mai departe, mai aproape

si incepu din acea zi o alta lume la templu.

anna nu mai aparea la ritualul de inceput din fiecare zi.

nu mai oficia.

ii lasase pe ceilalti.
desigur urmarea de aproape mostenire ce le-o lasase.

insa acum avea o alta misiune.

la inceput se gandise ca ceilalti din trib il vor privi altfel pentru ca lasase pe cei plecati ai lor, in mainile unora mai tineri, nealesi cum fusese si el ales, la moartea celuilalt, ci doar pusi asa de pe o zi pe alta. insa tribul avea alte treburi.
vanatorii vanau pe mai departe. cand nu aveau noroc, se apropiau de templu si nu se putea sa nu gaseasca pe acolo vreun animal numai bun de mancat in acea zi.
nimeni nu se putea supara de asta.
femeile faceau mancare, faceau copii, faceau ordine, faceau viata sa curga.
copii faceau scandal, tipau, se jucau, creșteau.

deveneau dupa caz, femei sau vanatori. viata mergea, nu aveau ei inca asa un respect pentru templu. templul era locul unde se duceau numai la moartea vreunuia dintre ai lor,  barbati.
nu se intampla la fel cu femeile.

copiasera ceea ce invatasera de la anna, faceau groapa aceea mititica, in spatele casei insa, o captuseau cu pamant inmuiat in apa, o lasau sa se zvante si apoi puneau in aceasta groapa, pregatit pentru nasterea de dupa, corpul celei care fusese mama de multi copii, acum ajunsi dupa caz la randul lor mame sau vanatori merita si acela o nastere, asisderea cu vanatorii.

caci ce ar fi facut acestia dupa nasterea de dincolo, fara femei? ca si aici, ritmul inchipuit de cei din trib, nu se putea abate de la regula vietii.

nu se puneau femeile laolalta cu barbatii, caci se zicea ca ele nu pot sa vorbeasca cu preotul, deci stau totdeauna langa casa, vii sau plecate.
anna permisese acest lucru, chiar participase la unele ceremonii facute de celelalte femei din vreuna din case, celei plecate, care le era in fapt mama sau bunica, sau ruda apropiata.

 acestea se faceau foarte repede.

anna incerca sa faca o diferenta majora intre barbati si femei, intrucat dorea sa faca simtita in mod deosebit prezenta zeitei naki in tribul sau.

intuia intr-un fel anume, ca aeasta zeita este la fel de puternica precum cei plecati ai lor, daca nu cumva si mai puternica.

si ca de aceea trebuia sa o lege intr-un fel de o realitate.
gandul acesta care nu-i dadea pace, il facu intr-un moment, la un astfel de punere a unei mame in groapa, sa aiba o sclipire:
” daca cei plecati sunt reprezentati in templu , fiecare in parte, si acolo au locul lor, inseamna ca zeita ar trebui sa fie reprezentarea femeilor, fiind femeie.
data viitoare cand se intampla o alta moarte a altei femei, de data aceasta mai tanara, le spuse femeilor sa amane punerea in groapa pana seara, mai precis noaptea.
acestea , putin uimite, ascultara.

doar era anna, care le invatase barbatii si copii atâtea…….

Anna era acum un batran cu parul alb, cu o barba mare, parea si mai misterios decat alta data.

el nu impusese niciodata prin putere, precum batranul vanator dinaintea sa. nici prin glasul penetrant al aceluia.
insa el se impusese prin acel batran, care parca ii daduse misiunea din timpul copilarie , lasandu-l sa ciopleasca capetele celor plecati, si sa le aseze in templu.
apoi il desemnase ca urmatorul sau, desi era tanar. ii transmisese practic batranul vanator/ preot, toata aura sa de intelepciune si forta si echilibru.
baiat tanar fiind, anna facuse tot ceea ce putuse sa indeplineasca aceasta misiune, la inceput grea.
insa adusese si tribul naki langa ei. cu sulitele lor de piatra neagra dura. si cu pumnalele lor dibace.
si cu zeita lor. in atatia ani, tribul se amestecase oarecum cu cei din populatia naki. mergeau impreuna la unele vanatori.
insa zeita statea in templu, in mijlocul cercului inchipuit de statuile celor plecati , ai stramosilor, singura. inconjurata de acestia si de un mare mister.
pe care el, anna era pe cale sa-l dezlege.
intelesese ca aceazta zeita, prin proorocirea sa, le dadea ceva imens. nu stia exact ce
cum se facu intuneric, se duse la femeile care-l asteptau , pe el, sa puna pe cea moarta in groapa.
” mergem impreuna cu toti la templu” zise anna.
numai femeile plecara impreuna cu el.
parca moartea trecuse pe al doilea plan, intr-atat de mirate erau de cererea lui anna. il urmara.
la templu anna lasase focul la statuia zeitei,arzand usor. unul dintre cei tineri punea cate un snop mic de paie , facand scanteile care luminau chipul zeitei.

ajuns la templu, anna le facu semn sa intre inauntru.
intrara si le dadu fiecareia dintre ele cate un mic snop de paie. facu primul miscarea de a arunca paiele in focul care ardea. starnind jerbele de scantei.
fiecare dintre femei facu acelasi gest.
apoi lua o mana de paie si le facu semn sa plece inapoi de unde venisera.
mersera la groapa care-si astepta ” copilul” sa se nasca, si arunca mana de paie inauntru dupa care le spuse sa puna moarta si sa inchida cu pamantul pastrat pentru aceasta, gaura facuta.
asa facura si apoi anna zise:
– zeita de la templu, cea care ne-a adus pe naki catre noi, mi-a povestit despre aceste ierburi.
mi-a spus ca atunci cand vom manca din acestea, vom deveni foarte puternici.
incepande de acum sa faceti la fel la fiecare punere in groapa. si sa nu mai faceti gropile separat, fiecare in spatele sau in fata lui.

vom alege un loc in care toate cele plecate sa fie impreuna, dupa cum si cei plecati sunt.
dupa ce in acel loc vom pune pe cele plecate, vom sti mai multe de la zeita.

sa tineti minte ca zeita aceasta este asemenea voua, este cea care ii naste dincolo pe cei plecati de aici. ea este femeie ca si voi. are copii ca si voi si trebuie sa fie cinstita de voi, termina anna.

” ori de câte ori aveți probleme sa veniți la zeiță. focul de la picioarele ei se aprinde în fiecare noapte și arde pana în zori. ea va va fi pavăză și capăt și călăuza prin viata voastră de femei. și de mame.

ei trebuie sa-i spuneți toate ale voastre. și ea va va răspunde vouă cele de trebuința

– cum vom putea noi, femei , fără sa fim preot ca tine, sau vânători, sa vorbim cu zeiță? întrebă una, ca adunând gândurile tuturor.

– vedeți voi, zise Anna. atunci când sunteți cu bărbatul vostru, ca sa puteți face un copil trebuie ca el sa fie cu voi, neapărat. însa atunci când vine copilul pe lume, nu aveți nevoie de el. nu aveți nevoie de nici un bărbat. doar de alte femei. copilul se naște fără bărbat. zeița este prin ea însăși, fără nevoia unui bărbat. voi veți putea vorbi cu ea fără bărbat.

– si dacă nu vom putea vorbi, sau ea ne va zice și noi nu vom înțelege?

-pai cum știi tu, mai înainte de oricine, ca vei naște? întrebă Anna, mirându-se însuși de ceea ce tocmai zisese

aceasta zicere le lăsă mute. Anna avea dreptate.

– veniți și faceți întocmai. când aflați voi ca veți avea un copil, mai înainte spuneți-i ei.

veniți si spuneți-i. înainte de a le spune celor din casa voastră. când va vine sorocul sa nașteți veniți mai întâi la ea. când aveți greutăți, griji, tot asa. și atunci celelalte va vor aduce de la zeița, atunci când veți pleca, iarba care va va asigura nașterea dincolo. asemeni vânătorilor, bărbații voștri.

Anna pleca spre templu. parca în tot acest timp nu fusese în corpul sau, el însuși. parca zeița, în mod misterios, ii preluase tot corpul și gura si ochii și mersul, și-l folosise spre a le spune femeilor ceea ce au de făcut.

ajunse la templu. focul încă ardea. băiatul care punea alene cateva fire de iarba uscata pe focul mic, parca era vrajit de arderea sa. parca era transfigurat de jerbele de scantei care sareau jucause , luminand fugitiv statuia  mititica si neagra altminteri.

strălucirea statuiei nu se putea vedea decat la lumina facuta de  aceste scântei. se uita alături de tânărul care păstrase acest ritual la cererea sa. își dădu seama atunci ca băiatul încearcă asemene lui, sa pătrundă în lumea zeiței. poate reușise, poate nu. nu avea timp sa se gândească la asta acum, trebuia sa pună în ordine ceea ce spusese femeilor, trebuia sa asculte ceea ce-i transmisese zeița lui, împreuna cu femeile. începutul zilei se năștea în fapt din întunericul atotstăpânitor al noptii, care era în slujba zeiței. abia atunci înțelese cât de puternica era aceasta zeița. abia atunci înțelese ca ea era mama tuturor.

ii făcu semn băiatului sa continuie pana la ivirea zorilor cu aruncatul ușor de iarba pe foc. cu aruncatul în foc al ierbii care-i va face într-o zi stapanii pământului. dimineața  înainte de răsăritul soarelui, acesta, băiatul trebuia sa stingă focul , lăsându-l fără paie. apoi strângea cenușa , câțiva pumni, și o arunca în locul unde creștea iarba care nu fusese inca tăiată si din care nu se scuturase viata. pregătea astfel pentru ceilalți, locul în care cei plecați, împreuna cu preoții și cei care mai erau pe acolo, trăiau încă o data și încă o data ritualul începutului.

începea o noua zi, prima zi în care exista un sens al începutului. și al minunii. și al întunericului.

 prima zi în care tot timpul avea de acuma stăpâni. și toți oamenii. azi știa numai Anna, care adormise. maine  va ști toată lumea. și de atunci, prin mărturiile acelor, vom ști și noi. mereu.

mirabila transformare

veni rasaritul. tot tribul era adunat la templu. anna ramasese langa statuia zeitei, parca nevrand sa tulbure cu prezenta sa , greaua lucrare acelor tineri. parca ar fi vrut sa-i vada. insa batranul vanator   nu-l vazuse pe el facand asta singur. murise exact la timp.
zeita il salvase pe el de la aceasta moarte exacta, dandu-i un ragaz sa slujeasca la un nou ritual
sa aduca intunericul acolo unde-i era locul. langa lumina. inaintea fiecarui inceput si dupa fiecare. intunericul ca locul unde nu mai vad ochii, ci mintea.

lucrurile se desfasurasera cum nici nu crezuse el de bine.

glasurile pe care le auzea distinct ii spusesera ca erau impreuna. ca ceilalti tineri nu alesesera pe vreunul dintre ei sa fie singurul oficiant si cei, ceilalti, sa-i fie secondanti. facusera o echipa, mai multe voci intr-un singur glas. ritualul se auzea acum pentru prima data ca un fel de unison. se gandi numai la mamele acelor tineri care ii vedeau acuma acolo, oficiind. si la ceilalti tineri care erau acolo. si la faptul ca tot acolo, in partea cealalta erau si cei din populatia naki. fara sa fie total separati. femei ale acestora fusesera alese de barbati din trib si asa incepuse amestecul.cand se termina ritualul, parca o liniste il invita sa le vorbeasca. inainta usor si elegant catre mijlocul multimii care-i facea loc. noii preoti aplecara capetele la aparitia sa.

se aseza in rand cu ei, ii intoarse catre triburile care asteptau acum sa li se spuna si lor ceva.

– azi trecem intr-un timp nou. inceputul acesta este al celor tineri care sunt gata sa comunice cu cei plecati. aveti in ei increderea pe care o au stramosii. ei vor fi legatura voastra. vor ramane la templu sa termine ceea ce este de terminat si sa continue cu ceea ce va fi vesnic-inceputul

atunci cand naki au venit la noi, mai zise anna, ne-au adus noua zeita lor    ( un preot tanar incepu sa traduca pentru naki care nu intelegeau exact).

-am luat aceasta zeita si am pus-o acolo unde se cuvenea. de multa vreme este langa stramosii nostri si acestia s-au bucurat de faptul ca mama lor, cea care-i naste dincolo, este si in templu cu ei.

caci aceasta este zeita- mama celor care, plecati de aici, se nasc dincolo, acolo unde se duc cei plecati. inainte sa moara, batranul naki care i-a adus pe acestia aici, mi-a dat o proroocire a zeitei pe care el insusi nu a putut sa o indeplineasca:

–atunci cand veti manca din semintele plantelor acestea care sunt puse acuma laga templu, veti deveni mai puternici si nici un dusman al vostru nu va razbi impotriva voastra.-

am inceput impreuna cu acel batran sa gandim la aceasta proorocire si acela a murit. zeita nu mi-a vorbit pana aseara.

timpul meu la templu va fi inchinat de aceea zeitei. vorbirii cu aceasta, pentru a duce la bun sfarsit ceea ce ne va face mai puternici.

aceasta am vrut sa va spun. acum mergeti in pace. lasati tinerii care vor, sa vina la templu. aici mai este de terminat constructia. cei care au ramas cu mine acum sunt chemati sa duca mai departe ritualul.

vorbele lui anna lovisera ca o ploaie torentiala in mintile celor prezenti. o tacere ca de plumb strabatea vazduhul. apa curgea molcom , ajungea in bazinul natural facut, si se imprastia in mii de stropi transparenti. zgomotul facut era singura perturbare.

– uitati-va in sus, striga o femeie care vazuse una dintre sagetile de foc care brazdau ceul la aceasta data, in timpul intunericului, mesagerii strabunilor. UITATI-VA in sus acolo… striga ea si strigatul sau avusese un efect teatral. ca la un semn toata lumea se uita in directia de unde o sageata luminoasa, mult mai lunga decat cele obisnuite, venea catre ei.

nu mai vazusera niciodata o sageata luminoasa in timpul zilei.

se intampla ceva nou pentru ei.

sageata isi urma mersul pe cer, pret de cateva secunde bune, apropiindu-se de locul unde stateau ei.

instinctiv cativa se lasara pe vine.

un zgomot ca un suierat insotea acea sageata……

coada sagetii se lungea , era acum aproape inspaimantatoare……. suieratul se auzea mai puternic… un zgomot ii puse pe toti pe fuga. era ca o detunatura mare, care avuses loc in apropierea or, cam intr-o vale… imediat se simti cum se cutremura usor pamantul si se clatinau peretii templului, parca vrand sa cada. iesira imediat din templu alergand catre locul de unde se auzise zgomotul…..

dupa cativa pasi se oprira insa ingroziti… din vale crestea ca un fel de nor care intuneca usor cerul in acea parte…. continuara. norul crestea mai incet… animalele fugisera deja de mult, numai ei oamenii ramasesera acolo. anna ajunse in fata lor si ii indemna sa mearga mai departe….

ajunsera in valea unde se petrecuse minunea… praful inca ramasese in aer, astfel incat soarele parea bolnav… nu mai era nici un fel de zgomot.. totul se linistise.

se apropiara usor si vazura din departare ca sageata, parca infigandu-se in pamant, facuse o groapa, mare cam cat tempul lor. perfect rotunda. adanca. inaintau spre acel loc. incepuse sa fie mai cald din ce in ce mai cald……in fundul gropii, prin perdeaua de praf care era ridicata, stralucea ceva foarte puternic. parca o bucata din soare se rupsese si ajunsese acolo la ei, in mijlocul gropii. lumina raspandita ii infiora si mai mult…

–daca intr-o zi intreg soarele va cadea asa peste noi? se gandi anna. nu spuse nimanui ce gandea….

vanatorii se dusesera mai aproape, parca vrand sa vada mai bine.

era ca un fel de foc foarte concentrat, care parca facea piatra sa arda. nu mai vazusera asa ceva niciodata. femeile se lasara in genunchi.

anna facu semn preotilor tineri sa inceapa ritualul obisnuit… acestia facura cu voci gatuite, ceea ce le poruncise anna. oamenii se mai linistira putin.

barbatii erau in picioare. copii erau langa ei. femeile ramasesera in genunchi, parca facand o diferenta. anna vazu toata aceasta imagine si auzi vocea zeitei care-i spuse cu glas de tunet.

–iata pe cei care se tem de tine si iata pe cele pe care le voi ocroti. sa nu uiti asta. zeita este noapte. este intuneric. este foc. este inaintea fiecarui inceput si dupa acesta. este mama celor plecati. si este ocrotitoarea celor care , asemenea ei, nasc. a femeilor. sa nu uiti asta.

ceea ce trebuie sa faci cu acele seminte sa faci numai cu ele. ei nu pot sa implineasca profetia.

sa iei semintele si sa le zdrobesti intre pietre. asa cum dispar cei plecati si se topesc si se fac pulbere, asa trebuie facut cu semintele pe care ti le-am dat. femeile trebuie sa le puna in pamant la timpul potrivit. tot ele trebuie sa adune plantele si sa separe semintele. asemeni inceputului, pulberea obtinuta din moartea semintelor, o vei amesteca cu apa. apoi din ceea ce iese, iti aduci aminte, anna, cand i-ai facut celui dinaintea ta locul unde sa se nasca, faci o pasta pe care o pui sa fie impreunata cu focul.  cine va manca  aceasta va fi puternic multa vreme. sa nu spui acest secret nimanui. decat , atunci cand vei pleca, celor care raman dupa tine.

-pai cum sa nu spun, intreba anna, daca ele vor face asta?

–sa nu spui nimanui, mai rosti zeita si pleca…………

lumina din fundul gropii se stinsese.praful se mai rarise. cativa mai curajosi se dusesera ai aproape. preotii cei tineri contunuau sa cante. femeile ramasesera plecate in praf, prafuite si de norul ridicat. semanau cu niste statui.

in fundul gropii ramasese ca o piatra neagra, care inca mai misca putin. nimeni nu se apropia de ea mai mult.

anna ajunse acolo si le zise:

-lasati pe cineva aici, dintre voi, pana cand aceasta piatra care a fost lumina si acum este intuneric, ca tacea si nu se va mai misca. atunci sa ma chemati…

maine sa vina la templu din fiecare familie din trib si de la naki, cea mai in varsta femeie… la rasaritul soarelui. sa fiti curate. acum mergeti fiecare unde va este treaba

lua preotii si merse repede la templu.

acolo se duse la locul unde tinea semintele. erau destule.

– maine, dupa ritualul de inceput, vom face dezlegarea profetiei zeitei. doar noi si femeile chemate.

din aceste seminte, care sunt asemenea noua, ne vom hrani. si atunci vom deveni cei mai puternici. cum? asa cum a zis zeita. in mod miraculos.

seara veni mult mai repede decat seasteptara ei. ziua trecuse strivita sub greutatea mesagerului trimis de catre cer, aflat in fundul gropii.

–a tacut, a tacut…striga un copil care fuseses trimis sa anunte pe anna ceea ce le poruncise sa faca.

–sa mergem deci, sa nu intarziem…..

ajunse la locul gropii, cobori sovaielnic.. cativa vanatori care venisera, il priveau. si o droaie de copii. femei nu erau.

in fundul gropii era un fel de piatra neagra, cam cat un cap de om. anna duse mana usor catre aceasta piatra. se aseza in genunchi langa ea si intinse amndoua mainile catre aceasta. nu mai simtea vreo caldura anume. piatra tacuse. cel putin acum.

cu mare precautie o lua. era foarte grea. mult mai grea decat ce stia el espre o piatra de asemenea dimensiune. prin mainile lui trecusera mii de astfel de pietre, aceasta era foarte grea.

era o piatra de dincolo.

insotit de tot alaiul care asistase la aceasta, ajunse la templu. puse piatra exact la picioarele statuii zeitei. acolo fusesera puse niste paie dinainte, pentru a se aprinde focul ce slujea noaptea la aceasta statuie.

cand atinse piatra de aceste paie, luara foc…..

atunci anna intelese ca piatra era mesagerul zeitei.

incepuse un alt inceput…

cel mai mare dar pe care-l primise venise de la acest naki.

oare cine le daduse lor asta? nu va sti niciodata.

nu va sti daca insasi zeita nu-i va spune vreodata.

mai arunca o mana de paie in focul aprins de piatra.

jerbe de scantei luminara chipurile celor plecati, al zeitei si al lui anna. in spate ramasesera toti ceilalti si preotii cei tineri.miracolul abia acum incepea cu adevarat……

zeita

 

zeita parca se insufletea noaptea. la focul facut de anna.

poate acesta era modul in care ar fi putut afla de la zeita profetiile ei.

pregati pentru seara paie si seminte si tot cee ce ii era necesar pentru a relua ceea ce credea ca erau  poruncile zeitei pentru a-l accepta pe el ca pe batranul ei preot.

toata ziua astepta acest nou ritual

asa considera ca se vor intampla lucrurile

lua langa sine cativa tineri care i se parusera mai rasariti

” diseara veti ramane cu mine aici. mancam si apoi stam de vorba la focul pe care-l voi face in templu”

veni si seara. se stransera langa focul care acum ardea jucaus, imprastiind pe fetele celor plecati umbre care jucau dupa un anumit ritual. zeita insasi parea ca se misca imperceptibil dupa cum se unduiau flacarile mici ale focului. si ei toti, in frunte cu anna, pareau ca sunt intr-un anume fel, prinsi in aceasta miscare.. mancau si sporovaiau despre cum merg treburile cu constructia templului. aparuse o discutie intre cei doi care parea a fi inteles cel mai bine sensul constructiei.”

” eu cred ca trecerea catre locul unde se savarseste ritualul trebuie sa fie facuta ca un fel de pasaj de jur-imprejurul templului, ca cel care ajunge aici sa se poata obisnui cu cautarea inceputului pe care ni-l ofera acest ritual, in fiecare zi”

” eu insa cred ca cel care va ajunge pana aici , deja plecand de la casa lui, a parcurs drumul catre templu, cu tot ceea ce inseamna acest drum. a plecat de langa ai lui. isi petrece ceva timp pe care-l da templului. si lui.cand intra in templu, un tunel lung insa drept ii va arata ca a ajuns unde trebuie. la capatul acestui tunel se va putea deindata vedea adevaratul motiv pe care doar l-a imaginat pana acum. va putea vedea exact locul unde se face ritualul. pasajul inauntrul templului trebuie sa fie unul drept, ca rasplata promisa unuia care a muncit mult pentru asta.”

” ai dreptate. zise anna catre ultimul vorbitor. ca odata ajuns aici sa mai faca un ocolis, ar fi ca o ezitare din partea templului

 drumul de la poarta din afara a templului catre locul unde cel ce va voi, va putea sa fie prezent la ritual, va trebui sa fie drept. la capatul unui drum lung va sta un pasaj drept. cel ce a ajuns aici merita sa vada deindata cu ochii sai promisiunea cautata.

mai arunca o mana de paie pe foc. scanteile luminau semiintunericul dimprejurul lor.

batranii erau foarte atenti la ceea ce vorbeau. parca aveau ochii lor sculptati de mainile lui anna, cu multa vreme in urma, atintiti aspura lor. nici nu mai clipeau de atenti ce erau.

zeita parca dansa usor, leganat, rotindu-si ochii mari catre ei prezenti, vii ori plecati, parca vrand sa-l vada pe cel vrednic.

mirosul facut de paiele aruncate de anna fu remarcat de ceilalti. nu semana cu mirosul facut de crengile celelalte.

anna lua cateva seminte si le arunca in flacari. acestea se sparsera cu o pocnitura scurta si aruncara catre ei un manunchi de scantei albe.

” cred ca aceste seminte pe care tu le scuturi din aceste plante si iarasi si iarasi le ingropi in pamant, ele iarari si iarasi refacand plantele din care au fost aruncate, seamana foarte bine cu ceea ce ni se intampla noua, oamenilor, zise unul dintre tineri”

„cum asa, intoarse anna capul parand a fi foarte atent la ceea ce zicea acela”

-pai planta este taiata de tine si apoi lasata sa se usuce, nu?

-desigur

-si daca nu ai taia-o nu ar face acelasi lucru?

-desigur, doar asa face acolo unde nu o pun eu in pamant. creste singura.

-deci tu de fapt grabesti sau retezi o parte din viata ei si totusi ceea ce lasa planta,  aceste seminte, au puterea ca, fara sa-si cunoasca mama, asa cum noi facem, sa dea nastere la o planta noua, nu?

-hmmmm, anna era din ce in ce mai interesat. arunca inca o mana de paie in foc, avand acum doua lucruri de facut: sa asculte ce voia sa zica tanarul din fata sa si sa urmareasca reactia zeitei.

-aici cred ca ai dreptate. de fapt mana care taie aceste plante nu este neaparat mana mea. atunci cand unul dintre noi pleaca, poate ca si el este taiat asemenea acestei plante. de o mana care noi nu o vedem.

– poate de mana zeitei, zise anna ca pentru sine, insa fu auzit de ceilalti.

– poate ca asa este. si zeita ii ia pe acestia, care nu mai stiu unde au fost oana atunci, si ii baga intr-un sol din care vor face alte plante, de fapt alti oameni.

– dar noi oamenii, ne stim mama si tatal din care ne-am nascut.

-da, da,   aproape striga anna. caci noi suntem nascuti aici, unde ritualul inceputului ne da lumina care ne face sa vedem.

cei care pleaca se duc undeva unde ei nu vad nimic, pana cand mana zeitei care i-a luat de aici, ii pune in pamant si cresc iarasi. crescand intra in alta parte. nu-i mai vedem. nu-i mai auzim. pentru noi sunt plecati. oare noi pentru ei cum om fi?

lumea aceea este lumea zeitei. zeita are o lume a sa, unde cei plecati sunt vii unii pentru altii si pentru ea. noi insa nu putem avea accesul la aceasta lume decat trecand prin mana zeitei.

o mana noua de paie pusa pe focul care-i insotea, arunca un manunchi de scantei catre zeita, anume parca penru ca anna sa vada asta. zeita parca ii zambise.

 in sfarsit incepuse sa inteleaga. ea, zeita nu era pentru cei vii. era stapana, mama  celor plecati. a tuturor, caci mana ei lua pe toata lumea.

dupa cum mana lui anna lua plantele si le usca fara sa tina cont de unde le luase. scutura toate semintele in acelasi cos. de la toate florile uscate.

dupa cum in acelasi pamant punea toti mortii, in locasuri mititele in care ii punea ca in pozitia copiilor mici, dormind cu genunchii la gura, cu mainile stranse pe langa corp.

parca vrand sa arate ca se vor naste. parca vrand sa arate ca sunt copii zeitei. nu mai sunt dintre cei din trib.

zeita avea un alt ritual. ritualul inceputului era numai pentru ziua, pentru soare si apa. pentru tribul cel traitor.

zeita nu-si primea ritualul sau. ritualul intunericului. al celor plecati si al renasterii lor. al seminttelor care, spusese batranul inainte sa moara,” atunci cand vor fi mancate din mana ei” vor face pe cei ce fac asta, sa fie puternici si respectati.

zeita reprezenta acum tot ceea ce era dincolo de ei. de cei vii. de vanatoare. de ritual. de apa si soare.  era de fapt tot ceea ce inca nu avea nume. sau infatisare. sau avea? intunericul, chipurile celor plecati, semintele acelea care inca nu ii dadeau raspunsul, toate acestea erau ale zeitei.

 erau chiar zeita insasi. mama celorlalti, devenise acum si mama lui. si mama tribului.

cei care fusesera lasati aici, naki, adusesera cu ei o parte din ceea ce lipsea. zeita.

focul va fi ritualul sau. focul care asemenea ritualului de inceput, scoate niste picaturi care cuprind in ele puterea soarelui. scanteile facute de foc sunt cealalta fata a picaturilor de apa care sunt transformate in aur de lumina inceputului. aici scanteile de foc sunt picaturi din viata care, la sfarsit este luminata de insasi esenta ei. soarele devine la sfarsitul vietii, cel care din afara intra inautru, pentru a relua cursul vietii.

anna avea de facut multe incepand de maine……. zeita nu-i vorbise. zeita il facuse sa inteleaga prin propriile sale experiente, ganduri, cuvinte…..

nu era asemenea celor plecati. era mult mai mult….

 

semintele

cei doi erau impreuna tot timpul. cel ma tanar, anna, invata de la cel batran, naki, tot ceea ce acesta dobandise de la cei vechi ai lui, transmis prin povestile despre zeita.

ii venea greu sa i le spuna lui anna, pentru ca nu putea talmaci in limba tribului, lucrurile adanci pe care le stia despre zeita.

anna asculta foarte atent, dandu-si seama ca acestia aveau o comoara intruchipata in zeita lor. in mama lor.

invatatura legata de semnite i se paru cel mai puternic dar pe care zeita il facuse copiilor ei

– cand veti  frange viata acestor ierburi,ele vor muri. la moartea lor va vor lasa voua semintele care va vor aduce fericirea. cand aceste seminte vor naste din mana voastra, atunci va veti fi gasit viitorul si veti fi puternici. atunci cei care va cunosc pe voi vor sta la umbra voastra.

-ce voia sa zica de fapt zeita? intreba anna

-pai eu asa stiu profetia.

caci atunci cand aceste seminte se vor naste din mainile noastre, vom deveni puternici. si toti cei care ne vor cunoaste vor sta la umbra noastra.

-ciudat, ingaima anna, acest lucru cu semintele acelea.

– sa mergem sa le cautam si sa le aducem la templu. apoi vom vedea cum vom face voia zeitei, zicea celalalt, batranul

se dusera si cautara cele ierburi. animalul acela mic care strangea aceasta iarba mai inalta decat celelalte, retezandu-i viata de la mijloc, nu o manca. in mod ciudat, nu facea acest lucru.

toate animalele care rupeau ceva, o iarba, o frunza, o creanga, un fruct, faceau aceasta pentru a manca. acest animal mic insa nu manca iarba aceasta inalta. o rupea si apoi , strangand-o , o ducea spre labirintul de tuneluri care-i era regat lui si familiei, pe sub pamant.

mai avea ceva ciudat acest animal. puii lui, multi , ieseau deodata din galerii, mult inainte de puii celorlalte animale. ieseau intr-o vreme in care toti copacii nu aveau fructe. in care animalele erau foarte infometate. iarba era mult mai putina, arsa de caldura mai mare a soarelui. si uscata de lipsa de apa din acea perioada. insa acest animal alegea sa-si scoata puii tocmai in aceasta perioada.

animalele isi fac puii atunci cand au cu ce sa-i hraneasca. aceasta o stia orice vanator. deci acest animal avea cu ce-si hrani odraslele, atunci cand toti ceilalti abia treceau peste lipsa de hrana.

adunara cateva brate de iarba si o dusera catre templu. o pusera la picioarele statuilor celor doua zeite, gandind ca acestea ii vor ajuta sa inteleaga ce este de facut.

adunasera cateva zile la rand din aceasta iarba. cand au crezut ca este de ajuns, facusera o gramada de iarba in vecinatatea statuilor, au zis” gata, acum asteptam”

si a trecut vremea. iarba s-a uscat si nici un semn. in fiecare zi se uitau sa vada care va fi minunea cu aceasta iarba.

templul continua sa se construiasca.

barbatii mergeau la vanatoare.

femeile faceau copii.

copii cresteau.

naki construisera in partea data lor , un adevarat labirint de casute mici, toate la fel, inghesuite una in alta. in vreme calduroasa, aceste casute cu acoperit din pamant uscat, erau mai racoroase decat cele facute inainte de trib, acoperite doar cu crengi si frunze.

iarba dusa in templu se uscase de tot. intr-o zi mutand aceste plante uscate, au vazut ca din ele cad semnitele. fara prea multa cazna, ca si cand i-ar fi invitat sa le culeaga.

culesera aceste seminte si le adunara intr-o gramajoara.

cum sa nasca aceste seminte din mainile lor? grea intrebare.

nu intelegeau sensul acestei nasteri.

anna gandi:

„noi suntem ca iarba aceasta. cand suntem in putere, creste, si ne purtam aceste seminte in noi.

sunt semintele noastre. semintele din care rasare noua viata. cand cei batrani pleaca, este ca si cum aceste ierburi sunt rupte.

rupte de noi, rupte de viata. devin plecati.

atunci pe cel batran l-am ingropat intr-un asternut facut de mine, din pamant amestecat cu apa, asezat in groapa sapata pentru ca el sa stea acolo. ca si cand l-as pune sa se nasca.

sa fie iarasi nascut, langa ceilalti, de mama noastra.”

aceste semnite ale lui sunt cele care il fac sa nasca dincolo.

– trebuie sa punem aceste seminte in pamant, asa cum ii  punem pe cei plecati. intr-o groapa sapata de mainile noastre, in care adaugam pamant udat si amestecat cu apa. atunci aceasta samanta va da nastere altei ierbi. si asa aceste seminte vor naste din mainile nostre.

-la ce bun, se caina batranul naki. asa se intampla si fara noi.

aceasta iarba, la fel ca toate celelalte, isi scutura samanta in pamant si de acolo rasare iarasi o alta iarba asemenea cu aceasta.

un copac isi scutura samanta si iarasi va iesi un copac.

un om isi pune samanta sa si iarasi va iesi un alt om.

asa este de cand lumea. nu aceasta este invatatura zeitei. ea este mama noastra. ne-a invatat intotdeauna numai de bine.

nu se poate acuma sa ne fi invatat ceva rau!

– mai bine sa punem noi cu mana noastra aceste seminte in pamant. asa mi-ai spus ca a zis ” cand aceste seminte se vor naste din mana voastra veti fi puternici”

… au facut cateva gauri in care au pus toate semintele care le adunasera de la iarba rupta cu ceva vreme in urma. in gropi facute cu pamant udat cu apa. chiar langa templu. zeita privea cu ochii ei de piatra neagra, tacuta , catre locul unde cei doi pusesera semintele in pamant. veghea ea oare la implinirea celor zise demult? isi implinea destinul de a fi mama celor care o adorau ca atare?

zilele treceau. oamenii vanau. unii mai mureau.

altii senasteau . ritualul zilnic facea inceputul lumii curate ca intotdeauna.

vanatorii vanau. femeile lor faceau copii si case, si adunau fructe si sporovaiau vesele cateodata.

la vremea cuvenita,din spicele privite de ochii zeitei, udate de ploile plouate, au iesit smocuri smocuri de iarba. multa la un loc, caci avusesera ceva gauri de facut pentru a pune toate semintele. iarba crestea, viata trecea.

iarba se inalta, templul se construia. ajunsese inalta pe cum o stiai. se facu din verde, galbena precum pamantul din care era ivita. intr-o seara, pe la apusul soarelui, cei doi stand la vorbe, vazura cateva animale din cele mici, venite pe furis sa rupa iarba. intelesera ca era timpul sa o rupa ei.

lasara si pentru animale, care daca au simtit ca nu sunt atacate, au venit mai multe, pentru a-si lua snopii mici de iarba retezata cu dintii lor si dusa spre galeriile lor subpamantene.

iarasi au repetat ritualul punerii ierbii rupte in fata statuii zeitei.

– vom face la fel pana cand vom intelege. 

– asa vom face

iarasi se scuturara, de data aceasta mai multe. au vazut ca animalele nu veneau daca ramaneau doar paiele. taiau iarba care avea inca semintele pe ea. pusera iarasi semintele in gropi. mai multe gropi.

iarasi iesi la vremea cuvenita iarba. mult mai multa. animalele se obisnuisera ca aici era iarba. veneau mult mai multe. era vremea cand toate celelalte animale aveau pui.

dupa aceste animale mici venira cele care se hraneau cu acestea.

parca aparea un nou orasel. oraselul animalelor.

chiar vazura ca cateva perechi incepusera sa sape galerii in zona unde pusesera ei inainte semintele in pamant.

iarasi crescu iarba. iarasi trecu vremea. iarasi se facu galbena precum pamantul in care fusese pusa samanta. iarasi vanau. iarasi construiau.

dupa cateva repetari, facusera in spatele templului, un fel de maidan plin cu aceasta iarba. de fiecare data puneau mai multe seminte.

si adunau mai multe. si iarasi taiau iarba. si iarasi se scutura. animalele veneau sa-si ia tainul. parca puneau semintele pentru animale, caci ei inca nu stiau ce sa faca cu aceasta incercare.

– nu mai punem toate semintele in pamant. lasam o parte in afara. pentru zeita.

au adunat o gramada de seminte si au pus-o in fata zeitei. vedem ce vom afla.

tot felul de pasari si animale se adunasera pe langa templu , animand astfel viata intr-un mod neasteptat.

animalele isi revendicau acum teritoriile, cautand mancare. parea ca semintele care pentru cei doi nu erau inca decat un mister lasat intr-adins de zeita, facusera ca animalele, mult mai practice, sa caute acest loc. sa caute semintele. sa caute apropierea de oameni. toate acestea langa templu. ca o mare provocare pentru cei doi.

invatasera cand sa rupa plantele. ii invatasera animalele. apoi scuturau paiele sa scoata semintele. apoi iarasi puneau semintele in pamant. si iarasi rasarea din mana lor noua iarba.

nu stiau ce sa faca cu aceste seminte, insa vanatorii ca si cei care vedeau de departe ce faceau cei doi, intelesera mesajul. cateodata puteau sa gaseasca animale de vanat langa templu. pana acum acest lucru nu se intamplase. niciodata.

-poate ca asta este mesajul zeitei. semintele nu sunt pentru noi. ele atrag animalele si noi avem partea noastra?

– poate ca asa este. oricum continuam cu aceasta pana cand suntem convinsi ca aceasta este sensul.

……….dimineata.. inainte de rasaritul soarelui…. anna se trezi ca de obicei si se indrepta catre locul unde desfasura inceputul zilei. trecu pe langa batran care parea ca doarme. merse mai departe. vine el, isi zise.

…….asezandu-se in locul cuvenit, se pregatea sa inceapa, cand unul dintre baietii care se trezisera cu el impreuna il striga

il gasi pe baiat cu ochii mari, langa batranul naki.

din mana batranului, curgea o suvita de sange. in somn fusese muscat de un sarpe……

se clatina mergand catre locul ritualului. baietii il luara pe batran si il dusera langa anna. toti ai lui, naki, venira grabiti, la strigatele puternice ale baietilor. se asezara langa batran , in spatele statuii zeitei,

care-i privea cu ochii ei de piatra rece si neagra.

erau buimaciti. de somn si de ceea ce vedeau. batranul ii adusese aici. isi facusera case. copii. mergeau la vanatoare cu tribul. chiar se amestecasera femeile lor cu barbatii celorlalti. se simteau mai puternici. acum erau orfani. le murise calauza. cel care stia foarte bine limba tribului.

_anna incepu ritualul…….

facu un semn catorva barbati naki sa sape o groapa cum facuse pentru batranul sau. langa acesta. ii invata sa puna pamant udat cu apa, pe pereti, facand ca un fel de gaura. luara corpul batranului naki si il ghemuira in groapa. anna puse o mana mare de seminte in groapa. si semnele acelui batran. inchisera cu pamant groapa. zeita privea si tacea.

dupa cateva ceasuri in care nu scosesera nici un cuvant, terminara. erau plini de praf. de noroi. de suparare. nici nu au mers azi la vanat. din trib cativa baieti ajutasera la implinirea lucrurilor.

anna ramase singur cu barbatii naki.

un vanator batran incepu sa mormaie in limba pe care acum anna o intelegea. mormai catre ceilalti

-zeita noastra este pusa langa ai lor, in mare cinste. cine dintre noi va lua locul batranului?

ceilalti taceau.

– mergeti catre locul vostru si sa-mi trimiteti pe acela dintre voi care va sta alaturi de mine de acuma.

– noi nu stim sa alegem. batranul isi alegea urmasul cand ii venea vremea. el il invata si apoi acela ramanea. asa s-a facut intotdeauna la noi.

– lasati vanatoarea sa aleaga. mergeti maine la vanat si va alege vanatoarea in locul vostru. insa sa luati semnul ca pe vointa zeitei, le zise anna.

plecara. anna ramase in sfarsit singur. baietii il lasasera singur, vazandu-l ca era suparat. obosit. singur. confuz.

se obisnuise cu batranul naki atatia ani.

nu aflase ce era cu semintele.

poate ca zeita nu voia inca sa le spuna.

adormi…..

batranul naki ii aparu in somn

-imi pare rau ca am plecat.

m-am intalnit cu mama noastra.

mi-a spus ca am facut bine ce am facut. trebuie sa sfarami semintele si sa le amesteci cu apa.

sa le lasi la soare. ceea ce va iesi dupa trei ritualui sa bei si sa dai si celorlalti.

atunci zeita va va spune tuturor vrerea ei. sa nu uiti de oamenii mei, naki sunt ai tai acuma

esti preotul tuturor, anna. cinsteste-o pe mama noastra ca pe mama voastra. este aceeasi mama. acestea mi le-a spus si m-a trimis sa ti le spun si tie…….

se trezi in mijlocul noptii . avusese un somn scurt si zbuciumat. aprinse o faclie si se duse la locul unde il pusese pe batran. zeita parea ca il vegheaza  linistita. se duse la gramada de boabe facuta impreuna cu batranul.

in miezul noptii, o gramada de animale mici incercau sa ajunga la semnite. in spatele acestora, pe langa zid, se strecura un sarpe neobisnuit de mare, ca o umbra lichida. se incorda si dintr-un salt insfaca un animal. anna vazu imaginea si intelese ca asta era viata. sarpele nu era intimidat de anna. isi inghitea prada. dupa ceea se trecura in perfecta liniste. intr-o perfecta umbra, contopindu-se cu noaptea, in afara templului. in templu erau si seminte. si gropile celor doi preoti. si statuile zeitelor. si statuile celor plecati, facute cu multa vreme inainte de chiar mainile sale. si animale de toate felurile.

si acest sarpe gasise calea catre ceva din templu, luase si apoi plecase. luase o viata si plecase cu ea.  totul era de la seminte.

parca acum incepea sa inteleaga mesajul zeitei

„ cand veti naste aceste seminte din mainile voastre, veti fi puternici. si toti cei care vor veni la voi, vor sta in umbra voastra”