„Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.”
….se apucara sa face ceea ce promisesera celorlalti.
fiecare familie trimisese cate un barbat care sa ajute la mutarea si ingroparea alor sai.
cand nu vana. sau cand nu avea alta treaba
astfel incat toata treaba dura cateva saptamani.
pestera ramasese goala de cei care o populasera.
batranul savarsea in fiecare dimineata ritualul imperecherii soarelui cu apa. cantand in acelasi fel ceea ce primise de la cel dinaintea sa.
baiatul era la familia sa, invatand cum sa vaneze. inca nu venise timpul sau.
cand terminara de ingropat si ultimul „plecat”, batranul anunta o ceremonie care nu mai avusese loc pana atunci:
– sa vina fiecare familie la locul unde este ingropat neamul sau si sa-l cinsteasca. aceasta va va reveni voua de acuma.
ritualul meu va ramane cel cu statuile. cei plecati au vrut sa fie asa, ca sa poata sa treaca ceea ce au de zis, catre pietre.
care nu se strica. nu se putrezesc. raman asa cum au fost facute. ca si amintirea noastra despre ei sa ramana mereu, la fel.
mai ales mereu.
intuitia mai mult decat vreun gand aparut, ii spunea batranului ca vremurile se schimba, si chiar acum se petrece acest lucru.
crease o legatura directa intre cei morti si cei ramasi ai acelora, legatura care va da roadele ei in timp.
crease pe de alta parte, la indemnul celor plecati, statuile care ii reprezentau, si mai ales statuia mamei lor.
acesta fusese cel mai greu lucru de inteles. insa cuvantul preotului si marturia tacuta acelor plecati precumpanisera in mintea lor saraca.
insa mama nu era dintre ai lor. nu era din trib. nu putea sa fie nici din alte triburi cu care-si mai imparteau teritorii
cum o fi?
– atunci cand copilul vine pe lume, el nu-si stie mama sa, caci nu a vazut-o, nu a auzit-o.
si totusi stie imediat ca este mama lui, chiar daca inainte de a o cunoaste, nu era din lumea asta.
asa o fi si cu cei plecati. batranul sublinie acest lucru: cei care pleaca de aici nu stiu nimic despre dincolo. nici nu aud, nici nu vad. dincolo trebuie sa-i intampine o mama care sa aiba grija de ei. ca si aici cu copii nostri.
femeile intelesera mult mai rapid decat barbatii ceea ce voia sa zica batranul.
vazand aceasta, batranul a mai zis:
si femeile trebuie sa vina atunci cand sunteti chemati voi.
si ele sunt din acelasi neam.
cu aceasta batranul preot intrase in eternitate.
facuse patru lucruri extraordinare, toate din vorbele soptite catre el de catre cei plecati:
ingropase resturile ca sa nu mai stea in afara, ramanand dupa fiecare amintirea sculptata in piatra asa cum fusese el.
facuse statui care sa reprezinte in timpul ritualului, pe cei plecati.
adusese intre ei pe mama tuturor celor care vor pleca vreodata, pentru ca toti sa fie una.
adunase in jurul ritualului si pe femei, intuind in acestea liantul care va da substanta legaturilor intre cei vii si intre acestia si cei morti, atunci cand tribul va fi mult mai mare decat acuma.
mai ramasesera doua lucruri de facut:
TEMPLUL si PRIMUL SAU PREOT, ANNA.
Batranul se simtea, asemeni primului din rasa lui, a primului batran caruia i se aratase naluca, plin de forta. dimineata cand se trezea, inainte de rasarit, se simtea batran. cand incepea ritualul, parca asupra lui se raspandea o forta care il facea sa simta un nou inceput. acesta il facea sa mearga pe calea aratata.
in fiecare dimneata un nou inceput. ritualul era de acuma ritualul unui nou inceput.
intelese rostul constructiei.
sa adaposteasca statuile facute si sa aiba in mijlocul ei locul unde soarele se impreuna cu suvoiul de apa, facand miracolul acesta zilnic.
miracolul innoirii.
La inceput a fost omul…un perete ce ascundea o fereastra, fereasta de la camera sufletului regăsit, pe raftul careia se odihnea de caldura zilei, trupul cu consistenta de ceara si sufletul cu primele priviri fără noimă deasupra adevarului limpede ca apa de izvor.
imaginea aceasta i se arata batranului, facandu-l sa inteleaga cum va arata TEMPLUL.
il chema pe baiat la el:
– de azi incepand vei ramane langa mine. avem de facut doua lucruri pe care le vei intelege cand vor fi gata. pana atunci vei face exact ceea ce iti spun eu sau cei care nu vorbesc.
– cat va dura aceasta? 
– pana cand ne va raspunde la plansetul nostru mama zeita.
se lasa seara si se asezara sa manance cate ceva si sa mai vorbeasca. cu cei plecati.
rassvan 