIN CARE PROVIN,

 OAMENII AR AVEA UN RASPUNS SIMPLU:

NOI AVEM MORTII NOSTRI. TOATA CULTURA SI CIVILIZATIA NOASTRA S-A STRUCTURAT INCA DINTRU INCEPUT IN NIVELURI CONCENTRICE DE EXPERIENTE SI EVOLUTIE AVAND IN CENTRU CULTUL MORTILOR NOSTRI. cel putin pana azi.