nu am mai scris la aceasta poveste de foarte mult timp.
atat de mult incat s-ar putea ca ceea ce urmeaza sa fie o alta.
vreau insa sa vorbesc despre ierarhia lucrurilor care sunt
sunt lucruri de multe feluri:
lucruri vechi
lucruri noi
lucruri ale noastre
celelalte lucruri
si noi avem in interiorul nostru, generat de nevoia de curatenie si simplitate, da, simplitate, dimpreuna cu nevoia de a retine si avea cat mai multe, sadita aceasta paradigma:
paradigma ierarhiei
ierarhia este ceva care este deasupra noastra si tocmai de aceea poate sa fie un principiu ordonator.
noi nu avem in noi insine aceasta nevoie de ordonare, insa ea este sadita in noi din afara.
ierarhia „ajuta” sa avem multe in putine
bune in ordine
de fapt noua nu ne ajuta la nimic.
ceea ce este viu nu are ierarhie
are numai viata.
in sine noi nu vom sti niciodata care ar fi adevarata ierarhie
intrucat viata noastra este cea mai mare amenintare pentru orice fel de ierarhie
ceea ce azi este bun maine devine rau si invers
ceea ce azi nu stim deloc maine devine cel mai important lucru din viata noastra si invers. viata noastra azi este plina de ceva care maine dispare.
si la ceilalti este la fel
de ce am avea noi nevoie de ierarhii?
de ce ‘ cel mai bun’?
sau ‘ cel mai mare/ mai mic’
si mult alte asemenea rezultate de ierarhii.
ierarhia este o razbunare asupra vietii insasi.
dar viata se razbuna facand in permanenta orice ierarhie inutila la un anumit monent , sau chiar anuland-o.
asta dovedeste ca nu este un fapt de viata ierarhia.
este o impunere exterioara.
zeita mama nu a dat lui anna nici o ierarhie
batranii care acum sunt coloane ale templului nu au dat nici o ierarhie niciodata
ingerul care si-a gasit salas in subsolul templului, nu a facut acest lucru!
de unde oare vine aceasta pofta nesatioasa de ierarhie
cu care parte din noi este in relatie, de ne face sa judecam astfel?
in fapt trebuie sa ne bucuram ca suntem vii………
oamenii care veneau la templu nu stiau de aceasta framantare a preotilor.
nimeni nu punea aceasta intrebare.
caci daca ar fi pus aceasta intrebare, atunci la templu ar fi gasit raspunsul
intre preoti se raspandise o idee:
-” daca de fapt noi suntem plasmuitorii propriei nevoi de ierarhie, pentru a completa o parte care altfel nu stim cum am obtine-o”
– daca aceasta nevoie uneori exasperanta, este cea care tine lumea laolalta?
lumea asa cum poate fi vazuta si nu asa cum este ea.
viata asa cum este vazuta si nu asa cum este ea
noi asa cum suntem vazuti si nu asa cum suntem.
ierarhia va lasa locul ei vietii, atunci cand vom intelege care este momentu si locul in care ne-a fost inoculata.
si cum si de catre, hai sa zicem, ” cine”
caci inlaturand aceasta, vom fi noi insine
pana atunci vom avea nevoie de templu pentru a ne gasi raspunsul la orice intrebare.
rassvan 