strainii

Ceilalti din trib nu prea erau multumiti cu ceea ce facea anna. luase din forta care sigura puterea haitei, pentru a face ceva ce ei nu prea  intelegeau. desi femeile erau mai mult de partea preotului si a ceea ce el voia sa faca, nu prea aveau multe de zis. unii isi obligasera copii sa invete mestesugul vanatului, sa faca sulite si lame de strapuns animalul.

tinerii se supusesera  fara prea multa convingere insa si fara sa poata riposta. barbatii aveau dreptate.

cei care mai ramasesera, mai putini, continuau lucrarea. si ritualul. baiatul, desi lasat de vechiul preot si numit anna, nu avea in fata barbatilor imaginea pe care o avusese batranul sau mentor. nu fusese vanator. nu era asa de dur ca celalalt.

simtise asta din ceea ce se intampla. se dusese sa stea de vorba cu cei plecati, insa pana acum nu aflase nimic de la acestia. isi continua ritualul dimineata de dimineata.

cativa tineri ramasesera langa el…..

……..plecasera la vanatoare, de noaptea asa cum se facea intotdeauna. animalele vanau si ele noaptea si asa era obiceiul locului. invata de la cei care nu mai erau.

venira dupa cateva zile, fara nimic,  obositi si foarte violenti.

o alta haita se intalnise cu ei, si le luase vanatul inainte. avusese loc o urmarire, insa ceilalti parca disparusera la un moment dat cu totul. nu-i mai vazura dintr-o data si desi ii cautasera aproape doua zile, nu au dat de ei.

era prima data, din ceea ce-si aminteau ei, cand acest lucru se intamplase.

nici nu-i vazusera prea bine pe ceilalti. era noapte, doar ceva focuri se vazusera in departare. asta le atrasese atentia, stiau exact ca erau altii, caci ei erau toti aici.

parca mai mult urmarira vanatoarea celorlalti decat pe a lor proprie.  acest lucru, pe langa ca nu le adusese nimic de mancare, le adusese si multe intrebari:

cine erau ceilalti?

cum vor mai vana ei daca ii vor gasi pe ceilalti?

unde au disparut dintr-odata?

au ajuns la tribul lor . au sta la sfat si au gandit sa-i ceara parerea si lui anna.

– este prea necopt. nu stie ce e aia vanatoare.

-ce ne-ar putea spune el?

– el nu, dar poate cei plecati ne vor spune prin el. sa vedem ce este. trebuie sa intelegem ce a fost si ce va fi inainte, zise cel care era seful haitei, un vanator puternic, insa nu prea respectat de ceilalti. nu avea o familie prea mare, si asta era semn de nerespect.

ajunsera in toiul noptii la anna. acesta dormea .

ii auzi si se trezi

– ce este, intreba putin uimit, mai ales cand vazu cine il viziteaza. stia ce se intamplase, insa nu vorbise despre asta cu vreun vanator. asteptase sa vina ei la el.

-am venit la tine sa ne spui cum sa facem. nu am vanat nimic si am vazut alti vanatori care au vanat. i-am urmarit si parca dintr-o data i-am pierdut. i-am cautat si nu i-am mai gasit.

-stati pana dimineata. vom face azi ritualul impreuna.

– nu stim ce este asta si in plus avem alte treburi.

-atunci cand ati venit ati lasat celelalte treburi, caci aceasta este cea mai mare a voastra . ramanteti am zis, si vom afla ce si cum

– pai cum vom afla? intreba un tinerel care nu venise niciodata la templu sa ajute.

– animalul care face zgomot cand vrea sa prinda o prada nu o va prinde. taceti si poate veti prinde ceva, tuna vocea lui anna. parca vorbise batranul. cei mai in varsta dintre vanatori, parca auzind vocea batranului, impusera tacerea si respectul.

-vom sta, a mai zis conducatorul haitei. poate aflam ……

-pana atunci sa-mi povestiti voi ce a fost, cum a fost…..

copilul si preotul

si copilul crestea. nimeni nu banuia e avea sa aduca acest copil in viata tribului. nici macar preotul. care devenise mai batran, incepuse putin cate putin sa se indoaie sub greutatile vietii .

femeile cresteau copilul, in aparenta uitand de episodul petrecut la venirea sa pe lume.

 ii pusesera un nume pe care-l mai avusesera ai lor inainte: ANNA. in limba lor se talmacea ca cel venit de unde a venit primul. desigur copilul era prea mic sa stie acest lucru.

cand a venit vremea si din neamul lui s-au mai stins, a mers cu cei din familia sa acolo unde erau cei care plecasera, sa duca pe cel care plecase acuma.

intr-o zi, afara fiind foarte cald, copilul, care sa fi avut deja vreo noua ani, se apropie de locul unde batranul preot isi facea ritualul. se apropie usor de casa unde erau gazduiti cei care plecasera dintre cei vii si se uita de departe la batran.

 preotul simtindu-l mai mult decat vazandu-l caci venea din spate, il zise scurt:

-ce cauti?

-am venit sa te vad, zise copilul usor stanjenit.

-bine ai facut, vino mai aproape, zise batranul recunoscand vocea lui ANNA

– de ce ai venit?

-am un gand si vreau sa ti-l spun

-pai copii nu prea au ce vorbi cu mine, zise batranul parca vrand a zgandari vorba de la cel mic

-da, da, asa-i zise copilul si se opri ….

-ei haide, zi ce ai dezis, inisista batranul.

– am visat ceva si vreau ca tu sa-mi talmacesti

– ce indrazneala, gandi batranul, insa nu zise nimic

– am visat ca trebuia sa vin la tine si sa te rog sa ma lasi sa fac ceva pentru tine

batranul se uita atent la el si intreba iar:

 -tu pentru mine?

-da, am sa iau niste pietre dintre acelea pe care le ai aici langa locul unde sunt cei care au plecat, si am sa fac ceva cu ele. dupa care te voi chema sa vezi ce am facut.

-cand incepi?, intreba batranul

-pai indata, daca imi dai voie. nu vreau sa vezi ce fac pana nu te chem eu. nimeni nu vreau sa vada.

-bine, zise batranul. si cum vei face?

-pai cand voi simti, voi veni aici si voi face ceea ce trebuie sa fac.

 pleca baiatul si lasa pe batran gandind” oare ce va face?”

…. trecu timpul. baiatul venea la batran, acesta ii ingaduia printr-un gest sa-si vada de treaba si se apuca de ale lui.

batea cu un fel de ciocan in piatra, daltuind in piatra, el stia ce.

 parintii sai nu-l intrebasera decat prima data, ce facea acolo, insa cand le spusese ca batranul preot ii spusese sa nu le spuna, mintindu-i, acestia se lamurira ca nu aveau sa stie inainte de vreme.

cam trei ani lucra baiatul la pietrele sale. se facuse de-acuma un baietandru de toata isprava. piatra cu care se lupta il daltuise mai mult decat pe cei de varsta sa. cateodata mai vorbea cu batranul una alta, insa stia de la ai lui ca preotul este foarte putin vorbaret si ca nu e bine sa-l superi.

in tot acest timp fusese martor cateodata la ritualul zilnic de dimineata, zabovind cu lucratul pana ce preotul termina ritualul. tocmai de aia ajunsese sa cunoasca cuvintele zise de acesta. cateodata se amuza ingaimand incet pe batran.

odata se pomenise ca ridicase glasul, simtind din partea batranului un fel de privire  de gheata, desi batranul nu intrerupsese ritualul.

altadata se zorea sa ajunga tocmai la rasaritul soarelui, tocmai pentru a participa la acest ritual.

 usor usor se apropia de ceea ce facea batranul acolo.

ai lui ii spuneau in gluma ucenicul celor plecati, lucru care la inceput il necajise. dupa care se obisnuise. acum era mandru cand ii mai ziceau asa. insa ei nu trebuiau sa vada asta.

 iar batranului nu-i spusese de porecla sa.

… dupa ce temina ritualul, batranul se intoarse brusc catre Anna, cu o privire intrebatoare in ochi

-ei? esti gata?

– a venit sa te iau sa-ti arat ce am facut.

se dusera impreuna , mergand incet, facand ca drumul de cativa metri sa para mai lung.

dupa zidul care adapostea lumea tacuta a celor plecati, baiatul daltuise in piatra, niste figuri. care aveau fiecare pe ele semnele celor care nu mai erau, daltuite pe fruntea fiecaruia. era cate unul pentru fiecare familie.

 la baza fiecarei statui astfel alcatuite se mai afla un semn, acelasi la toti.

 si in mijlocul cercului facut de aceste statui era una mai mare ca acestia, care avea pe frunte semnul care era pe soclul fiecaruia dintre ceilalti. aceasta statuie insa nu era un barbat. era o femeie.

 batranul ramase uimit de ceea ce vazu si nu se putu stapani sa intrebe:

-cum ai facut acestea si ce inseamna ele?

 -acestea le-am visat ca fiind cei plecati dintre noi care sunt fiecare din familia sa.

 ei mi-au spus in vis ca acolo unde sunt acuma, sunt toti de un neam, care are acest semn.

 si ca acel neam are o mama. atunci cand au plecat de aici, au simtit ca si cand s-ar fi nascut inca o data. din aceeasi mama toti.

aceasta este ceea ce vezi.

… batranul cugeta la cele spuse de baiat si zise:

 -pe seara vreau ca fiecare familie sa-si trimeata cel mai bun vanator aici. sa-i anunti sa vina si tu sa vii cu ei.

pleca baiatul si merse pe la fiecare.

-de ce ne-a chemat batranul? intreba fiecare

-veti vedea diseara, inainte de apusul soarelui. sa fiti acolo negresit.

cand incepuse sa coboare soarele, toti erau la locul unde fusesera chemati.

 batranul zise scurt:

 -sunteti cu totii? . sa mergem

ii lua si merse cu ei catre locul unde se aflau cele facute de baiat.

– baiatul acesta a facut aceasta. cei plecati au facut prin el, inca de la nasterea sa, ca acest lucru sa fie asa cum il vedeti aici.

vom face un loc unde aceste statui sa fie asezate si acolo voi vorbi cu ei.

fiecare sa aduceti cate o piatra din casele voastre, sa incepem a construi.

 -ce este femeia aceea dintre ei? intreba unul

-este mama care-i naste atunci cand pleaca de aici.

 este si mama noastra. dincolo nu exista un tata.

– si cu cei care sunt acuma in locul unde i-am pus?

-aceia vor fi ingropati in pamant. intr-un loc special, unde-i vom duce de acum incolo. semnele fiecarei familii vor fi pe mai departe puse pe locul unde vor sta ei in pamant. acestia din piatra sunt reprezentantii fiecarei familii din tribul nostru. si aceasta este mama tribului nostru.

 datoria noastra este sa facem acestea. si apoi vom mai vedea.

batranul se intoarse si se departa. stia ca vor vrea sa-l intrebe pe baiat una alta, aa ca-i lasa.

 baiatul insa devense asemenea batranului, nu prea mai comunica cu altii. in ultimii ani comunicase mai ales cu pietrele sale , ajunse acum la mare cinste. si mai comunicase si cu cei plecati.

 dar aceasta comunicare era fara cuvinte, nu?

…. batranul se duse catre locul unde inca se odihneau cei plecati. pe care maine ii va ingropa in pamantul hotarat pentru ei.

se aseza la sfat cu ei si imediat adormi, parca fusese tras catre o groapa cu somn.

 in somn batranii ii spusera ca aceasta era ceea ce ei voiau.

 si ca avea sa traiasca pana cand toate acestea se vor face….si sa-l invete bine pe cel mic toate lucrurile. caci acela va fi incepatorul unei noi vieti.

copilul ii va aduce la viata pe ei…..cum?

in alta poveste

tribul/ sfarsitul vanatorii/ intelepciunea

 dimineata, cand s-a trezit, primul lucru la care s-a dus sa se uite a fost locul in care isi tineau stramosii.

cei vechi, ale caror ramasite respectate de catre tot tribul, si ingrijite de catre batran, care mereu erau inmultite de plecarea de aici a unora, cei vechi deci, se uitau parca la el cu alti ochi.

nu-i vazuse niciodata pana atunci la fel. se uitasera de nenumarate ori unii la altii, insa parca niciodata atat de familiar.

dupa ce statu cateva momente, care i se parura foarte lungi, se trezi cu batranul care-l privea din spate.

nu indraznea sa vina in fata lui sau in dreptul lui.

batranul era cel mai respectat din trib, insa vanatorul acesta era cel mai puternic. vana ca nimeni altul. de foarte putine ori venisera inapoi fara prada. urmarea prada foarte atent.cand fusese foarte tanar fusese un tip puternic, insa foarte putin eficient.

intr-o zi, ca oricare altele, mergand cu haita la vanatoare, caci nu mai aveau resurse, au ajuns intr-o zona in care nu mai fusesera inca.

ochira un vanat mare, un pradator. unii dintre vanatori se cam temeau sa-l atace, stiind ca la fel ca si ei, mananca animale. parca-l credeau de-al lor.

de data asta mersesera mult si nu gasisera nmic. atunci disperarea ii impinse catre acest pradator mare.

se impartira: care sa distraga animalul, care sa-l inconjoare, care sa-l oboseasca, care sa-l rapuna. de la acest animal invatasera ca vanatul il prinzi dupa ce il obosesti. era un bun alergator. acesta insa era mare, parea batran si uluitor pentru ei, il gasisera singur.

incepura vanatoarea care se dovedi foarte grea, caci se luptau cam de la egal la egal.

in timpul miscarilor, animalul reusise sa incolteasca doi dintre vanatori, intre el si niste tufisuri dese. vanatorul nostru si un frate al sau. fratele fu prins de animal. acesta ii smulsese o mana si o mancase deodata. flamand fiind si incitat de sangele omului care se transformase in vanatul sau, nu mai vazu pe ceilalti si isi continua masa. vanatorul vazuse toate acestea si isi dadu seama ca nu-si mai putea salva fratele, care era mancat de animal. insa momemtul ii dadu voie sa se apropie din lateral si sa-l loveasca intr-un loc pe care-l stia ca fiind sensibil, insa greu de atins.

animalul se prabusi sub lovitura data de puternicul tanar vanator. putere generata de frica, de groaza, de manie si de fapt de puterea sa proverbiala printre ceilalti.

animalul muri cu fratele sau in gura. animalul era mort si fratele sau, sau ce mai ramasese din el, inca se mai zbatea.

lua atunci o hotarare pe care nu a inteles-o niciodata. isi lovi tare fratele , astfel incat prin moartea scurta sa termine zbaterea. mai ramasese jumatate din el.

asa il gasira ceilalti, care stateau in urma.

de atunci devenise un tip foarte tacut, ramasese foarte puternic, devenise un vanator foarte iscusit.

mai avea o trasatura care-l impusese despotic in fata celorlalti. devenise foarte dur.

lovitura sa cauza moartea vanatului instantaneu.

ce care vazusera ca il lovise pe fratele sau, luasera aceasta ca pe o duritate extrema si se temeau tare de el. nu indrazneau sa ramana in urma la vanatoare. parca erau mai buni cand vanau impreuna.

facuse asta ani in sir. facuse si familie.

 facuse multi copii. avea cea mai numeroasa familie din trib.

 era vanatorul cel mai dur. azi venise ca si chemat la cei fara glas. nu stia de ce.

 batranul il privea din spate. stia de ce venise, dar nu-i putea spune el. nu mai era cel de altadata.

 era in varsta. nu mai vana ca pe vremuri. erau altii mai iuti. mai buni.

 inventasera alte cutite. el il pastra pe al lui, pe cel vechi. imbatranisera impreuna.

acum era la vorba cu cei fara glas

statea inainte lor si parca vorbeau

nici lui nu-i prea placea vorba

nici lor

se intelegeau bine azi

batranul avu deodata  o revelatie , in timp ce-l privea.

se duse catre el si-i zise:

– ai venit sa-ti vezi parintii? si pe ceilalti?

– asa am simtit.

-azi vei merge la vanatoare ultima data. asta spun batranii de aici. vei ramane acasa pentru a te pregati sa-i ingrjesti. tu imi vei urma mie sa fii reprezentantul acestora intre cei care se misca. lor le place ca nici tu nu prea ai glas. de aia te vor de  mai mare al lor.

 ramai langa mine sa te pregatesti. sa -i auzi. sa-i cunosti. si apoi sa conduci pe cei vii si pe cei de aici. asta va fi locul tau.

aaaaa…… aasa incepe ce de-a treia perioada din viata.

dupa ce ai fost mare vanator, puternic, ai adus resursele familiei si ale tribului, vine vremea iarasi cand nu mai poti face aceste lucruri. ai mai putea, dar sunt atatia altii in spate care pot si mai bine. si carora le-a venit randul. la familie. la vanatoare. la procurarea de resurse.

in aceasta a treia perioada a vietii, se formeaza alte grupuri care te contin sau pe care le asimilezi cu viata:

 ramane familia, care incet incet iti va face loc langa strabuni.

sunt cei cu care ai vanat in partea anterioara a vietii, care acum sunt in masura sa alcatuiasca impreuna cu tine, batranii tribului.

sunt cei mai tineri, care acum incep sa vaneze, care vor veni sa asculte sau sa se laude cu ceea ce au vanat.

 si sunt cei mici, cei din prima perioada, care asculta la cele ce-i inveti. care vor duce mai departe ceea ce ai fost tu.

sincer, nu cred ca trecerea se face dintr-o gereratie la alta, asa linear.

 conflictul intre doua generatii succesive este asa de mare inca poate insemna pierderi. din fericire intotdeauna din urma vine o alta generatie, care fara sa mai aiba conflictul , caci nu te poti lupta cu cei batrani, va duce mai departe ceea ce acestia, cei batrani, au adus ca aport.

asa se vede ca intotdeauna la tatal cu multi fii, cel din urma, cel mai mic, facut parca la batranete, va duce spiritul tatalui in neam. chiar daca este o fiica.  

asa era pe atunci. asa zice la poveste . pe vremea cand se faceau povesti. acum nu se  prea mai fac…………

se duse la vanatoare in acea zi. ceilalti asteptau de la el semnalul. lua pe cel care-l vazute cel mai dibace la vanatoare, un tanar nu prea puternic insa foarte siret si il indica drept sef al vanatorii. el ramase azi la haituit vanatul in dreptul celor care-l vor omora.

vanatorii, dupa o clipa de confuzie, facura intocmai cum li se aratase. nu indrazneau inca sa-l infrunte.

…… vanasera bine azi.

la sfarsitul vanatorii, dupa ce dusera banatul statu de vorba cu tanarul pe care-l pusese la carma vanatorii.

 ii spuse scurt si cu un glas ingrosat:

– de maine la fel. eu nu mai vin. ma duc la batran. sa vanezi cum te-am vazut eu.

atata spuse tanarului care abia ridica privirea sa-l preveasca. se intoarse si pleca.

 era o plecare grea. era inca socotit cel mai tare.

dar plecarea aceasta il va umple de ceva mai mult.

 va deveni seful tribului.

 oare la asta se gandise atunci cand il omorase pe fratele sau jumatate mancat de bestia pe care o vanase cu mult timp in urma?

acea imagine acum trebuia sa-si gaseasca explicatia.

din tanar, trecuse prin putere si acum batea la portile intelepciunii

 noaptea veni si adormise repede. in vis, batranii cei fara glas parca se adunasera pe langa el, spunandu-i ceva ce nu putea intelege inca.

se trezi dimineata zambind. incepea sa fie intelept.

tribul/ trecerea timpului/ cuvintele

stii, in viata unui om exista cateva perioade definitorii pentru tipul de comunicare :

prima perioada,

aceea cand avem nevoie de parintii nostri, generic numiti astfel, intelegand prin aceasta o multime de persoane care incep cu parintii naturali si la care sunt asimilati ceilalti membri ai familiei, care impreuna sunt un grup distinct, cu care comunicarea se face mai ales pe baza afectului, adica pe baza schimbarii de mesaje foarte puternic colorate si care au o mare putere de intiparire. fie si pentru ca suprafata unde se vor stoca este foarte goala, caci cum ar fi altfel mintea unui copil proaspat intrat in viata.

ei ne dau de mancare, de baut, siguranta si de aici increderea nestirbita a copilului ca ceea ce primeste de la cel ce-i da mancarea si caldura, trebuie sa fie la fel de bun.

un alt grup de ” parinti”, sunt cei care nu fac parte din familia naturala, insa care se inscriu imediat in grup: ce care dau copilului invatatura, bagajul de cunostinte care sa-l ajute precum hainele, sa iasa in lume.

la inceput acestia nu sunt acceptati ca atare, caci vor trebui sa inlocuiasca prin aportul lor specific, cateva dintre atributiile primului grup, dezvoltand in schimb altele, care vor f de trebuinta mai incolo.

ei nu prea mai au aceeasi concentrare de culoare la schimbul de mesaje, intrucat partea afectiva ramane in foarte mare masura celor dinainte.

au si acestia ceva parte, dar ei ar vrea mai ales ca nu lor sa li se acorde atentie, ci mai ales lucrurilor, ideilor, teoriilor mesajelor cu care sau pentru care ei sunt prezenti in acest grup.

idealul, in fapt, pentru antrenorul de baschet este sa scoata campioni la baschetul promovat de el, caci altfel iubirea elevilor sa pentru el ca om, ar deveni primejdioasa, el nefiind pregatit cu un raspuns la aceasta eventualitate.

profesorul, la randul sau, vrea sa-si vada uceniicii, elevii, savanti, olimpici, iar nu membri ai familiei sale.

apoi tot in prima perioada vine ultima dezvoltare specifica, atunci cand individul incearca combinatii cu cei de varsta sa sau mai mari, bazate pe acelasi tip de comunicare, din care sa „castige” ultimele accesorii care sa-l faca apt de a iesi la lupta.

de a face parte dintr-o haita. de a urmari o prada.

de a se impune. de a alcatui o familie a sa. de a apartine tribului si in alt mod decat acela de consumator de resurse. sau de a face un alt trib, cine stie?

fundamentala pentru prima perioada din trecerea temporala numita aici si acum viata, este nevoia de hrana. nevoia de siguranta. nevoia de informatie. nevoia de input de valoare. NEVOIA DE CEILALTI IN SENS UNILATERAL. PRIMESTI FARA SA DAI MAI NIMIC.

PARI PRIVILEGIAT VAZUT DIN AFARA.cine nu-si doreste sa mai fie copil. tocmai din aceste motive, din aceste nevoi satisfacute unilateral.

cea de-a doua perioada a vietii……

aaaaa, aici este ceva nou. avem tot ce ne-au dat ceilalti. noi credem ca absolut totul, insa in fapt avem doar ce ni s-a dat.

si plecam afara. pleca sa mergem mai departe. ei ne spun, incercand sa ne retina poate vreun moment, ca inputul unilateral de pana acum este cam gata.

 ca de acum inainte nu mai primesti chiar degeaba, ca trebuie sa dai.

si apar alte grupuri, unele transformate din cele anterioare, altele noi.

pai grupul familiei si al rudelor ramane, cu modificarea fundamentala ca nu mai esti numai tu copilul lor, ci ca poate si nu numai poate ci chiar sigur, vei adauga si tu la acest grup, ceva al tau:
 FAMILIA TA. copii tai, sotia ta, rudele tale.

 si asa incepi sa construiesti pentru altii.

apoi vine grupul celor cu care mergi la vanat ( care poate sa fie sau nu, o haita). acestia sunt cei care reprezinta o adaugire in fapt periferica, dar in aparenta foarte activa. caci se vede ca  esti preocupat de aceasta activitate, dar in fapt esti preocupat numai de rezultatul acestei vanatori, pentru tine si ai tai.

 vanatoarea care nu aduce carne pe masa este sport. si sportul nu tine de foame. familia nu te respecta ca sportiv. familia te respecta ca sustinator. ca vanator. ca unul capabil sa aduca resurse catre cei ai lui.

desigur vanatoarea si asigurarea de resurse este in sine o etapa foarte importanta, insa nu pentru tine.

toata multitudinea de sentimente, secrete, obiceiuri, informatii, pe care le-ai adunat in prima etapa, sunt folosite numai in masura in care slujesc vanatorii.

 altfel sunt puse la pastrare, in loc uscat, unde sa nu se degradeze.

povestile copilariei, nici un vanator modern nu crede ca folosesc la vanat.

 in vremuri demult apuse, vanatoarea insasi era singurul subiect al povestilor.

 in vremurile de azi, nici un vanator nu crede ca povestile din vremea copilariei ar putea sa reprezinte o forma de asigurare de resurse.

in vremuri demult apuse, toate acestea erau numai in povesti.

in cea de-a doua perioada a vietii, atunci cand vanatorul se odihneste, umbrit poate de gandul zilei de maine, si cand o aude pe mama copiilor sai spunandu-le acestora vreo poveste, este melancolic macinat de o indoiala: oare aceste povesti sunt pentru copii sau nu numai?

cine stie?

 de fapt cine stie azi?

caci in vremurile dedemult raspunsul era clar si era unul. dar pe atunci acestea  nu erau povesti. sau nu asa le spunea. ele au fost numite mai tarziu povesti.

unii oameni isi inchipuiau fiinte care stateau pe varful vreunui munte, distrandu-se cu cel asemenea lor, nemuritori, foarte puternici. si ascultau despre aceia asa cum azi ascultam despre ce se intampla aievea in vreun colt de lume.

ei , cei vechi, credeau ca acele lucruri se intamplau aievea, in acel munte.

azi acestea sunt unele dintre povesti. suntem totusi putin incurcati, cand ascultam putin distrasi,povestea despre acela care nesocotind vointa zeilor, a celor puternici, a fost pedepsit sa care acea piarta  si cum o ducea in varf, dupa ce se odihnea o clipa, piatra se rostogolea, fortandu-l sa o ia de la capat. chiar zambim usor naiv la vizualizarea povestii. si suntem usor incurcati

 suntem incurcati intrucat seamana pana la detaliu uneori cu ceea ce facem noi insine. ei, poate ca este o coincidenta, poate ca mi se pare….

dar daca nu, atunci de ce aceasta este o poveste pentru copiii si nu pentru  mine?

 pentru ca tu esti un om mare care nu mai are nevoie de povesti.

de fapt tu nu prea mai ai nevoie de multe lucruri in aceasta perioada, de primit. ai inca in desaga ce ti-au pus de mancare cei din prima perioada.

acum odihneste-te, draga vanatorule, caci de indata patra se va rostogoli si va trebui iarasi carata catre varf.

nu…. nu ai gresit cu nimic….nicidecum.

 aia era numai in poveste.

 stii tu, trebuie si in continuare adusa carne si resurse pentru ai tai.

petru asta trebuie sa cobori din varful de unde te-ai suit cu mintea atunci cand ai adus carnea acasa, in urma vanatorii, si unde este soare, bine, si te poti odihni putin, in zimbetele alor tai si in sunetul de surdina al povestilor destinate celor mici.

trebuie sa te cobori jos, unde s-a rostogolit piatra.

 jos unde nu mai e chiar soare, si nici chiar cald.

unde este un miros de pietre incinse, care tot cad mereu, caci nu esti singurul care le duci . si este si praf.

si sunt multi vanatori, ca tine, care incearca sa-si gaseasca piatra pe care sa o suie catre varful mutelui lor, pentru a putea sa ramana vanator pentru ai lui.

 vrei sa facem o haita?…………….

am putea sa adunam pietrele fiecaruia si sa le folosim la aruncat catre vanat. ar fi o varianta, insa fiecare ar trebui sa ducem piatra in varful muntelui sau.

sau cum vom imparti vanatul dupa ce-l vom dobora?

…………………………..