strainul/ noul inceput

la rasaritul soarelui, ingerul se scaldase in apele care erau simbolul ritualului pentru preotii de la templu.
acestia nevazand nici o reactie de la anna, au urmarit toata scena, incercand sa isi faca cele de trebuinta din fiecare dimineata, pe mai departe.
ouml acela inalt, subtirel, imbracat in alb complet, care abia se zarea atunci cand soarele era in spatele sau, avea niste ochi mari albastri. un zambet care nu spunea nimic. nici el nu spunea nimic.
ritualul s-a terminat. strainul imbracat in alb a urmarit tot acest ritual, auzind exact ceea ce acestia cantau si ceea ce acestia gandeau. caci aceasta ii mai ramasese lui.
” oare cine o fi acest strain? ” se intrebau aproape toti.
singurul care nu se intreba deloc, ci repeta in gand exact cuvintele stabilite ale ritualului, urmarind magia amestecului dintre soare si apa care-i alerga in intampinare, exact ca la inceput, era anna
anna stia ca ceilalti sunt oarecum mirati si intrebatori fata de acest strain care aparuse deodata si se aruncase in apele care savarseau miracolul imperecherii si al inceputului, exact inainte ca acest ritual sa fie savarsit.

atunci cand, dupa cateva secunde de scufundare iesise, hainele sale parca erau si mai albe, aruncand o lumina palida catre apa.

stropii aruncati in aer de iesirea din apa, sporira pentru o clipa ceea ce se intampla la ritual. aripile sale parca erau facute acum din apa si aur.
de aceea nu vorbise nimic ci doar le facuse semn cu capul sa continuie ca si cum nimic nu le-ar fi tulburat acest ritual.

ingerul se duse usor catre anna si parca vrand sa ii spuna ceva, il lua dupa umeri si il duse catre locul unde erau statuile celor plecati cu cea a zeitei in mijloc.

il aseza pe anna langa statuia acesteia si apoi inchise ochii. anna facu la fel
in acel moment ii aparu zeita care-i spuse:
‘ acesta care a venit acum la voi, va va da voua ceea ce va trebuie, iara voi ii veti da lui ceea ce nu are. el nu trebuie sa fie preot la ritualul vostru caci nu vorbeste.

va asculta tot ceea ce voi insiva veti vrea sai spuneti si chiar mai mult.

va aude gandurile. va va ajuta asa cum stie. ajutati-l asa cum puteti voi.
lucrand impreuna cu el la acest templu, voi si templul veti dainui.

ceilalti vor veni la voi de acum inainte.

tot cel care vine trebuie sa fie primit de voi ca si cum ar fi dintre ai vostri.tot ceea ce va va arata omul in alb este ceea ce veti face si fi in viitor’
zeita inceta sa vorbeasca. anna deschise ochii si-l vazu pe omul in alb privindu-l.

parca avusese impresia ca a fost ultima data cand a auzit ceva din glasul zeitei. mai clar si mai impresionant ca de obicei.
ceilalti venira langa ei. anna se intoarse catre cei cativa veniti si le zise:
‘ acest om care a venit astazi aici, aici va ramane pentru totdeauna. zeita este cea care mi-a dat de stire. el ne va da noua ceea ce are la el, iara noi ii vom da lui ceea ce are nevoie’
‘ de unde a venit? intreba unul dintre preoti’
‘nu am un raspuns la asta, zise anna. nu vorbeste insa aude tot ceea ce vorbim sau gandim noi. este aici intre noi sa ne ajute.’
‘ cum il cheama sau cum ii vom spune? intreba un altu’
‘ inna, spuse anna si pe data-si dadu seama ca glasul lui fusese parca imprumutat de inger, spunandu-si numele. inna este numele sau‘
‘ nu va face ritualul alaturi de voi. nu poate rosti cuvinte. nu poate vedea chipuri si de aceea nu le  va aparea oamenilor care vin la templu.

va ramane cu noi pentru totdeauna pentru a ne fi calauza. vom incepe prin a-i gasi un loc in care sa poata sa stea atunci cand va dori.

aripile pe care i le vedeti nu sunt facute sa il ajute sa zboare. par sa fie un fel de cute ale vestmantului sau.’
‘ daca acesta nu vede si nu trebuie sa fie vazut, cel mai bine ar fi sa-i facem o galerie sub templu, in care el sa-si petreaca timpul asa cum va voi, zise acela dintre preoti care pricepea cel mai bine constructiile invatate de la anna’
ingerul zambi usor, lasandu-i sa inteleaga ca aceasta este o foarte buna alegere.

se indrepta catre statuia zeitei si luand un bat care ramasese pe acolo de cine stie cand, desena cu el un cerc exact la poalele statuii.
intelesera ca aici vrea sa-si aiba locul.
‘ incepand de maine vom face aceasta galerie , pe care o vom sapa in acest loc. nimeni in afara de noi nu va sapa la aceasta.’
ceilalti se invoira si astfel isi continuara ziua.
omul alb, inna merse pipaind cu mainile sale toate zidurile facute ale templului. pipai cu mana toate statuile celor plecati facute odinioara de anna. zabovea cu mainile pe trasaturile acestora, parca facand cunostinta cu fiecare in parte.
veni pranzul si preotii facura de mancare.

dadusera zvonul in trib ca de acum inainte, catava vreme, vor veni ei si ca sa nu mai vina nimeni catre templu. si ca la momentul potrivit vor aduna lumea din nou.
oamenii din trib , acum mai amestecati cu cei din populatia naki, isi ingropau mortii, dupa cum le dezvaluise lor anna, inauntrul caselor lor.

faceau acolo unde cel mort statea mai des, o gaura in pamantul galbes si prafos, umezeau cu apa si aranjau asa cum fusesera invatati si apoi bagau corpul in pozitia ghemuita cu mainile stranse, inauntru. apoi sigilau deasupra cu pamant framantat la fel, pentru a inchide poarta in urma celui care pleaca , urandu-i astfel drum bun, insa pastrandu-l printre ei.
intotdeauna un preot venea la momentul in care se inchidea aceasta usa, luand din hainele celui plecat o suvita si pastrand-o pentru templu.

acolo unde erau pastrate toate.
ingerul auzea toate plansetele celor din trib, toate rasetele, vorbele si gandurile lor. insa ceea ce facea acum il oprea de la a se mai duce catre acestia. acum trebuia sa faca pentru ei ceva mai mult.
trebuia sa-i duca pe toti acolo de unde venise el.
…… se apucara sa sape acolo unde era facut semnul….. cate doi impreuna, ceilalti urmand a-i schimba….
inna sa duse catre anna si luandu-l de mana il duse in locul unde erau tinute in niste gropi, semintele pe care le adunau in fiecare moment prielnic, prin scuturarea paielor galbene ale ierbii care fusese pusa anume langa templu, si al caror inteles zeita se incapatanase sa li-l arate pe de-a intregul.
anna intelese ca urma sa se petreaca ceva foarte important si chema pe cei doi preoti care nu sapau, spunandu-le sa vina sa le stea alaturi.
ingerul lua doua pietre mai plate , potrivindu-le anume ca si cand ar fi vrut sa le puna in zid. in zidul care va construi viata.
facu apoi o gaura in solul din spatele templului cat sa incapa una dintre pietre. uda cu putina apa o parte din praf si invartindu-l in mana il prefacu ca intr-o pasta pe care o intinse pe marginile gropii. cei trei, anna si cei doi preoti, urmareau fascinati cu parca inna pregatea un mormant mic. pentru ce oare? pentru cine?
puse pamantul umezit si transformat in pasta, de jur imprejurul gaurii si pe fund.
se duse apoi acolo unde tineau paiele pe care le ofereau zeitei drept ofranda in ritualul noptii, atunci cand cate unul dintre ei intretineau flacarile care scoteau scantei.
aduse o mana de paie si le facu semn sa mai aduca.
puse in gaura aranjata astfel paie si sufland peste ele, facu sa apara un foc jucaus care a aruncat in sus multe jerbe mici de scantei, parca de bucurie.
cei trei strigara in mintea lor’ ce este asta’
ingerul auzea insa nu putea raspunde. intoarse ochii goi si albastri catre ei…..
focul incepuse sa  arda usor. din cand in cand arunca paie care sa tina focul in viata.
facu aceasta vreme de cateva ceasuri. cei trei priveau inmarmuriti acest ritual nou, lipsit de intelegere pentru ei, insa un ritual care tainic , le arata viitorul. noul inceput
se duse apoi , avandui pe cei trei in spatele sau ca pe o umbra, si smulse de la o planta care avea niste frunzulite mici si o floare albastra, cateva frunzulite pe care frecandu-le in causul palmelor sale, facu sa apara un miros minunat, patrunzator. arunca aceste frunze in focul facut de paie, care pentru o clipa se facu putin rosiatic din galben, apoi parca la o comanda nerostita, se stinse……
lua cu pamele apa si o arunca apoi peste ceea ce ramasese in groapa cea mica. un nor minuscul de abur se ridica, avand acelasi miros patrunzator….
lua un manunchi de paie si tinandu-l in mana, facu niste miscari ca niste rotunduri, de-a lungul peretilor gaurii, ca si cum ar fi mangaiat-o…… curata astfel totul, aruncand la o parte tot ceea ce scosese…….
preotii trebuiau sa manace, li se facuse foame. gandul lor fusese auzit de inger, care nestiind ce sa faca pentru a-i face sa inteleaga ca el nu are trebuinta de mancare, se indrepta catre marginea apei in care se imbaiase mai inainte…. intorcandu-se catre ei, le arat cu mana luciul apei care galgaia alene

 la pranzul cald si apoi se arunca in ape. dupa cateva secunde iesi, stralucitor si imaculat…. aceasta era mancarea lui..
‘ aceasta este mancarea lui, talmaci anna care-si simti iarasi gura luata de catre acela’

……. mancarea ingerilor este eternitatea… este stralucirea apei, este lumina . astfel ingerul va putea sa tea cu noi la templu pana cand acesta va ramane in picioare. chiar si dincolo. din apa si lumina si stralucire, prin anume miscari si semne, ingerul se hraneste……