copilul si preotul

si copilul crestea. nimeni nu banuia e avea sa aduca acest copil in viata tribului. nici macar preotul. care devenise mai batran, incepuse putin cate putin sa se indoaie sub greutatile vietii .

femeile cresteau copilul, in aparenta uitand de episodul petrecut la venirea sa pe lume.

 ii pusesera un nume pe care-l mai avusesera ai lor inainte: ANNA. in limba lor se talmacea ca cel venit de unde a venit primul. desigur copilul era prea mic sa stie acest lucru.

cand a venit vremea si din neamul lui s-au mai stins, a mers cu cei din familia sa acolo unde erau cei care plecasera, sa duca pe cel care plecase acuma.

intr-o zi, afara fiind foarte cald, copilul, care sa fi avut deja vreo noua ani, se apropie de locul unde batranul preot isi facea ritualul. se apropie usor de casa unde erau gazduiti cei care plecasera dintre cei vii si se uita de departe la batran.

 preotul simtindu-l mai mult decat vazandu-l caci venea din spate, il zise scurt:

-ce cauti?

-am venit sa te vad, zise copilul usor stanjenit.

-bine ai facut, vino mai aproape, zise batranul recunoscand vocea lui ANNA

– de ce ai venit?

-am un gand si vreau sa ti-l spun

-pai copii nu prea au ce vorbi cu mine, zise batranul parca vrand a zgandari vorba de la cel mic

-da, da, asa-i zise copilul si se opri ….

-ei haide, zi ce ai dezis, inisista batranul.

– am visat ceva si vreau ca tu sa-mi talmacesti

– ce indrazneala, gandi batranul, insa nu zise nimic

– am visat ca trebuia sa vin la tine si sa te rog sa ma lasi sa fac ceva pentru tine

batranul se uita atent la el si intreba iar:

 -tu pentru mine?

-da, am sa iau niste pietre dintre acelea pe care le ai aici langa locul unde sunt cei care au plecat, si am sa fac ceva cu ele. dupa care te voi chema sa vezi ce am facut.

-cand incepi?, intreba batranul

-pai indata, daca imi dai voie. nu vreau sa vezi ce fac pana nu te chem eu. nimeni nu vreau sa vada.

-bine, zise batranul. si cum vei face?

-pai cand voi simti, voi veni aici si voi face ceea ce trebuie sa fac.

 pleca baiatul si lasa pe batran gandind” oare ce va face?”

…. trecu timpul. baiatul venea la batran, acesta ii ingaduia printr-un gest sa-si vada de treaba si se apuca de ale lui.

batea cu un fel de ciocan in piatra, daltuind in piatra, el stia ce.

 parintii sai nu-l intrebasera decat prima data, ce facea acolo, insa cand le spusese ca batranul preot ii spusese sa nu le spuna, mintindu-i, acestia se lamurira ca nu aveau sa stie inainte de vreme.

cam trei ani lucra baiatul la pietrele sale. se facuse de-acuma un baietandru de toata isprava. piatra cu care se lupta il daltuise mai mult decat pe cei de varsta sa. cateodata mai vorbea cu batranul una alta, insa stia de la ai lui ca preotul este foarte putin vorbaret si ca nu e bine sa-l superi.

in tot acest timp fusese martor cateodata la ritualul zilnic de dimineata, zabovind cu lucratul pana ce preotul termina ritualul. tocmai de aia ajunsese sa cunoasca cuvintele zise de acesta. cateodata se amuza ingaimand incet pe batran.

odata se pomenise ca ridicase glasul, simtind din partea batranului un fel de privire  de gheata, desi batranul nu intrerupsese ritualul.

altadata se zorea sa ajunga tocmai la rasaritul soarelui, tocmai pentru a participa la acest ritual.

 usor usor se apropia de ceea ce facea batranul acolo.

ai lui ii spuneau in gluma ucenicul celor plecati, lucru care la inceput il necajise. dupa care se obisnuise. acum era mandru cand ii mai ziceau asa. insa ei nu trebuiau sa vada asta.

 iar batranului nu-i spusese de porecla sa.

… dupa ce temina ritualul, batranul se intoarse brusc catre Anna, cu o privire intrebatoare in ochi

-ei? esti gata?

– a venit sa te iau sa-ti arat ce am facut.

se dusera impreuna , mergand incet, facand ca drumul de cativa metri sa para mai lung.

dupa zidul care adapostea lumea tacuta a celor plecati, baiatul daltuise in piatra, niste figuri. care aveau fiecare pe ele semnele celor care nu mai erau, daltuite pe fruntea fiecaruia. era cate unul pentru fiecare familie.

 la baza fiecarei statui astfel alcatuite se mai afla un semn, acelasi la toti.

 si in mijlocul cercului facut de aceste statui era una mai mare ca acestia, care avea pe frunte semnul care era pe soclul fiecaruia dintre ceilalti. aceasta statuie insa nu era un barbat. era o femeie.

 batranul ramase uimit de ceea ce vazu si nu se putu stapani sa intrebe:

-cum ai facut acestea si ce inseamna ele?

 -acestea le-am visat ca fiind cei plecati dintre noi care sunt fiecare din familia sa.

 ei mi-au spus in vis ca acolo unde sunt acuma, sunt toti de un neam, care are acest semn.

 si ca acel neam are o mama. atunci cand au plecat de aici, au simtit ca si cand s-ar fi nascut inca o data. din aceeasi mama toti.

aceasta este ceea ce vezi.

… batranul cugeta la cele spuse de baiat si zise:

 -pe seara vreau ca fiecare familie sa-si trimeata cel mai bun vanator aici. sa-i anunti sa vina si tu sa vii cu ei.

pleca baiatul si merse pe la fiecare.

-de ce ne-a chemat batranul? intreba fiecare

-veti vedea diseara, inainte de apusul soarelui. sa fiti acolo negresit.

cand incepuse sa coboare soarele, toti erau la locul unde fusesera chemati.

 batranul zise scurt:

 -sunteti cu totii? . sa mergem

ii lua si merse cu ei catre locul unde se aflau cele facute de baiat.

– baiatul acesta a facut aceasta. cei plecati au facut prin el, inca de la nasterea sa, ca acest lucru sa fie asa cum il vedeti aici.

vom face un loc unde aceste statui sa fie asezate si acolo voi vorbi cu ei.

fiecare sa aduceti cate o piatra din casele voastre, sa incepem a construi.

 -ce este femeia aceea dintre ei? intreba unul

-este mama care-i naste atunci cand pleaca de aici.

 este si mama noastra. dincolo nu exista un tata.

– si cu cei care sunt acuma in locul unde i-am pus?

-aceia vor fi ingropati in pamant. intr-un loc special, unde-i vom duce de acum incolo. semnele fiecarei familii vor fi pe mai departe puse pe locul unde vor sta ei in pamant. acestia din piatra sunt reprezentantii fiecarei familii din tribul nostru. si aceasta este mama tribului nostru.

 datoria noastra este sa facem acestea. si apoi vom mai vedea.

batranul se intoarse si se departa. stia ca vor vrea sa-l intrebe pe baiat una alta, aa ca-i lasa.

 baiatul insa devense asemenea batranului, nu prea mai comunica cu altii. in ultimii ani comunicase mai ales cu pietrele sale , ajunse acum la mare cinste. si mai comunicase si cu cei plecati.

 dar aceasta comunicare era fara cuvinte, nu?

…. batranul se duse catre locul unde inca se odihneau cei plecati. pe care maine ii va ingropa in pamantul hotarat pentru ei.

se aseza la sfat cu ei si imediat adormi, parca fusese tras catre o groapa cu somn.

 in somn batranii ii spusera ca aceasta era ceea ce ei voiau.

 si ca avea sa traiasca pana cand toate acestea se vor face….si sa-l invete bine pe cel mic toate lucrurile. caci acela va fi incepatorul unei noi vieti.

copilul ii va aduce la viata pe ei…..cum?

in alta poveste

ce nu se vede/ ochii printesei

in viata fiecaruia exista lucruri.

exista oameni

 exista ocazii

toate acestea impreuna cu multe altele, alcatuiesc ca un fel de decor.

 pentru ca lucrurile, oamenii, ocaziile sunt in general elemente care sunt de natura exterioara fata de noi nsine

adica NU NE apartin.

lucrurile nu ne apartin niciodata. din cele mai vechi timpuri se stia asta si se stie inca.

oamenii, adica ceilalti, nici ei nu ne apartin.

nu ne-au apartinut niciodata, nu ne vor apartine niciodata.

 ocaziile, asisderea celorlalte elemente de decor, nu ne apartin.

 nu sunt ale noastre.

pai”

” eu am o casa mare”, ar zice un calator

” eu am doi copii frumosi ca lumina soarelui” ar zice un altul

” sunt fiul Sultanului nu stiu care”, ar zice altul

” desigur”  ar putea raspunde unul mai invatat care sa dea astfel dreptate acelora, ” asa este. aveti, aveti, aveti”

” hmmmm”, se auzi un glas care vine greu ca o lovitura peste un castel de carti de joc, care se prabusesc imediat, dovedind ceea e sunt: carti de joc, si intarind ceea ce se stie:

 nu se poate face un castel din carti de joc si acesta sa dureze

” ia mai ganditi-va asa:

tu, cel dintai care te-ai laudat cu casa pe care o ai, te rog sa raspunzi la urmatoarea provocare:

esti singurul care are o casa mare sau singurul care are aceasta casa mare?

iarai tu, cel de-al doilea, raspunde rogu-te la cea de-a doua provocare:

esti singurul care ai doi copii frumosi ca lumina soarelui? sunt ei numai copii tai?

in ceea ce te priveste pe tine, cel de-al treilea, gandeste rogu-te ca e plin pamantul de Sultani.

orasul in care tatal tau este sultan este un oras mic, iar el este un sultan mare al unui oras mic.

stii oare cate orase sunt pe lume?”

cei trei care credeau ca aveau, aveau, aveau, ramasera putin descumpaniti, oarecum pe ganduri.

nu aveau un raspuns pentru provocarea aceluia care indraznise a-i provoca, insa inlauntrul lor inclinau catre a-i da dreptate.

ceilalti martori, calatori pentru ei, martori pentru noi, deloc intamplator aflati impreuna cu acestia care avusesera acest dialog, aflati deci neintamplator in piata folositilor, urmareau cu atentie desfasurarea dialogului.

 unii pentru ca ei credeau ca vor gasi raspunsuri.

 altii credeau ca cel care vorbise impotriva celorlalti le-ar putea raspunde lor la niste ntrebari.

ceilalti, cei mai multi, gandea intrutotul precum cei trei. ” avem, avem, avem”

zise mai departe acela:

eu cred acestea: nimeni care se poate sa fie cu ceva sau cineva din viata lui intr-o relatie pe care o poate  conjuga si explica cu ” a avea”,

 adica” am aia, am ailalta, am atata, am atatea, sau nu am aia, nu am atata, nu am totul, nu am…, sau am….”,

de fapt este asemenea celor trei tovarasi ai nostri din povestire.

adevarul despre noi, calatorii, martorii, oamenii, este acesta:

tot ceea ce nu putem avea, dar suntem , aceea suntem

tot ceea ce putem avea, dar nu suntem, aceea nu suntem.

” complicat, nu inteleg”

 se auzi din multime un glas care-i facu pe aproape toti sa se uite dincotro venea acel glas.

” ai dreptate sa nu intelegi.

am spus ceva ce nu poate fi inteles cu nimic din ceea ce ai.

nu poate fi inteles daca stai in vreo casa din acelea mari de mai devreme.

nu poate fi inteles daca ai vreo doi sau mai multi copii care sunt frumosi ca lumina soarelui.

nu poate fi inteles chiar daca esti fiul sultanului.

tot ceea ce avem, nu suntem, dar poate fi vazut de ceilalti, care vor crede ca asa suntem

” am o casa mare si deci sunt bogat!”
” am doi copii si deci sunt foarte fericit ca tata!”
” sunt ful sultanului si imi este totul cu putinta, mie ca fiu al tatalui meu!”
pai atunci va intreb eu pe toti:

” ce cautati aici? de ce nu sunteti la casele voastre mari sau mici? curate sau insalubre?

de ce nu sunteti langa copii vostri acum?

unde este tatal vostru sultanul , cel mai puternic tata al carui fii sunteti?”

toate acestea nu sunt niste raspunsuri la ceea ce cautati.

nu sunt niste noi inceputuri la care aspirati.

ati venit dupa aceste raspunsuri si inceputuri, miscati intr-aici de o legenda a unui Templu, care are raspunsuri si inceputuri pentru toti si pentru fiecare, asa-i?”

poate acum veti intelege ca tot ceea ce aveti, veti avea sau nu aveti, nu veti avea, nu sunteti voi.

 voi sunteti altceva.

„aha, cred  ca inteleg”

” ia sa vedem?”
” daca am ceva sau nu am nimic este acelasi lucru”

” in parte poate sa fie si asa cum zici tu despre tine”

de fapt nu” ai o casa” , ci folosesti ceea ce este sau nu o casa.

nu” ai doi copii” ci folosesti faptul de a fi parinte pentru a indeplini acest tel care sunt copii

nu” esti fiul sultanului” ci ai putea vreodata sa folosesti, asta daca toate lucrurile merg bine, ai putea sa folosesti faptul ca sultanul este tatal tau, petru a fi tu insuti un sultan vreodata. sau nu”

tot ceea ce credem ca avem, in fapt doar folosim.

si acum iata ceea ce este cel mai greu dintre toate:

” TOT CEEA CE SUNTEM REPREZINTA CEEA CE ALTII POT FOLOSI DE LA NOI”

putem vorbi despre a folosi si a fi folosit.

folosim casa, oamenii, ocaziile.

suntem folositi de aceleasi elemente.

ce folosim?

 cum ne folosesc?

asta este ceea ce nu se vede.

 se zice ca la templu exista o printesa ai carei ochi puteau sa vada la fiecare calator ceea ce este.

 astfel acela capata raspunsul sau sau un nou inceput.

printesa nu se mai stie cum s-a ratacit, dar prin piata folositilor se preumbla cantarul care cantareste numai foloasele.

 si care nu minte.

prin piata se preumbla vanzatorul in cosul caruia se va gasi fructul care este dorit cel mai mult de fiecare dintre calatori.

 talerul cantarului nu se umple.

cantareste doar ceea ce nu se vede.

 cosul acelui vanzator nr are nimic in el.

se va umple cu fructul pe care fiecare si-l doreste cel mai mult.

 femeia aceea care vinde papuci, apropo de aceasta, v-ati cumparat papuci pe aici prin piata?

„si sa va mai spun ceva inainte sa ma mai intrebati voi lucruri la care nu exista raspuns:

suntem, in sinea noastra numai in masura in care devenim folositori”
” daca suntem asa si pe dincolo, insa nu putem fi folositor nimanui cu aceste inzestrari ale noastre, in fapt ce conteaza ca suntem?

cine poate sa dea marturie alaturi de mine, care cred ca sunt un om bun, daca acela nu s-a folosit de aceasta?”

” mai stai cu noi, ne-a placut mult ceea ce ne-ai povestit”, zisera cativa.

acela insa, fara a raspunde acestei rugaminti, se indeparta alene, catre vreun colt unde sa petreaca noapte ce se apropia

 

 

o dragoste incredibila/ noi

Am scris o poveste, pentru a incepe o aventura
Mergem intr-o aventura pentru a scrie o alta poveste
Asa devin lucrurile idei si ideile lucruri aievea

In povestea mea, am patru locuri in vehiculul aventurii:
DOICA
SULTANUL
AZIZ
ALYA
Fiecare dintre aceste locuri isi asteapta un ocupant.
daca esti Doica, sau Sultanul, sau Alya sau Aziz, alaturate pentru a merge in aventura
de ce este o dragoste incredibila?
Pai desi nu se scrie nimic in poveste despre dragoste, este numai despre aceasta
as putea sa fac comentarii multe aici, dar nu vreau sa plec la plimbare singur.
promit ca toate povestile pe care le voi spune sa fie pe placul vostru.
poate ca nu vor fi numai povesti