mortii / viii / cei noi


Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.”

….se apucara sa face ceea ce promisesera celorlalti.

fiecare familie trimisese cate un barbat care sa ajute la mutarea si ingroparea alor sai.

cand nu vana. sau cand nu avea alta treaba

 astfel incat toata treaba dura cateva saptamani.

 pestera ramasese goala de cei care o populasera.

 batranul savarsea in fiecare dimineata ritualul imperecherii soarelui cu apa. cantand in acelasi fel ceea ce primise de la cel dinaintea sa.

 baiatul era la familia sa, invatand cum sa vaneze. inca nu venise timpul sau.

cand terminara de ingropat si ultimul „plecat”, batranul anunta o ceremonie care nu mai avusese loc pana atunci:

– sa vina fiecare familie la locul unde este ingropat neamul sau si sa-l cinsteasca. aceasta va va reveni voua de acuma.

 ritualul meu va ramane cel cu statuile. cei plecati au vrut sa fie asa, ca sa poata sa treaca ceea ce au de zis, catre pietre.

care nu se strica. nu se putrezesc. raman asa cum au fost facute. ca si amintirea noastra despre ei sa ramana mereu, la fel.

mai ales mereu.

intuitia mai mult decat vreun gand aparut, ii spunea batranului ca vremurile se schimba, si chiar acum se petrece acest lucru.

crease o legatura directa intre cei morti si cei ramasi ai acelora,  legatura care va da roadele ei in timp.

crease pe de alta parte, la indemnul celor plecati, statuile care ii reprezentau, si mai ales statuia mamei lor.

acesta fusese cel mai greu lucru de inteles. insa cuvantul preotului si marturia tacuta acelor plecati precumpanisera in mintea lor saraca.

insa mama nu era dintre ai lor. nu era din trib. nu putea sa fie nici din alte triburi cu care-si mai imparteau teritorii

 cum o fi?

– atunci cand copilul vine pe lume, el nu-si stie mama sa, caci nu a vazut-o, nu a auzit-o.

 si totusi stie imediat ca este mama lui, chiar daca inainte de a o cunoaste, nu era din lumea asta.

 asa o fi si cu cei plecati. batranul sublinie acest lucru: cei care pleaca de aici nu stiu nimic despre dincolo. nici nu aud, nici nu vad. dincolo trebuie sa-i intampine o mama care sa aiba grija de ei. ca si aici cu copii nostri.

 femeile intelesera mult mai rapid decat barbatii ceea ce voia sa zica batranul.

 vazand aceasta, batranul a mai zis:

 si femeile trebuie sa vina atunci cand sunteti chemati voi.

si ele sunt din acelasi neam.

cu aceasta batranul preot  intrase in eternitate.

 facuse patru lucruri extraordinare, toate din vorbele soptite catre el de catre cei plecati:

 ingropase resturile ca sa nu mai stea in afara, ramanand dupa fiecare amintirea sculptata in piatra asa cum fusese el.

facuse statui care sa reprezinte in timpul ritualului, pe cei plecati.

adusese intre ei pe mama tuturor celor care vor pleca vreodata, pentru ca toti sa fie una.

adunase in jurul ritualului si pe femei, intuind in acestea liantul care va da substanta legaturilor intre cei vii si intre acestia si cei morti, atunci cand tribul va fi mult mai mare decat acuma.

 mai ramasesera doua lucruri de facut:
TEMPLUL si PRIMUL SAU PREOT, ANNA.

Batranul se simtea, asemeni primului din rasa lui, a primului batran caruia i se aratase naluca, plin de forta. dimineata cand se trezea, inainte de rasarit, se simtea batran. cand incepea ritualul, parca asupra lui se raspandea o forta care il facea sa simta un nou inceput. acesta il facea sa mearga pe calea aratata.

in fiecare dimneata un nou inceput. ritualul era de acuma ritualul unui nou inceput.

 intelese rostul constructiei.

 sa adaposteasca statuile facute si sa aiba in mijlocul ei locul unde soarele se impreuna cu suvoiul de apa, facand miracolul acesta zilnic.

 miracolul innoirii.

La inceput a fost omul…un perete ce ascundea o fereastra, fereasta de la camera sufletului regăsit, pe raftul careia se odihnea de caldura zilei,  trupul cu consistenta de ceara si sufletul cu  primele priviri fără noimă deasupra adevarului limpede ca  apa de izvor.

imaginea aceasta i se arata batranului, facandu-l sa inteleaga cum va arata TEMPLUL.

il chema pe baiat la el:

– de azi incepand vei ramane langa mine. avem de facut doua lucruri pe care le vei intelege cand vor fi gata. pana atunci vei face exact ceea ce iti spun eu sau cei care nu vorbesc.

– cat va dura aceasta?

– pana cand ne va raspunde la plansetul nostru mama zeita.

se lasa seara si se asezara sa manance cate ceva si sa mai vorbeasca. cu cei plecati.

evolutia/ familia- haita- tribul /noi

mai intai am marait probabil unii la altii. cam asa cum fac unele dintre animalele care le cunoastem prea bine azi.

pe vremea aceea nu ne ingropam inca mortii. nici nu stiam ce este aia o groapa. in definitiv in lumea animala nu prea exista acest concept de a face o groapa, pentru a-l fi putut copia . insa maraitul, tipatul, scancitul, urlatul, mieunatul, ciripitul, tot atatea forme prin care animalele isi transmit un minim esential si existential de informatie.

unele limbaje fiind chiar surprinzator de cuprinzatoare in simplitatea lor.

 doar vre-o bucatica de maraiala un pic altfel si sensul mesajului este cu totul altul.

 evident ca si noi am fost inzestrati de la inceputuri cu un tip de comunicare.

am putut striga frica, durerea, bucuria, nevoia de una sau alta, pentru ca cei de langa noi  sa afle despre acestea. asa a inceput parcursul cel mai interesant al fiintarii noastre pe aceste meleaguri.

 eu cred ca nimic din ceea ce se poate vedea azi, fie ca marturie arheologica , fie ca intrevedere din ceea ce nu mai exista, nu a putut fi facut, alcatuit, conceput, realizat mai inainte de a se insaila un limbaj al nostru.

 oamenii mai intai si-au aratat unul celuilalt un animal de exemplu.

 ca sa-l poata recunoaste. si atunci au marait intr-un fel anume, care sa le aduca aminte de animal chiar si atunci cand nu il vad. chiar unii mai ” dotati ” au incercat sa reprezinte animalul acolo unde isi duceau viata, in pesteri, ca sa nu-i uite imaginea.

 sau sa poata sa ” maraie” despre animal si atunci cand era departe.

trecand repede prin zecile de mii de ani, aceste reprezentari folosind un limbaj  inca cu origine animalica, a inceput sa fie elaborat.

sensurile celor care erau transmise nu mai erau doar cele simple. incepusera sa devina mai complexe.

eu personal cred ca limba a inceput sa se articuleze in momentul in care oamenii, alcatuind deja triburi, cu identitate familiara si oarecum de teritoriu, au inceput sa-si formeze propria ierarhie tribala.

vezi tu, tribul este urmatorul nivel, inca prezent pana azi in civilizatia umana, dupa haita.

haita, la randul ei, a reprezentat un nivel intermediar de evolutie ulterior familiei, fie aceasta restansa sau marita.

 un mascul avea cate femele putea sa ” duca”. sau sa” aduca”. acestea faceau copii si atunci familia se marea mult.

 mult insemna bine, caci erau mai siguri. erau mai multi. multi inseamna ca mai ramaneau vii cativa dupa vreo vanatoare.

cand s-au intanit cu altii, mai intai au vrut sa-i manance. caci nu erau de-ai lor, desi semanau.

apoi s-au ” apropiat unii de ceilalti, aleatoriu, intamplator, din simplu calcul natural ca mai mult e mai bine.

se poate vana un animal mai mare. sau se pot inconjura  turme de animale mai bine, ca sa se poata rapune cele pentru hrana. in haita insa, doar vanatoarea unea.

 restul dezbina.

 femeile erau neimpartite. ca si copii. doar vanatul era vanat impreuna. cam cum se facea de catre              ” haitele” de crestini care urmareau evrei prin Spania evului mediu timpuriu. sau prin Germania evului hitlerist de mijloc. sau prin america KKK din secolul 20 timpuriu.

haita se pastreaza ca abis comunitar inca si azi, existand in mod natural tendinta indivizilor de a se            ” reuni” fara vreo ierarhie alta decat in executia sumara a scopului formarii haitei. se formeaza haite de    ” suporteri”

se formeaza haite de ” fani”.

sau haite de ” revolutionari”.

 ei toti la ei in mediul de dezvoltare sunt oameni cu caracteristici poate fundamental deosebite.

 specificul haitei insa este strict unul de executie. scopul haitei este o actiune scurta, in forta, motivata sau nu, atata vreme cat strange niste indivizi, in scop de ” vanatoare”. atunci , de mult, de vanatoare pentru a putea supravietui.

 acum, in zilele din urma, de ” vanatoare” in sens abisal. de ” vanatoare ” a celorlalti, care devin astfel         ” vanat”, adica fiinte care nu sunt asemenea haitei. sunt mai jos. merita  a fi vanate.

ei bine, in vreme ce haita a avut si are in continuare un scop strict de ” vanatoare” de ” urmarire” in scopul executiei unui animal, individ, principiu sau ce o mai fi de urmarit, deci un scop defensiv in forma sa cea mai abisala, caci se regaseste la ulte specii de animale considerate” mari pradatori” sau vanatori inteligenti, alta este povestea mai departe.

 exista haite de lupi. exista haite de lei. exista haite de hiene.

dupa ce indivizii au vazut profitul relativ adus de insumarea in haita, au trecut iarasi in galop alte mii de ani, si au gasit un alt lucru, de data asta primul lucru cu adevarat care nu se regaseste in lumea animala: tribul.

tribul nu este o multime informa.

tribul nu este o haita extinsa.

tribul nu este alcatuit doar din tr-un numar mai mare de indivizi decat familia sau haita.

 nu. tribul este o forma de insumare cu pastrarea de identitate, a familiei.

haita, fundamental nu are legatura cu statusul individului in afara momentelor cand este in haita.

pentru ca haita este o formatiune care nu vrea sa conserve nimic. este doar temporara. are un scop limitat. vanatul. executia.

 tribul insa are o structura fundamental deosebita.

haita are un teritoriu strict adaptat scopului acesteia. un teritoriu unde se gaseste hrana de vanat. sau de executat. nu are trecut, nu ae viitor. mortii haiteti nu sunt asumati de aceasta. fiecare mort va fi asumat in planul de dinafara haitei.

tribul insa este o structura care pentru prima data defineste trei lucruri fundamentale:

        – pastreaza identitatea familiara a celor care-l compun. principala deosebire fata de regnul animal. in regnul animal nu poate exista decat un alfa. pana cand un altul ii ia locul, in mod brutal. prin lupta si suprimare.

in trib exista mai multi alfa. fiecare al familiei sale. fiecare cu femelele sale. cu urmasii sai.

     – tribul va crea pentru prima data o alta identitate sustinuta de numarul indvizilor sai: teritoriul.

da, ai putea sa zici, si haita are teritoriu. adevarat insa doar pe timpul vanatorii.

 in rest acel teritoriu nu are legatura cu haita.

 teritoriul tribal insa se va constitui in cea de-a doua mare realizare a tribului.  acest teritoriu nu va fi temporar, ci va ramane permanent.

pai si cum se va putea ace acest lucru in mod stabil care sa dea coeziune si forta sporita tribului in fata vreunei haite care i-ar calca teritoriul, cautand vanatul?

     – cel de-la treilea lucru si CEL MAI IMPORTANT LUCRU APARUT VREODATA PANA ACUM IN ISTORIA UMANA INTOATA INTEGRALITATEA SA, DE CAND SE POATE SPUNE CA EXISTA SI PANA INCLUSIV AZI, LA ORA LA CARE VORBIM ESTE GRIJA FATA DE MORTI.

GRIJA FATA DE MORTI.

MORTII, IDENTIFICATI DIN ACEASTA ETAPA, CU CEI DINTRE AI NOSTRI CARE NU MAI SUNT PRINTRE NOI.

dar cei dintre ai nostri care doar nu mai vaneaza. nu mai fac copii. nu mai vorbesc. nu mai canta. nu mai imbatranesc. nu mai au familia lor. nu mai mananca .

 ce fac ei atunci?

 VEGHEAZA. STAU PRINTRE NOI, ASA CUM I-AM PUS CAND AU MURIT SI CAND I-AM PUS LANGA CEI VII, MAI LA O PARTE, PENTRU A INDEPLINI ALTE LUCRURI. DIN EI PRIN PUTREZIRE AU RAMAS OASE. CAPETE.

acestea se vor dovedi cruciale pentru unificarea tribului.

 tribul va trebui sa aiba si un loc pentru ei. pentru morti.

 pentru oase. ei nu se mai pot misca. deci nu trebuie miscati. trebuie vesnic sa ramana in acel teritoriu.care a fost al lor cand erau vii. care este acum al celorlalti membri ai tribului, cei vii. poate ca acestia ar putea sa gaseasca un alt teritoriu, sa fie fortati sau pur si simplu sa se mute. ei, cei vii.

 ce fac insa cu mortii.

 ei acolo au fost. acolo trebuie sa ramana. nu se mai pot misca. asta este asoarta mortilor. sa ramana acolo unde au murit.

o concluzie extrem de logica insa foarte socanta pentru ei atunci. si pentru noi acum.