templul de sub templu

inna, ingerul se duse la cei care sapasera groapa de la picioarele statuiei zeitei, incepand ceea ce credeau ca va fi casa sa.
le facu un semn sa isi ia uneltele cu care sapau si sa vina cu el. anna ramasese langa focul care arunca jerbe de scantei in noapte, indeplinind pentru ultima data ritualul zeitei.
ajungand acolo, arata exact spre un anumit punct. unul dintre tinerii preoti lovi puternic cu unealta, exact unde ii fusese aratat.
pamantul de surpa cu un zgomot surd, lasand in urma o gaura in care lesne putea sa intre un om. caderea pamantului care ascundea gaura parca le spunea ca adancitura nu era tocmai mica.

anna, putin absent de la aceste lucruri, fiind foarte preocupat sa vorbeasca cu mama sa, zeita, care va veni si il va purta spre cealalta nastere, deveni atent

ingerul veni langa el si luand in mana niste paie din cele pe care tocmai le aruncase in focul sacru, se duse cu ele si le arunca in gaura dezgolita de cei doi preoti tineri, parca vrand sa le arate ce era inauntru.
paiele arzande cazura intr-o gaura care luminata, isi dezvalui adevarata masura. era mult mai adanca decat ar fi crezut ei. putea lesne sa incapa in aceasta tot templul facut de ei pana acum.
anna vazu si el aceasta imagine si ii multumi din ochi lui inna, ingerului.
acesta, citind gandul lui anna, aduse de unde erau pastrate, niste paie si punandu-le pe focul care era aprins noapte de noapte inspre omagierea zeitei, facu ca flacarile sa se mareasca. sufla indata asupra acestora si o mare de jerbe de scantei izbucnira , invaluind statuia zeitei. anna vazu parca statuia uitandu-se catre el, multumindu-i pentru ca facuse tot ceea ce facuse pentru ea. mana zeitei se intinse ca intr-un vis asupra-i si venind asupa ochilor, ii inchise. anna nu mai era. zeita il luase la sine, nascandu-l parca anume pentru a-i continua ritualul ca fiu.

inna, care era langa anna, auzi toate acestea. il auzea pe anna vorbindu-i zeitei, spunand ca este foarte bucuros ca pleaca unde sunt ceilalti, ca se duce mai aproape de ea. il auzi spunandu-le celor patru tineri ramasi, sa faca ceea ce trebuie facut ca si cand el este acolo cu ei mereu. si sa nu-i faca statuie lui. ca el nu a plecat si nu va pleca.
nimeni nu auzise asta in afara de inna. iar el era mut, nu putea vorbi. asta era pedeapsa.
se duse catre cei patru care erau inca la gaura, incercand sa vada ce este inauntru. ii chema sa-l vada pe anna adormit deja acuma.

il ridica pe anna de fata cu ceilalti, carandu-l cum ai cara un fulg si se duse ce el la groapa tocmai gasita . cei patru priveau scena inmarmuriti, neindraznind sa vorbeasca nimic.
ajunse deaspura gropii si facand un salt , cazu impreuna cu anna direct in ceea ce era dedesubt.
gaura se lumina indata de o lumina puternica, facand ca cei  patru tineri sa vada intr-adevar cat era de mare.
ingerul le facu semn sa ramana in afara, sa nu coboare.
cele patru capete aplecate cat puteau, dincolo de marginile gropii, urmareau contururile imensitatii dezvaluite, care era exact sub templu. in aceasta imensitate, ingerul coborase avandu-l pe anna pe umar.

l-a asezat intr-o parte, si intorcandu-se catre ei, desi nu-i vedea, le dadu de inteles ca va veni catre afara in curand.

” ce vom face acum? intreba unul dintre cei patru”

” vom face exact ceea ce am facut si pana acum, raspunse cel care parea a fi fost mai aproape de anna, prin talentul sau de a desena si intelege planurile facute de acesta, de cand era mic, adus impreuna cu mama sa, spre a-l ajuta pe anna la constructie.”

vom face exact ce am facut si pana acum. vom construi. vom trai. vom face ritualul de dimineata. vom face ritualul de noapte, cel al zeitei. vom face ceea ce ne-a invatat inna. vom trece mai departe catre cei din urma noastra, tot ceea ce avem. bun sau rau.

caci aceasta era de acuma cea mai importanta menire a templului.

odata cu trecerea lui anna catre celelelte, trebuia ca sa se faca totul mai departe ca si cum el ar fi cel care le face.

noaptea aproape se duse. nimeni nu isi dadu seama. inna era inauntrul cavernei gasite parca anume de el, pentru el si anna, sub templu.

cei patru intelesera ce au de facut.

se pregateau pentru intaia dimineata fara anna. stiau ce au de facut insa parca o faceau pentru prima oara acum.

cerul incepuse a se inrosi cate putin. se dusera sa se imbrace cu cele care trebuiau puse pe ei la ritual.

inna iesi dinauntrul cavernei. se duse catre apa si se arunca in suvoiul acesteia intrand si iesind parca in aceeasi secunda, parca nici nu ar fi facut acest lucru. era acum mai alb decat intotdeauna, parand rosiatic in lumina dinaintea rasaritului.

auzea gandurile celor patru.

intelese ca spatiul de sub templu va fi pentru el locul penitentei sale. si ca nu va mai iesi de acolo decat atunci cand va zbura. si va vedea. si isi va putea relua locul pierdut la judecata.

isi lua locul langa cei patru si astepta momentul.

soarele aparu ca de obicei, primele licariri impreunandu-se cu stropii pe care suvoiul neintrerupt de apa ii arunca in calea razelor sale. atunci cand stropii aceia devenira de aur, se auzeau cantecele celor patru:

„cine esti? de unde esti? cine sunt? de unde vin? ……….”

inna ramase cu ei pana cand se termina minunea inceputului.

se dusera apoi catre groapa facuta ieri, cea in care se afla nestiuta taina a trecerii. si a vietii.

sufla asupra gropii celei mici si facand-o ca noua, reincepura ritualul.

a doua zi, a doua piatra care parca crestea sub mainile sale, incalzindu-re si scotand niste aburi frumos mirositori.

le-o imparti si apoi se duse catre locul sau subpamantean.

trecand pe langa niste pietre care urmau a fi folosite la constructie pe mai departe, lua una care parea mai mare, mai plata si rotunda, si o duse pana la marginea gropii. acolo o puse deasupra, aratandu-le tinerilor ce au de facut.

o dadu la o parte si intra inauntru. cei patru pusera piatra deaspura, asemeni locurilor unde puneau pietre pe trupurile celor plecati dintre ei.

in fiecare casa existau astfel de pietre, sub care, intr-o groapa mica, rotunda, captusita cu praf galben frecat cu apa si uscat, ghemuit in forma de copil dormind, cu mainile pe langa corp, cei plecati erau pregatiti spre a fi nascuti de zeita in cealalta viata.

in spatele templului exista o astfel de groapa, facuta aidoma celor care adaposteau pe cei plecati, groapa in care inna aprinsese un foc, zdrobise misterioasele seminte intre doua pietre si udandu-le cu niste apa, le prefacuse intr-ul altfel de piatra, prin foc. o piatra care mirosea frumos si pe care le-o impartise deja pentru a doua oara.

acum a treia groapa, de data asta, mult mai mare, se deschisese in centrul templului, pentru a arata locul unde s-a dus anna. si unde va sta inna. le-a aratat cum sa puna piatra astfel incat sa nu intre nimeni dintre cei vii. cum nici in locurile celor plecati nu intra cei vii.

fiecare om atunci cand pleca, era asezat astfel incat sa devina prin nasterea din zeita dincolo, o piatra pentru un alt templu.

fiecare piatra alcatuita din semintele zdrobite si adaugate cu apa si foc, era impartita si consumata de fiecare dintre ei, pentru ca astfel bucatile acelea pe care le consumau, sa-i ajute a-si ridica templul dinlauntru.

iar groapa care era astupata acum, in care erau anna si inna, era templul de sub templu.

sub fiecare templu exista un alt templu.

fiecare piatra ajunge sa astupe o groapa sau sa intregeasca un templu.

fiecare groapa a avut ceva care a intregit-o vreodata sau asteapta aceasta intregire.

golul asteapta plinul.

noaptea asteapta ziua si apa isi asteapta soarele sau pentru un nou inceput.

focul isi asteapta paiele sale pentru ca din impreunare sa iasa jerbele de scantei de aur, asat de multe ca si oamenii, atat de stralucutoare ca si sufletele, atat de scurte ca si vietile.

ritualul inseamna de fapt inceputul lucrurilor.orice lucru are un inceput. si orice fiinta la fel

insa in vremuri dedemult, o naluca ii daduse unui om gandul ca noi am putea avea mai multe inceputuri.

inna parca venise acum tocmai pentru ceea ce noi vom invata.

poate ca atunci cand a fost judecat si trimis aici, fara sa poata zbura, vedea, vorbi, de fapt naluca fusese acel judecator.

si vrand sa-si tina promisiune facuta primului batran, celui care si-a parasit familia si viata, a trimis un sol aici spe a invata ce trebuie facut.

pentru a intruchipa si a arata ca noi oamenii, putem sa avem in viata nu numai un inceput.

si ca noi oamenii putem sa ne gasim fiecare, raspunsurile la intrebarile noastre. si ca astfel putem sa ducem aceste inceputuri si raspunsuri, odata gasite, cu noi atunci cand ne nastem dincolo, pentru ca ele sa fie readuse iarasi si iarasi inapoi, de cei ce se nasc, si date catre templu. care la randu-i le va tine pentru cei care le cauta.

acesta va fi sensul templului.

Inna/ istoria

ingerului a fost pedepsit sa ramana doar cu amintirea zborului.

nu i-au luat aripile. i le-au lasat.
a fost pedepsit sa uite cum este zborul.
va merge peste tot, acolo unde pana acum zbura. va duce oamenilor tot ceea ce putea sa duca dintotdeauna, insa nu va mai zbura.
ingerului i s-a luat vederea. nu si ochii.
ochii au ramas larg deschisi, de un albastru transparent, adanc precum apele unui lac de munte. puteau acesti ochi sa reflecte in ei toata lumea, toata fiinta, toata existenta.
insa nu mai puteau vedea.
ingerii nu vorbesc, astfel incat i-a ramas aceasta calitate.
ingerului i-a ramas numai puterea de a auzi oamenii. ba chiar i s-a dat lui sa auda si cel mai mic suspin sau susur, ca fiind foarte puternic. i s-a dat lui sa auda fiecare durere nestrigata, mai tare decat strigatul de disperare marturisit de oameni.

dupa ce i s-a dat ce i s-a dat si i s-a luat ce i s-a luat, a fost trimis acolo unde i- a fost harazit locul; printre oameni.

a aparut alb, cu ochi mari albastri, imbracat in extraordinarul penaj al aripilor sale care au uitat zborul ca intr-un vestmant minunat de matase, avand un zambet amar care contrasta cu toate celelalte .

a fost trimis sa dea celui ce cere, ceea ce are nevoie. asa cum era el daruit.

auzea strigatele de ajutor ale oamenilor. dorintele lor nerostite ii nelinisteau sufletul.

nu le putea spune nimic. auzea doar toate ale lor, ramanand mut.

nu putea sa zboare la vreun strigat din departare, caci ce era acela zbor el uitase.

mergea incet, aratandu-si neputinta sa de inger pedepsit.

doar strigatul omului il ghida. de cele mai multe ori, pana cand ajungea, strigatul se prefacea in ecou, caci cel care strigase nu mai era.

atunci se aseza pe o piatra, parand a se uita in gol, traind durerea aceluia.

atunci cand ajungea la acela care rostea o dorinta sau arunca un strigat de durere, deznadejde sau ura, il atingea usor cu varful aripii, care parca era o mana.

omul se trezea parca din durerea sau deznadejdea sa si incepea sa-i povesteasca ingerului viata lui.

…….dar ingerii nu vorbesc….. ii arata durerea sa, dar ingerul nu avea vedere.

nu avea decat ochi.

acela credea ca ingerul ii vede toata viata, ca acest strain imbracat intr-un vestmant simplu alb, vede tot ceea ce are el de aratat.

de fapt omul uitandu-se in ochii mari albastri ai ingeruui, isi vedea propria viata.

niciunul insa nu stia asta. ii ramasese ingerului magia de a reflecta in ochii sai durerea ca si cum ar fi altceva.

ceva neinteles. si astfel parca pastra ceva din vederea interzisa lui.

……. stand pe o piatra la marginea unui satuc, unde ajunsese dupa ce cea care-l strigase un amar de vreme, nu mai era, ingerul gandi o clipa cum sa redevina ceea ce era inainte de  a fi pedepsit de catre creatorul sau.

o vreme, nemaitinad cont de strigatele ce-i inundau auzul, facandu-i gandul imposibil, a mers fara tinta.

din departare a vazut o colina, care nu parea a fi acolo dintotdeauna.  parca era ceva straniu.

se indrepta catre acolo.

nu-si amintea sa fi vazut vreodata aceasta colina in aceste meleaguri, atunci cand cerceta pamantul cu aripile sale in zbor…….

oare atat de mult sa fi trecut de la primirea pedepsei?

apropiindu-se, auzi multime de strigate, de zgomote, care-l facura mai curios.

nu stia exact cand este noapte sau zi, caci nu putea vedea.

simtea linistea noptii si racoarea binefacatoare a intunericului, doar de cand ajunsese aici. caci ingerii sunt fiinte de lumina, care nu zboara in intuneric. locul de unde vin ei este regatul luminii.

se aseza la oarecare distanta de acel loc, lasand sa treaca seara si apoi noaptea.

auzea in linistea lasata de lipsa luminii, un murmur al unui om care facea un fel de ruga catre o fiinta. intelese ca aceasta fiinta nu este de aici. si mai mare-i fu curiozitatea, insa si-a zis sa astepte lumina.

la rasaritul soarelui, ingerul se lua dupa sunetele rugaciunilor facute de preotii din templu. caci templul era ceea ce gasise ingerul. sau poate el fusese gasit de templu, cine stie?

se apropie de acel loc, in care erau rostite aceleasi intrebari dintotdeauna, de la cel dintai batran:

” cine esti?, de unde esti? cine suntem? de unde suntem? incotro?…….”

ascultand cele cantate de aceia, ingerul intelese ca de fapt pana azi ratacise incercand sa ajute oamenii, desi nu prea mai avea cum. aici, in acest loc insa, pe care-l simtea ca pe noua lui casa, putea sa ajute mai mult.

intra si fara sa deranjeze pe cei care faceau ritualul, se duse catre ei.

intelese acum ca ochii lui vor putea sa-si recapete vederea privind prin ochii lor.

ca va putea vorbi prin cuvintele lor.

ca va zbura iarasi in inaltul cerului, atunci cand aripile sale vor fi intretesute cu gandurile lor.

pentru aceasta el ii va asculta si alina.

si le va da ceea ce ei cred ca le lipseste, pentru ca si ei sa-i poata da inapoi.

va deveni una cu ei, implinind astfel rostul profund al pedepsei si totodata facand ca aceasta sa se transforme.

cand l-au vazut, preotii au ramas muti. imaginea lui era a unuia venit chiar din soare.

a intrat in apa care era acum stravezie si a lovit-o cu aripile.

apa imprastiata in mii de stropi, parca refacu mirajul ritualului, improscandu-i pe toti cu stropi micuti de aur lichid.

…….. din bratele zeitei care-l tinea acuma in drumul sau catre cealalta lume, anna zambea…..

acest strain la templu va face din ritual un nou inceput si va da fiecaruia dintre cei care vor veni aici vreodata, raspunsurile la toate intrebarile lor. fiecaruia in parte.

” numai ca fiecare va putea intreba numai lucruri care-l privesc pe sine insusi, zise zeita lui anna. fiecare va avea un nou inceput numai pentru el insusi…… fiecare……..”

” ingerul acesta care a venit de unde vei merge tu, stie ce este de facut cu semintele. stie ce este de facut cu oamenii. stie e este de facut cu templul… i-au fost lui luate toate, pentru ca oamenii sa i le dea inapoi. si astfel el sa le poata da lor ceea ce ei au nevoie, mai zise zeita…”

ACEASTA ESTE ISTORIA. ACESTA ESTE NOUL INCEPUT

celor ce nu au, li se va lua

strainii venisera si se asezasera la spatele templului, acolo unde le permisese anna . invatasera cateva cuvinte de la membrii tribului. formasera o haita impreuna cu acestia si acum vanau mai bine si mai mult.

aveau arme facute din pietrele cele negre, mult mai rezistente. o parte dintre femeile acestora se dusesera catre vanatorii din trib.

mai ales cele tinere, care inca nu aveau barbati ai lor. barbatii noi veniti trebuira sa dea baieti pentru lucrul pe mai departe la templu. pentru zeita lor, normal.

vanatorii cei nou veniti ii invatasera pe cei ai tribului, un lucru fascinant pentru acestia:

inainte de a vana, observau turmele asupra carora doreau sa se napusteasca, sa vada care sunt femei si care masculi. cei noi ii invatasera pe cei vechi ca e mai bine sa ocoleasca sa prinda femele, ci mai degraba masculii. pentru ca asa turmele vor avea mai multi tineri, nou nascuti, care vor face turmele sa fie mai greoaie, mai expuse la un atac. si ca trebuie sa apere turmele din care se hraneau, de alti pradatori. caci concurenta era mare, erau multi pradatori animali care se hraneau din aceleasi turme.

uneori se hraneau si din vanatori. aceasta era mai rar, dar era un pericol.

femeile cele nou venite , le invatasera pe cele din trib cum si cand sa culeaga anumite fructe pe care acestea nu le culegeau. au mers in paduri si s-au uitat la ce mananca animalele si invatand, au cules si ele. le-au invatat sa usuce acele fructe si sa le pastreze ca provizii pentru cand nu aveau succes la vanatoare.

astfel au mai trecut inca cativa ani, poate zece, din viata acelora.

anna facuse  o alegere buna lasandu-i sa stea acolo. adusesera cu ei multe lucruri de folos. arme, fructe, barbati, femei.

totul pentru ca zeita lor sa aiba un loc , alaturi de alte zeite si pietre cioplite care intruchipau stramosii tribului.

batranul care il acceptase pe anna inaintea tuturor, aratandu-i totodata ca este un fel de preot si el, al haitei lui, fu luat la templu de anna.

el invatase cel mai bine limba si putea comunica atunci cand erau conflicte. care nu erau putine. mai ales pe femei.

cei doi invatasera ca armonia dintre ei ducea la controlul derapajelor dintre cele doua populatii.

savarseau acuma in fiecare dimineata ritualul. anna invatase pe baietii adusi la contructia templului, sa faca planuri, masurari , cioplirea si potrivirea pietrelor in ziduri.

ziduri care acuma cresteau mai repede.

pietrele erau aduse de mai departe. erau aduse de naki. cei care invatasera sa condstruiasca, sa faramiteze piatra aia galbena, sfaramicioasa, cu nisip si apa, intr-un anume fel, care apoi pusa intre pietrele cele mari, le faceua sa para ca o piatra singura.

invatasera sa construiasca.

unul dintre ei ii ceru batranului sa ii lase sa-si construiasca si pentru ei, astfel de incinte in care sa-si tina familiile.

tribul nu avea decat un fel de ziduri, cu niste barne din lemn, acoperite cu diverse plante, care sa le fie de locasuri. batranul se sfatui cu anna care ii lasa sa vada ce le trece prin minte.

acestia se apucara sa faca ceea ce gandeau. ridicara ziduri, pusera pari de lemn peste

acestia si facura un fel de tesatura impregnata cu pamant care sa-i adaposteasca. aceasta structura tinea mult mai bine impotriva caldurii de peste zi.

tot ei facusera in incinta, ca un fel de gropi in cel mai intunecat colt, in care tineau diversele provizii pe care le aveau. astfel se tineau mai bine.

anna vazu acesta si se minuna, insa ii lua pe ai sai din trib sa le arate.

incepuse constructia orasului.

templul era in continuare foarte mare, nu se terminase de construit. arata ca un labirint de coridoare pe care trebuia sa le parcurgi in vederea participarii la ritual. parca voia sa puna cat mai mult spatiu si cat mai intortocheat,  intre cei care ar ajunge acolo, si lucul unde se petrecea minunea inceputului de fiecare zi.

erau sali facute in care erau puse statuile stramosilor. era o sala mare in care era pusa statuia zeitei tribului, langa zeita celor din partea naki.

in spatele templului insa se face adevarata schimbare; aparea orasul.

la un moment dat, alcatuirea celor de la naki era asa de avansata, avand strazi intre colobele dreptunghiulare din pamant, care aveau fiecare cate o despartitura pentru usa si una mica pentru circulatia aerului, toate dand in ‘strazile ‘ lasate de naki printre case. strazile erau inguste. casele lor erau lipite una de cealalta, astfel incat intregul loc parea un fel de labirint. unii isi facusera casele mai inalte, altii mai joase, insa dinspre templu parea ca sunt ca un spatiu compact.

tribul venise sa vada si incepu sa faca asemenea ca acestia. in fapt nici nu mai erau asa de despartiti, dupa atata vreme. se amestecasera, deja erau copii facuti din vanatorii din tribul lui anna si femeile celor din populatia cealalta.

acestia mai ales aveau un fel de respect din ce in ce mai mare fata de anna. acesta vazu acest lucru si incepu sa gandeasca la acest lucru. de unde oare?

nu-l intreba pe batranul lor, insa incepu sa fie mai atent la ceea ce vorbeau impreuna. cei din tribul lui anna nu invatasera de la ceilalti limba acestora, ceea ce pentru naki era un fel de avantaj. anna insa invatase cel mai mult, datorita discutiilor pe care le avea cu batranul lor preot.

batranul ii invata pe copii din populatia naki, o poveste despre anna. cum acesta fusese ales de zeita lor, cea pe care ei pana atunci o tinusera in locasul ei de lemn si paie, sa-i lase sa stea acolo, langa templu. si sa-si poata pune zeita in templul lucrat si construit de trib, de fapt de anna.

copii intelegeau ca anna era ca un fel de preot pentru amandoua populatiile, intrucat zeita lor, mama lor, il alesese sa fie .

atunci intelese anna ca raspunderea sa catre acestia din urma era la fel de mare ca si catre ai sai.

…. dupa o zi plina de lucru si zgomot, adormi seara in sala in care se facea ritualul. pur si simplu adormise, gandindu-se la planurile de a doua zi.

in vis visa ca este in urmarirea unui animalut mic, care traia in pamant de obicei, isi facea niste galerii lungi, in care nu-l puteai gasi, si care aveau mai multe iesiri, in caz de pericol. acest animal foarte inteligent, facea multi pui. aduna tot timpul tot felul de fructe cazute, coji, seminte si tot felul de alte resturi si le ducea catre galerii. poate pentru a-si hrani puii. nu avea decat un dusman natural. un alt animal care si l

or, oamenilor le facea mare rau\; sarpele.

traiau pe langa ei cateva feluri de serpi,

dintre care unii daca te muscau, te curatai repede.

in cateva minute.

femeile si copii mai ales se intalneau cu ei.

de aici si moartea mai ales a acestora.

serpii erau dusmanii acestor animalute. tot timpul mai putin atunci cand puii cei mici ieseau in afara prima data. atunci mama acestora care iesea cu ei, avea puterea sa infrunte sarpele, si chiar sa-l alunge. uneori din aceste lupte sarpele era cel omorat.

un astfel de animal visa anna care mergea in camp, catre un anumit tip de planta. una care nu era cu nimic interesanta pentru ei. nu avea flori, nu avea fructe. era un fel de tija subtire verde care crestea in niste smocuri care aveau in varf niste peri. animalul taia cu dintii aceste tulpini si le cara apoi catre galerii. cat timp anna a visat asta, animalul a carat multe astfel de plante. apoi dupa un timp, din aceste plante, se scuuturau ca niste semnite, pe care puii animalului le manca, inainte de orice altfel de fruct sau alte seminte. asta vazu in vis. se trezi si , dupa ritualul de dimineata, ii povesti batranului ce visase.

-sa facem si noi cum face acel animal, zise batranul

-asa gandeam, insa va trebui sa cautam planta aceea.

-batranii nostri povesteau ceva despre o planta pe care zeita mama noastra le-ar fi dat-o, insa aceasta poveste s-a pierdut. poate ca acum o vom regasi.

-ce spunea povestea vpoastre? intreba anna

– se povestea ca mama nostra le-a dat celor dintai dintre ai nostri, cateva tije din aceasta planta, spunandu-le ca atunci cand vor folosi acest dar de la ea, vor stapani pamantul cu totul. si nu vor mai fi mancati de animale. si nu vor mai fi putini.

-povesti care le-am uitat pentru ca nu mai stim care este acea planta.

-poate ca visul tau este tot de la mama noastra.

-daca ea vrea ca tu sa regasesti aceasta planta, si sa se adevereasca ceea ce le-a spus celor de demult?

– vom cauta si vom vedea, zise anna.

vom merge amndoi sa facem acest lucru.

– desigur, anna, zise batranul cu mare respect, cu un glas care nu mai semana deloc cu cel marait de acum ani de zile. imbatranise si invatase limba lui anna.

celor ce au, li se va da…..

asteptau. munceau la pietre. in fiecare dimineata, la rasarit, indeplineau ritualul inceputului. anna impreuna cu cei cativa tineri care decisesera sa ramana langa el.

langa templu.
trecusera cateva zile de la intalnirea cu ceilalti si inca nici un semn. anna era increzator. doar si ceilalti trebuiau sa cantareasca aceasta intalnire si sa ia o hotarare asupra faptului de a reveni sau nu. seara se trasesera catre locul unde vor dormi, obositi de la munca zilei. mai sporovaira cate una alta, revenind intrebarea, daca ceilalti vor mai veni sau nu.

aici anna zicea inflexibil ca aceia vor veni, caci ei nu au un templu. si de aceea vor veni.

-noi avem acest templu, avem acest batrani plecati, facuti din piatra si avem aceasta zeita in mijlocul nostru. ei asta nu au. nu vor veni dupa femeile noastre. acestea se pot gasi si aiurea. nu vor veni dupa haita noastra. parea ca au arme mai bune.

adormira usor, unul cate unul, gandind fiecare la maine….

brusc anna se trezi, parca cineva l-ar fi atins in somn cu o mana rece peste fata.

era inca noapte, nu stia exact cat dormise. puse un lemn pe focul ce inca mai avea cateva scantei si il inteti.

iesi si se plimba jur imprejurul templului. in liniste, fara sa-i deranjeze pe ceilalti.

in spate, exact in locul in care-i gasisera intaia data pe ceilalti, erau niste faclii. venisera.

se duse catre ei, oarecum inconstient , caci nu stia cine este. in fata, ca si cum l-ar fi intampinat, era batranul care vorbise cu el prima data. zgomotele incete pe care le facea ceata de straini se curma brusc la o maraitura scurta a acestuia. stateau asemeni unor statui, cu faclii in mana, in spatele batranului sau.

la vederea lui anna, acesta striga scurt catre preot:

-anna

anna striga la randu-i , de data asta cu curajul recunosterii:

-naki

ceilalti veniti cu batranul raspunsera la fel:

-NAKI.

se opri la cativa pasi de batran si atunci vazu ca era insotit de un mare numar de barbati, atat cat putea el sa vada. mai vazu ca in spatele batranului era un fel de lada, o targa de lemn cu pereti, in care cativa barbati duceau ceva.

atunci cand se apropie si mai mult de batran, acesta se dadu la o parte lasandu-i loc lui anna sa treaca in mijlocul lor, catre lada aceea.

barbatii urmara exemplul batranului si-l inconjurara pe anna , lasandu-l in mijloc, cu batranul si lada. adusera tortele mai aproape, sa se poata  vedea mai bine.

batranul incepu sa suiere ceva in limba sa, un fel de cantare, cand mai incet, cand mai tare, miscandu-se oarecum convulsiv in jurul lazii aceleia. anna nu mai vazuse asa ceva. urmarea ca hipnotizat ceea ce se petrecea.

la un moment dat, toti barbatii facuti cerc in jurul batranului si a lazii, care acum il avea si pe el in cadru, incepura sa se agite si sa strige niste sunete scurte ca niste rapaieli de ploaie.

batranul ridica vocea guturala si , ca la un semn, toti cazura in tarana, avand facliile in maini.

atunci batranul se opri se duse catre lada o desfacu si cu gesturi foarte lente, si cantand in imba lui mai departe, scoase din lada, dintre ierburile care erau puse acolo, un obiect pe care anna il recunoscu imediat. era o statuie cam cat un copil mic, a mamei lor. toti barbatii erau cu capetele plecate, facand sunetele care insoteau momentul. batranul ridica statuia in maini, ca si cum ar venera-o, ca si cum ar fi prezentat-o. anna gandi imediat: daca ei cand au venit la noi, au ignorat statuile celor plecati dintre ai nostri, dar s-au plecat imediat la statuia zeitei, inseamna ca asta este mama lor. si atunci, fara sa stea pe ganduri, se duse catre batran si se apleca cu fata in tarana , in fata batranului care isi tinea zeita in maini.

batranul marai ceva, toata actiunea se opri, toti barbatii isi ridicara fetele catre batran sa vada imaginea.

batranul isi tinea zeita in mana si anna era in tarana, plecat in fata acestei zeite a lor. incepura usor sa se roteasca in juriul acestei scene, ca si cand doreau sa vada din toate unghiurile acest moment. dupa ce dadura un tur complet. batranul striga ceva, ei ramasera fixati  si isi aplecara iarasi capetele in jos. luminaind locul. batranul atunci, reluand maraiturile de mai devreme, incepu sa puna la fel, cu miscari lente, statuia in locul ei, in lada . inchise lada. in acest timp, anna ramasese jos. dupa ce inchise lada, striga tare:
-anna

apoi ceilalti barbati toti strigara tare:

-anna

batranul se duse catre anna si-l ridica catre fata sa. anna castigase. striga la randu-i:

-naki

iar ei la randu-le:

naki.

il lua pe batran si ii arata calea spre templu. acesta marai catre ai lui, care o luara incet, cu torte, pe acea cale, ducand cu ei, lada cu zeita lor.

ajunsera la templu in cativa pasi. ceilalti baieti erau deja treji, se trezisera de zgomot, insa nu se dusesera acolo de unde venea zgomotul.

anna le zise:

– azi vom face ritualul de incepere intr-un mod nou. este intaia data cand strainii vor sta la ritual.

se apropia momentul rasaritului. anna le facu semn strainilor sa se aseze. batranul era inainte. lada statea in spatele sau, inconjurata de barbatii ce aveau facliile in maini. ceilalti facura o structura de cerc in jurul statuii si a batranului, fiind foarte aproape de locul unde anna savarsea, la fel ca toti cei dinaintea sa, ritualul inceputului lumii.

…. se pregati, ii lua pe baieti langa el, si se aseza sa inceapa:

” unde suntem, cine suntem, suntem singuri, unde esti, cine esti, ……”  ritualul continua, in vreme ce razele soarelui strapungand stropii de apa , revarsara o lumina aurie profunda asupra tuturor celor care erau acolo.

ceilalti urmareau aceasta desfasurare cu ochii ficsi. nu miscau.  erau coplesiti de moment. era pentru ei ca o alta vedere. erau parca intr-o alta lume.

in timpul ritualului, anna ii facu semn batranului sa se apropie. acesta isi lasa pe ai lui si se apropie. statu in spatele lui anna, fara sa poata sa scoata un sunet. o miscare. nimic, era tintuit de imaginile vazute si de ceea ce face anna.

… dupa ritual, anna se intoarse catre ceilalti zicandu-le scurt:

-naki.

il lua la randul sau pe batranul care era cazut in tarana si-l ridica usor. il duse la lada zeitei lor si-i arata sa o scoata. ceilalti se uitau la batran. acesta incepu sa maraie ceva si iarasi isi luara locul in jurul lazii, plecandu-si privirea.

batranul scoase zeita din lada si o ridica catre cer. anna ii facu semn sa intre cu zeita in templu.

ceilalti vedeau acuma imaginea cu batranul care intra cu zeita lor, cu mama lor, in interiorul templului. cu anna.

batranul mormaia ceva, ceilalti intrara dupa el. anna ii arata sa puna zeila langa zeita lor. in locul central din templu. batranul aseza zeita in locul aratat. imediat ceilalti se adunara in jurul statuii si incepura sa se roteasca, la fel, parca ar fi vrut sa priveasca din toate partile momentul.

ademeniti de zgomot, cativa barbati si cateva femei din trib venira catre templu, ramanand la o oarecare distanta de locul unde se petreceau cele aratate. dupa ce batranul puse zeita la locul atarat de anna, langa zeita lor, ceilalti iesira cu batranul impreuna din templu, asezandu-se in spatele lui. anna se duse catre batran si ii zise aratand cu mana catre soare apune:

-anna… tribul.

iar apoi aratand cu mana catre soare rasare zise:

-naki

batranul le zise celorlalti ceva in limba los la care acestia toti strigara impreuna: anna.

ceremonia se terminase. anna avea in templu zeita mama a celorlalti, aceia aveau un templu pentru zeita lor, nu mai trebuiau sa o care dupa ei in acest mod. mai mult anna le indicase locul unde puteau sa se aseze. la soare rasare. anna devenise astazi si preotul lor. impreuna cu batranul, care ducandu-si cel mai de pret lucru, statuia zeitei lor, in templul lui anna, ii recunoscuse acestuia intaietatea.

vanatorii tribului si femeile, vazand aceasta ramasera incermeniti. anna adusese strainii langa ei. ce va insemna asta?

cativa barbati dintre ceilalti, vazand vanatorii tribului, se dusera catre ei, carand ceva in maini. vanatorii luara pozitia de lupta, insa vazandu-i neinarmati, se mai linistira. cand ajunsera langa trib, aratara ce le-au adus.

niste pietre mari, negre. erau pietrele din care ei faceau lamele lor dure. cativa se asezara jos si se apucara sa lucreze aceste pietre, cioplindu-le astfel incat sa scoata  lamele. vanatorii venira mai aproape. ceilalti maraiau intr-un fel, ca si cum le-ar fi aratat tehnica. usor usor, se asezara ca sa vada mai bine. la un moment dat, un vanator din trib intinse mana catre o piatra din cele negre, sa incerce.

un vanator de-al lor ii dadu piatra si se apuca sa lucreze. era mult mai greu ca pietrele lor, dar ciopleau la fel. piatra lui galbena se sfarama la ciocnirea cu cea neagra. atunci vanatorul celalalt ii intinse pumnalul sau, cu piatra neagra si ii arata cum sa ciopleasca, folosind piatra dura. se intelesera si se apucara sa ciopleasca.  cand muchia neagra a smuls din piarta o parte, care avea muchie, vanatorul din trib a  aratat-o celorlalti strigand de victorie.

asa merge viata inainte. tribului i s-a dat un zeu si o piatra neagra, dura, numai buna de facut sulite si cutite. i s-a dat pumnalul ca forma de atacare a animalelor la mica distanta. i s-a dat o intreaga populatie.

tribul, prin anna, a dat un semn de aplecare in fata xmamei lor.

a dat un loc in templul care ramanea al tribului. a dat un loc la soare rasare, care nu era al tribului, era gol.

ceilalti au apreciat toate acestea, pentru ca acum , mama lor, avea cinstea care i se cuvenea.

cei care aveau templul, pamantul si ritualul, au primit.

cei care avea zeita din lada, piatra neagra au dat. si au primit si ei, asa se zice. oare?…….
 

mama noastra/ mama lor

…….anna isi dadu seama ca acesta este un nou inceput. este inceputul vietii langa cei noi. caci stia ca vanatorii veniti acum, vazandu-le organizarea, vor veni mai aproape.

asa cum  un calator noaptea se opreste langa un foc, chiar facut de altii, care poate vorbesc o limba de neinteles pentru el. un zambet si un gest ii va lamuri pe cei care stau langa foc despre aceasta intentie. si tot printr-un gest acestia ii vor face semn sa se apropie langa focul lor.

vanatorii care mai ramasesera se uitau cu atentie la armele acestora. cel care repetase dupa anna cele cateva cuvinte, vazand interesul pentru aceste arme, lua una din mainile unia dintre ai lui, si i-o dadu lui anna.

de tot. anna o dadu celui care conducea haita aratand astfel dorinta sa: aceea ca strainii sa fie tolerati.

vanatorii tribului intelesera acest gest al celorlalti, naki.

cel care-i dadu pumnalul cel facut din piatra neagra lui anna, ii facu un semn cum ca ei ar pleca.

scurt, cu capul. ai lui intelesera imedia, din doua trei mormaieli ale aceluia, ceea ce vor face.

se indepartara usor, grupandu-se ca pentru plecare.

vanatorii il intrebara pe anna daca sa-i urmareasca

-de ce? daca au venit pana aici, au vazut ce suntem noi, cum suntem si cati suntem. au vazut templul. ii vom astepta aici. daca vor veni vom intelege ca sunt gata sa stea langa noi.

anna avea o problema mare; nu rezolvase in tribul sau problema cu vanatorii, privitoare la constructia templului. trebuia sa continuie dar nu avea sprijinul tuturor. avea nevoie de forta de munca.

o va lua de la noii veniti. dar ce vor vrea acestia in schimb? sau poate ca nu vor vrea nimic. se gandi si se duse la locul  celor plecati, hotarat sa nu paraseasca adunarea acestora, fara un sfat de la ei.

se facu seara, adormi langa statuile facute de mainile sale. dimineata facu ritualul inceputului. fusese singur azi. nu stiu de ce, insa de mult nu mai era singur la acest moment.

intelese ca ceea ce el facuse cu strainii era acum moment de rascruce pentru tribul sau.

intelese ca vanatorii, obisnuiti doar sa haituiasca si nicidecum sa gandeasca, voiau doar sa-i omoare pe cei straini, poate crutandu-le femeile, care ar fi ajuns la ei.

asa se mai petrecuse inainte vreme. povestile se spuneau inca.

daca s-ar fi intalnit la vanatoare, probabil ca asa s-ar fi intamplat.

insa acum nu se mai putea face asta. anna isi spusese cuvantul si odata cu el preotul batran si cei plecati.

chiar daca nu le convenea aceasta treaba.

pana acum, tot ceea ce se facuse la templu fusese fara prea mare impact in viata lor de familie si haita. cei plecati nu puteau participa la vanatoare, dar nici nu mancau.

preotii dinaintea batranului vanator si acum a lui anna, nu se prea amestecasera in treburile tribului.

cel dinaintea lui anna, batranul vanator, fusese primul care il cautase pe anna inca din momentul nasterii.

cei plecati nu fusesera mutati din locurile unde erau pusi, niciodata pana la preotul batran.

anna ii facuse din piatra. mai pusese in mijlocul lor si o zeita, de care ei nu intelegeau mare lucru.

dar nici nu ii afectase. vanatoarea mergea, viata la fel, copii se nasteau, altii plecau, mergeau la vanatoare, femeile mai culegeau fructe pentru a manca atunci cand se intorceau fara prea mult succes de la vanatoare.

batranul preot incepuse sa construiasca templul.

ei nu intelegeau, insa nu ii deranja. crestea templul langa ei, cum creste un copac dintr-o samanta aruncata la intamplare de vant, prin spatele casei.

adunasera pietre pentru aceasta.

constructia incepuse sa prinda contur. atunci avusese loc prima luare de pozitie fata de risipa de resurse pentru constructia templului.

templul nu le dadea de mancare. la el, copii lor trebuiau sa munceasca, fara sa participe la vanatoare. dar mancau ceea ce aduceau ei.

dezechilibrul ii facu sa-si puna copii la lupta in haita pentru hrana.

si dintr-o data aparura acesti straini. pe care-i pierdusera fara urma dupa o scurta urmarire.

care avusesera curajul sa vina pana aproape de locurile lor. si nu fusesera simtiti.

anna ii primise si parea sa vrea sa-i aduca langa trib.

foarte greu de patruns atatea lucruri dintr-o data.

strainii aveau arme mai bune ca ei.

daca erau si mai multi?

daca in loc sa-i urmareasca si sa-i ucida ei pe straini, s-ar fi intamplat invers?

acestea si multe alte intrebari ii stransesera pe mambrii tribului la un loc, in ibcercarea de a intelege.

anna ramasese astfel singur.

dupa ce termina ritualul, se duse dupa ei.

il vazura ca vine din departare. parca stransera randurile si mai tare, parca nevrand sa-l primeasca in mijlocul lor.

era o miscare absolut neghioaba. anna simti asta si gandi cum ar trebui sa faca.

– am venit sa inteleg ce este cu voi, zise tare ca sa fie auzit de toata lumea

-nu stim cum sa facem. ai schimbat totul , tu si cel dinaintea ta

– nu trebuia sa-i omoram pe cei pe care tu i-ai primit in templul tau

-cu noi de fata

– NU. tuna anna, si parca iarasi vorbea vanatorul batran prin vocea sa. ceilalti toti se uitara spre el.

in aceste momente parca le revenise inainte imaginea vechiului vanator, cel care multa vreme fusese cel mai puternic dintre ei. si cel mai respectat. si cel care adusese schimbarile.

– strainii care au venit, nu au vanzut din tribul nostru nimic, au vazut doar vanatorii si templul. si pe mine , cel care i-a primit.

un animal care este pradator nu fuge de prada sa.

– nu stim daca sunt mai multi sau mai putini ca voi. nu stim daca sunt mai buni vanatori sau nu ca voi. nu stiu cine ar fi omorat pe cine daca nu ii pierdeati la vanatoare, fara urma.

dar armele lor sunt din alte pietre decat ale noastre. ei ne vor duce la aceste pietre.

au vazut zeita din templul nostru si s-au dus catre ea.

poate ca asta este rostul zeitei din templul nostru. poate ca mama celor plecati dintre ai nostri, este si mama celor plecati dintre ai lor.

mama noastra poate sa fie si mama lor. astfel ceea ce ei au bun vom lua de la ei. si ceea ce avem bun le vom da lor.

doua haite vor vana mai mult ca una singura.

vor fi mai multe femei. si mai multi copii. si mai multi vanatori.

templul va ramane unul, dar vom fi mai multi. asta a fost intotdeauna dorinta tuturor preotilor nostri. sa fim mai multi,.

– vedeti voi, soarele care este sensul ritualului nostru de fiecare zi, este si pentru ei.

apa cu care soarele se imperecheaza in fiecare dimineata este si pentru ei.

vaneaza aceleasi animale ca si noi, deci nu sunt mai prejos din acest punct. inseamna ca au aceeasi mama.

MAMA NOASTRA ESTE SI MAMA LOR.

– de ce nu ne intelegem cu ei, daca sunt la fel ca noi? intreba unul dintre vanatori, dealtfel unul dintre tinerii care deprinsesera de la anna mestesugul taierii pietrei inainte de a se duce cu haita

– aaaa, iata ce va ziceam. ei ne dau noua ce au ei mai bun si noi lor ce avem noi mai bun.

limba noastra, cea prin care ne intelegem, poate ca este ceva bun care-l vom da lor.

altfel totul va fi degeaba. voi cum puteti sa luptati fara sa stabiliti vorrbind, ceea ce faceti.

iata ce le vom da prima data: limba noatra, ca sa ne putem intelege.

apoi vom avea o mama comuna

restul va veni dupa ce ei vor veni aici

fiti pregatiti pentru venirea lor

nu stim inca cine sunt ei

nici ei cine suntem noi

stiu doar ca noi avem un templu, o mama

dupa ce zise acestea, anna se departa mergand catre intalnirea cu cei plecat………….

adormi….. visand, vazu pe batranul preot intors cu spatele la el, facand ritualul de dimineata.

imaginea pe care o vazuse de nenumarate ori.

soarele incepu sa iasa si atunci cand se impreuna cu stropii de apa, facand ca aurul sa straluceasca, impodobind inceputul zilei si al lumii acesteia,

din apa aparu zeita din templu, care avea in maini doua pietre.

una i-o intinse batranului preot, iar pe cealalta o dadu catre cineva care nu se vedea.

toti batranii plecati erau asezati in spatele zeitei, martori tacuti la aceasta aparitie si la ritualul indeplinit de batranul preot…..

se trezi in miezul noptii, scaldat intr-un fel de sudoare . langa el erau doi dintre tinerii care il ajutasera pana nu demult la constructia templului.

-am venit sa ramanem…..

-maine , dupa ritual, incepem lucrarea. si asteptarea.

-asteptarea? se mira unul dintre cei doi

-da. asteptarea strainilor. ei ne vor ajuta sa facem templul.

si ne vor ajuta sa devenim mai puternici. este nevoie de aceasta……..

strainii

Ceilalti din trib nu prea erau multumiti cu ceea ce facea anna. luase din forta care sigura puterea haitei, pentru a face ceva ce ei nu prea  intelegeau. desi femeile erau mai mult de partea preotului si a ceea ce el voia sa faca, nu prea aveau multe de zis. unii isi obligasera copii sa invete mestesugul vanatului, sa faca sulite si lame de strapuns animalul.

tinerii se supusesera  fara prea multa convingere insa si fara sa poata riposta. barbatii aveau dreptate.

cei care mai ramasesera, mai putini, continuau lucrarea. si ritualul. baiatul, desi lasat de vechiul preot si numit anna, nu avea in fata barbatilor imaginea pe care o avusese batranul sau mentor. nu fusese vanator. nu era asa de dur ca celalalt.

simtise asta din ceea ce se intampla. se dusese sa stea de vorba cu cei plecati, insa pana acum nu aflase nimic de la acestia. isi continua ritualul dimineata de dimineata.

cativa tineri ramasesera langa el…..

……..plecasera la vanatoare, de noaptea asa cum se facea intotdeauna. animalele vanau si ele noaptea si asa era obiceiul locului. invata de la cei care nu mai erau.

venira dupa cateva zile, fara nimic,  obositi si foarte violenti.

o alta haita se intalnise cu ei, si le luase vanatul inainte. avusese loc o urmarire, insa ceilalti parca disparusera la un moment dat cu totul. nu-i mai vazura dintr-o data si desi ii cautasera aproape doua zile, nu au dat de ei.

era prima data, din ceea ce-si aminteau ei, cand acest lucru se intamplase.

nici nu-i vazusera prea bine pe ceilalti. era noapte, doar ceva focuri se vazusera in departare. asta le atrasese atentia, stiau exact ca erau altii, caci ei erau toti aici.

parca mai mult urmarira vanatoarea celorlalti decat pe a lor proprie.  acest lucru, pe langa ca nu le adusese nimic de mancare, le adusese si multe intrebari:

cine erau ceilalti?

cum vor mai vana ei daca ii vor gasi pe ceilalti?

unde au disparut dintr-odata?

au ajuns la tribul lor . au sta la sfat si au gandit sa-i ceara parerea si lui anna.

– este prea necopt. nu stie ce e aia vanatoare.

-ce ne-ar putea spune el?

– el nu, dar poate cei plecati ne vor spune prin el. sa vedem ce este. trebuie sa intelegem ce a fost si ce va fi inainte, zise cel care era seful haitei, un vanator puternic, insa nu prea respectat de ceilalti. nu avea o familie prea mare, si asta era semn de nerespect.

ajunsera in toiul noptii la anna. acesta dormea .

ii auzi si se trezi

– ce este, intreba putin uimit, mai ales cand vazu cine il viziteaza. stia ce se intamplase, insa nu vorbise despre asta cu vreun vanator. asteptase sa vina ei la el.

-am venit la tine sa ne spui cum sa facem. nu am vanat nimic si am vazut alti vanatori care au vanat. i-am urmarit si parca dintr-o data i-am pierdut. i-am cautat si nu i-am mai gasit.

-stati pana dimineata. vom face azi ritualul impreuna.

– nu stim ce este asta si in plus avem alte treburi.

-atunci cand ati venit ati lasat celelalte treburi, caci aceasta este cea mai mare a voastra . ramanteti am zis, si vom afla ce si cum

– pai cum vom afla? intreba un tinerel care nu venise niciodata la templu sa ajute.

– animalul care face zgomot cand vrea sa prinda o prada nu o va prinde. taceti si poate veti prinde ceva, tuna vocea lui anna. parca vorbise batranul. cei mai in varsta dintre vanatori, parca auzind vocea batranului, impusera tacerea si respectul.

-vom sta, a mai zis conducatorul haitei. poate aflam ……

-pana atunci sa-mi povestiti voi ce a fost, cum a fost…..

unde suntem? / ce facem?

ceilalti, obositi, adormira unul cate unul in timp ce vorbeau despre ceea ce vor face maine.

Anna ramase ganditor dupa ce toti adormira.

se uita la ei, in lumina palida a restului de la focul ce ii insotise.

Niste baietandri ca el sau mai mici. care din cine stie e motive, il insotisera. care il ajtasera sa aduca pietre pentru templu.

care invatasera de la el cate ceva despre arta punerii pietrelor impreuna. care sa alcatuiasca un sens al pietrelor, numit templu.

Neclar inca pentru el, deci si pentru ei. unii incepusera sa daltuiasca in pietre figuri.

lui i se paru acest lucru folositor pentru templu.

Insa incepu sa-si dea seama despre un fapt care i se paru la fel de mare si greu, nelamurit si necesar, precum misiunea sa de a duce mai departe ritualul, constructia, pe cei plecati.

intui ca este nevoie de multa munca, deci de multi oameni. templul nu se poate face asa simplu, poate se poate visa asa simplu, dar nu face.

trebuia de asemenea, ca ritualul sa continuie fara intrerupere. mai trebuia ca tot tribul sa inteleaga importanta acestuia pentru ei. si pentru copii lor.

incerca sa adoarma. inchise ochii si incerca sa nu se gandeasca la nimic. atunci ii aparu batranul in fata, avand o privire aproape zambitoare. dar ce era langa natran? erau ca intr-o ceata, ceilalti. cei plecati. pe unii, foarte putini ii recunoscu. pe ceilalti nu, dar intelese cine erau.

se apucara in visul sau, sa care pietrele care parca veneau de niciunde, si sa le aseze cu o usurinta nefireasca in ziduri si incaperi care alcatuiau templul..

facura , parca asa de repede cum fugea soarele pe cer, maturand distanta dintre rasarit si apus, templul. atunci anna avu imaginea intreaga a ceea ce se va numi templu. intelese ca ii transmiteau un mesaj.

ii descriau planul templului si sarcina sa cea mai mare; constructia acestuia.

el , un singur om, fusese ales sa faca asta. oare va putea? insa atunci avu intreaga revelatie a acestui vis: batranul preot nu era singur. toti din toate neamurile cele plecate erau cu el. templul era al tuturor, deci il faceau impreuna… adormi………

se trezi, parca abia inchisese ochii. era ora la care se pregatea de ritual. cerul incepuse sa se lumineze usor, lumina abia deschisese orizontul la culoare.

pietrele puse deja in zidurile templului de catre ei pana acum, se zareau ca niste contururi intunecate.

ii trezi pe ceilalti.

se dusera si se asezara acolo unde soarele deja incepea sa imprumute din rosul sau de dimineata, cerurilor.

ceilalti il urmara si se asezara pentru a urmari si inchiea ritualul de incepere al fiecarei zile, imperecherea razelor soarelui cu manunchiul de apa oferit in dar.

odata incheiata desfasurarea minunii, se retrasera pentru a incepe lucrarile zilei.

” am avut azi-noapte un vis” zise anna.

„in el mi-a aparut batranul preot dinaintea mea, impreuna cu toti cel plecati dintre ai nostri. ei au facut templul asa cum va trebui sa-l facem noi”

” ei erau insa toti, nu era numai preotul. templul s-a inaltat prin ei toti. fiecare punea piatra sa acolo unde era planuit. numai asa au incheiat aceasta lucrare”

– asta inseamna ca si noi va trebui sa facem la fel, raspunse unul dintre cei de fata.

– da, insa va trebui sa-i facem pe toti din trib sa inteleaga asta.

– fiecare pe ai sai.

-barbatii vor vedea asta ca pe o slabire a haitei de vanatoare

-asta asa este, dar asta avem de facut.

imaginea a ceea ei construisera pana atunci le dadea sperante.

deja inima templului aproape ca prinsese forma. se apucara incet de treaba. unii carau pietre, altii le potriveau dupa cum fusese gandit, altii taiau pietrele pentru cei care le potriveau.

nu credea anna ca era munca mai frumoasa dect aceasta.

desigur in afara de momentul magic al ritualului de dimineata.

va trebui sa gandeasca cum sa aduca mai multa munca catre aceasta constructie.

multa munca inseamna multi oameni.

multa mancare.

mult zgomot.inseamna viata templului sa fie deodata cu viata lor, a oamenilor.

acest lucru parca il scoase dim impasul in care se afla.

gandi cum sa inceapa sa aduca viata langa templu. pana acum doar preotul statea acolo multa vreme.

ceilalti veneau si plecau, aduceau cate unul de-al lor care plecase dincolo, il lasau si iarasi plecau. oamenii doar veneau acolo ca sa plece.

aceasta trebuia sa se schimbe. desigur, vei spune , este normal ca intr-un anumit loc fie el si unul ca templul, oamenii sa vina si sa plce. sa vina ca sa plece.

 foarte adevarat. insa ia gadeste-te acum la inversarea a cea ce ai spus: revin

OAMENII VIN INTR-UN LOC PENTRU CA ODATA AJUNSI ACOLO SA PLECE.

 VA TREBUI SA PUNEM TERMENII INVERS: OAMENII PLEACA DINTR-UN ALT LOC PENTRU A AJUNGE IN ACESTA.

s-ar putea numi sec schimbare de sistem de referinta. daca ar fi doar aceasta si inca ar fi bine.

 sa reformulez mai subtil paradigma, dand fara sa vreau de paradigma fundamentala a noastra, a tuturor, intrebarea pentru al carei raspuns ne pute da multe lucruri scumpe, intrebarea care se gaseste impreuna cu raspunsul ei, ” ingropata” la suprafata dinlauntrul fiintei noastre:

” ne nastem pentru a muri sau murim pentru a ne naste?”

desigur aceasta intrebare….iarasi asta….mereu asta….. cu toate progeniturile ei. cu viata ei, cum am vorbit alta data.

insa o intrebare asa de mesterit pusa si ascunsa la suprafata noastra, incat stim despre ea doua lucruri clare, fara putinta de tagada:
-este o intrebare care va muri intr-o zi, odata cu lovitura pe care i-o va aplica raspunsul sau.

-este intrebarea care a generat profundul si inegalabilul nostru respect pentru morti si moarte. caci daca cumva ne nastem pentru a muri? nu ar fi acesta sensul nostru atunci?

–dar daca murim pentru a ne naste? nu este moartea un eveniment important de considerat?

si aceasta ntrebare care este la fel de veche ca noi, oamenii, nu este ca o durere mare, nu este ca o mare apasare, nu.

poate fi asemuita cu o mancarime subtire, care insa te face sa te scarpini, dandu-ti iluzia potolirii, cand de fapt ea se regenereaza si se adanceste. si iarasi te scarpini, si poate ca singerezi, insa o clipa ai senzatia ca ai biruit mancarimea. insa nu e asa.

raspunsul la aceasta intrebare zace ingropat in noi.

si in fiecare dimineata o repetam in speranta aflarii raspunsului ei:

” cine esti? de unde esti? cine sunt? de unde sunt? suntem singuri? suntem titi?……..?”

acesta este ritualul inceputului. in el zac toate raspunsurile. in inceput sta raspunsul a toate intrebarile, rostite sau nerostite. acolo trebuie cautat. insa inceputul este in noi. iar noi cautam raspunsurile cateodata aiurea.

templul de fapt asta va arata celor care vor veni . ca raspunsul turor framantarilor si intrebarilor noastre sta in noi insine. in inceput, insa inceputul este al fiecaruia. al nostru…..

trezirea/ a doua minune

a doua zi rasaritul parea mult mai prietenos.
soarele veni ca de obicei, alunecand usor pe deasupra apelor, pentru a se impreuna cu acestea, in spectacolul inceputului.

azi, parca spectacolul acesta il intelegea astfel.

parca fusese invitat acolo.

ca martor, ca lamuritor al semnificatiei acestui inceput.

ca cel pus inaintea celorlalti, ai alor sai, intru a le lamuri , mai exact sa le dea ceva.

asa era lasata mostenirea intalnirii cu nalucirea cea enigmatica.

acum intelese.

ritmul vietii era acelasi cu ritmul apei. si totusi altfel

” oare viata avea ritmul ei propriu sau trebuia sa asculte cele doua ritmuri, pentru a se desfasura pe mai departe?”

toate aceste ganduri, vedenii, plasmuiri ale imaginatiei sale, batranul incepuse sa le vorbeasca cu glas tare, parca pregatindu-se sa le dea mai departe.

„cui?”.” alor lui”. ” cand?”. ” cand va fi timpul”. ” cand va fi timpul?”……..

incepuse sa puna aceste ganduri in fraze, in exprimari complete, care sa fie intelese de ai lui.

dar care sa dea mai departe mostenirea celor vazute, auzite, intelese, exprimate de el, de naluca inaintea sa, de soare si mersul sau, de apa si sipotul sau, de pamant si de tacerea sa.

TACEREA CARE CUPRINDE TOT CEEA CE EXISTA.

CALDURA CARE ANIMA TOT CE EXISTA.

SUNETUL APEI, CARE ESTE  IN TOT CE EXISTA.

acestea trei sunt inceputul tuturor lucrurilor. doar toate lucrurile, viata insasi se desfasoara pe pamant, sub soare si langa apa, neputand sa existe fara vreuna dintre acestea.

intreba in continuu:

” oare esti aici?”. ” oare ma auzi?”. ” oare ma asculti?”.  ” oare ma ajuti?”.  ” oare pot eu fara tine?”

si iarasi: ” oare esti aici?”…….

facu la un moment dat ca un fel de litanie din aceste intrebari, randuind cuvintele ca o curgere lina , ca a apei.

mai trebuia sa le incalzeasca intr-un fel, pentru ca aceste cuvinte sa poata transmite mai departe ceva. ceva tainic, o caldura, o intelegere.

de cand incepea spectacolul rasaritului,batranul  incepea intrebarile sale.

spera ca naluca va mai veni vreodata sa-i raspunda la aceste intrebari. sa-i dea raspunsuri.

devenise intre timp si mai batran. vocea-i devenise mai inceata.

se apropia sfarsitul sau. simtea asta.

spre seara vazu niste umbre mici proiectate in lumina apusului, parca venind catre el.

intunericul insa le indeparta inainte ca el sa le vada, sau ele pe el.

o fi fost naluca? daca o fi venit, ea va face vizita in somn, doar asa putea sa fie mai aproape.

poate sa spuna ceva. poate nimic, ci doar sa priveasca.la el, imbatranit. la viata. cine stie.

si asa mai veni o noapte.

poate va visa naluca. poate va veni o alta zi.

usor, ca o muzica i se auzi in minte melodia:

” oare esti aici?”, ” oare ma auzi?”, ” oare ma asculti?”, ” oare ma ajuti?”, ” oare pot eu fara tine?”….

noaptea parca dadea o sonoritate stranie acestei muzici a cuvintelor…….

apa si piatra/ nalucirea

fiecare rasarit il gasea pe batran contempland spectacolul.

pe langa el apareau si alti locuitori ai desertului.

 serpi, insecte, cateodata cate o pasare.

oamenii parca uitasera de el.

intr-o seara, la apusul soarelui, pe cand se pregatea sa se intrebe cu infrigurare daca maine va mai fi la fel, in culorile aruncate de soare in drumul sau catre culcusul din pamant, parca vazu ceva deosebit.

 parea ca un fel de naluca, o forma care invaluia tot orizontul, avand un fel de chip care parca il scruta pe el. naluca avea si un fel anume de a se misca, usor vizibil, de parca o pereche imensa de ochi il priveau intrebator despre starea sa si despre cautarile sale.

 parea ca aceasta naluca ii intelesese toate intrebarile si ar fi vrut sa-i dea raspunsurile.

parea. se culca usor obosit, vrand sa-si alunge imaginea, asteptand rasaritul, spectacolul care-l umplea de energie.

toata noaptea avu ca un fel de zbatere.

 de parca acea privire a nalucii il urmarea intrebator, vrand sa-i comunice ceva.

ceva pe care el, batranul parea a intelege, cam in maniera in care un copil mic intelege glasul mamei, fara sa stie cuvinte.

 mai degraba intelegand sensurile din glasul acesteia.

 mai degraba rezonand tainic cu energiile pe care mesajul le transmite, fara a fi nevoie de cuvinte sau alcatuiri . simple. directe. exacte. de necuprins in forme.

toata noaptea se zbatu incercand sa convinga aceasta naluca sa nu-l mai urmareasca.

sa nu-l mai priveasca.

sa-i spuna mai clar ceea ce voia de la el.

era foarte batran si nu mai stia demult ceea ce intelege copilul din vocea mamei.

trebuia sa o ia de la inceput. de la inceputul inceputului sau.

sa redevina copil pentru a intelege naluca. pentru a-i ” vorbi”

pentru a capata de la aceasta naluca ” hrana” de care el avea nevoie. raspunsurile la intrebari.

„de ce soarele nu se inmulteste ca si noi oamenii?”

 „oare soarele care pleaca este acelasi care vine?”

 „de ce pamantul nu se inmulteste ca si noi oamenii?”

 „ce va fi cu soarele si pamantul cand noi vom fi mult mai multi?”

se trezi cu mult inainte de rasarit.

 era frig, frigul de dinaintea rasaritului. acum il simtea.

 veni rasaritul. veni spectacolul.

 fu pentru prima oara cand parca nu mai simti aceeasi bucurie fara margini vazand spectacolul.

ramase intreaga zi gandind la naluca

astepta de data asta apusul, poate va reveni.

astepta noaptea, poate ii va vorbi.

sau poate el va intelege.

 alte intrebari ii framantau mintea acum. parca intreaga zi trecu foarte greu.

 veni apusul, si odata cu el reaparu nalucirea.

 sau poate el o vedea desi aceasta nu era.

incerca sa se uite mai atent la ochii nalucii.

incepu sa o ademeneasca in gand cu intrebari.

cine este, de unde este. ce vrea cu el? sau ce vrea sa spuna, sa transmita.

noaptea veni, oboseala il facu sa adoarma si parca sa vada cu ochii mintii naluca si mai puternic. avand ochii si mai clar indreptati asupra sa.

 parca ar fi vrut sa-i spuna ceva. sa-i transmita ceva. raspunsuri.

incepu parca sa vorbeasca in vis cu naluca. vazu in ochii ei parca un fel de a straluci la intrebari.

intelese ca este o cale lunga, dar ca va reusi.

„daca va muri pana va putea vorbi cu naluca?”

” NU!” parca se auzi ca un tunet care facu sa se cutremure pamantul.

” NU!”, raspunse ca un ecou din departare.

nu stia daca visase, auzise sau i se paruse.

se trezi iarasi si incepu sa rosteasca intrebarile cu glas mai tare.

” cine esti? de unde esti? esti?”.

un slab ecou raspundea parca din departare

” cineee eeesti? deee undeee eesti? eeesti?”

poate era ecoul. poate era chiar naluca incercand sa invete cuvintele prin care sa vorbeasca cu batranul 

piata folositilor/ inceput

in rest, orasul era plin de folositi.

nici folositii nu puteau fi vazuti de calatori.

 ei luau infatisarile unor vanzatori, prezicatori, saltimbanci, care incercau sa smulga de la calatori ceva.

 ce?

vreun raspuns? vreun inceput?

o bucatica de legenda pe care nu o stiau

aveau tot felul de nume, marfuri si intamplari prin care doreau sa capete vreun folos.

doreau sa fie iar folositori.

simteau ca , se petrecuse ceva cu ei.

 toti fusesera calatori, atrasi de legenda Templului.

ajunsesera in oras, pusesera intrebari.

” nu stim. lucrurile au fost intotdeauna asa pe aici…..”, li se spunea

rataceau prin fata Palatului, oarecum admirandu-l fara sa stie nimic despre el.

la un moment dat poarta din fata se deschidea larg, ca surasul soarelui de dimineata , parca poftindu-i la secretele Palatului.

 am uitat sa spun ca de cand Templul nu mai era decat o legenda, nu mai erau calatori care sa ramana la Palat pentru o vreme, pentru a ajunge la Templu.

deci cum ziceam, poarta cea mare se deschidea ca o imbratisare, atragand calatorii, dupa care se inchidea in urma lor, astfel incat nimeni sa nu piarda aceasta invitatie si nimeni dintre cei care au primit ( au vazut) invitatia, sa nu ramana neinvitat.