templul de sub templu

inna, ingerul se duse la cei care sapasera groapa de la picioarele statuiei zeitei, incepand ceea ce credeau ca va fi casa sa.
le facu un semn sa isi ia uneltele cu care sapau si sa vina cu el. anna ramasese langa focul care arunca jerbe de scantei in noapte, indeplinind pentru ultima data ritualul zeitei.
ajungand acolo, arata exact spre un anumit punct. unul dintre tinerii preoti lovi puternic cu unealta, exact unde ii fusese aratat.
pamantul de surpa cu un zgomot surd, lasand in urma o gaura in care lesne putea sa intre un om. caderea pamantului care ascundea gaura parca le spunea ca adancitura nu era tocmai mica.

anna, putin absent de la aceste lucruri, fiind foarte preocupat sa vorbeasca cu mama sa, zeita, care va veni si il va purta spre cealalta nastere, deveni atent

ingerul veni langa el si luand in mana niste paie din cele pe care tocmai le aruncase in focul sacru, se duse cu ele si le arunca in gaura dezgolita de cei doi preoti tineri, parca vrand sa le arate ce era inauntru.
paiele arzande cazura intr-o gaura care luminata, isi dezvalui adevarata masura. era mult mai adanca decat ar fi crezut ei. putea lesne sa incapa in aceasta tot templul facut de ei pana acum.
anna vazu si el aceasta imagine si ii multumi din ochi lui inna, ingerului.
acesta, citind gandul lui anna, aduse de unde erau pastrate, niste paie si punandu-le pe focul care era aprins noapte de noapte inspre omagierea zeitei, facu ca flacarile sa se mareasca. sufla indata asupra acestora si o mare de jerbe de scantei izbucnira , invaluind statuia zeitei. anna vazu parca statuia uitandu-se catre el, multumindu-i pentru ca facuse tot ceea ce facuse pentru ea. mana zeitei se intinse ca intr-un vis asupra-i si venind asupa ochilor, ii inchise. anna nu mai era. zeita il luase la sine, nascandu-l parca anume pentru a-i continua ritualul ca fiu.

inna, care era langa anna, auzi toate acestea. il auzea pe anna vorbindu-i zeitei, spunand ca este foarte bucuros ca pleaca unde sunt ceilalti, ca se duce mai aproape de ea. il auzi spunandu-le celor patru tineri ramasi, sa faca ceea ce trebuie facut ca si cand el este acolo cu ei mereu. si sa nu-i faca statuie lui. ca el nu a plecat si nu va pleca.
nimeni nu auzise asta in afara de inna. iar el era mut, nu putea vorbi. asta era pedeapsa.
se duse catre cei patru care erau inca la gaura, incercand sa vada ce este inauntru. ii chema sa-l vada pe anna adormit deja acuma.

il ridica pe anna de fata cu ceilalti, carandu-l cum ai cara un fulg si se duse ce el la groapa tocmai gasita . cei patru priveau scena inmarmuriti, neindraznind sa vorbeasca nimic.
ajunse deaspura gropii si facand un salt , cazu impreuna cu anna direct in ceea ce era dedesubt.
gaura se lumina indata de o lumina puternica, facand ca cei  patru tineri sa vada intr-adevar cat era de mare.
ingerul le facu semn sa ramana in afara, sa nu coboare.
cele patru capete aplecate cat puteau, dincolo de marginile gropii, urmareau contururile imensitatii dezvaluite, care era exact sub templu. in aceasta imensitate, ingerul coborase avandu-l pe anna pe umar.

l-a asezat intr-o parte, si intorcandu-se catre ei, desi nu-i vedea, le dadu de inteles ca va veni catre afara in curand.

” ce vom face acum? intreba unul dintre cei patru”

” vom face exact ceea ce am facut si pana acum, raspunse cel care parea a fi fost mai aproape de anna, prin talentul sau de a desena si intelege planurile facute de acesta, de cand era mic, adus impreuna cu mama sa, spre a-l ajuta pe anna la constructie.”

vom face exact ce am facut si pana acum. vom construi. vom trai. vom face ritualul de dimineata. vom face ritualul de noapte, cel al zeitei. vom face ceea ce ne-a invatat inna. vom trece mai departe catre cei din urma noastra, tot ceea ce avem. bun sau rau.

caci aceasta era de acuma cea mai importanta menire a templului.

odata cu trecerea lui anna catre celelelte, trebuia ca sa se faca totul mai departe ca si cum el ar fi cel care le face.

noaptea aproape se duse. nimeni nu isi dadu seama. inna era inauntrul cavernei gasite parca anume de el, pentru el si anna, sub templu.

cei patru intelesera ce au de facut.

se pregateau pentru intaia dimineata fara anna. stiau ce au de facut insa parca o faceau pentru prima oara acum.

cerul incepuse a se inrosi cate putin. se dusera sa se imbrace cu cele care trebuiau puse pe ei la ritual.

inna iesi dinauntrul cavernei. se duse catre apa si se arunca in suvoiul acesteia intrand si iesind parca in aceeasi secunda, parca nici nu ar fi facut acest lucru. era acum mai alb decat intotdeauna, parand rosiatic in lumina dinaintea rasaritului.

auzea gandurile celor patru.

intelese ca spatiul de sub templu va fi pentru el locul penitentei sale. si ca nu va mai iesi de acolo decat atunci cand va zbura. si va vedea. si isi va putea relua locul pierdut la judecata.

isi lua locul langa cei patru si astepta momentul.

soarele aparu ca de obicei, primele licariri impreunandu-se cu stropii pe care suvoiul neintrerupt de apa ii arunca in calea razelor sale. atunci cand stropii aceia devenira de aur, se auzeau cantecele celor patru:

„cine esti? de unde esti? cine sunt? de unde vin? ……….”

inna ramase cu ei pana cand se termina minunea inceputului.

se dusera apoi catre groapa facuta ieri, cea in care se afla nestiuta taina a trecerii. si a vietii.

sufla asupra gropii celei mici si facand-o ca noua, reincepura ritualul.

a doua zi, a doua piatra care parca crestea sub mainile sale, incalzindu-re si scotand niste aburi frumos mirositori.

le-o imparti si apoi se duse catre locul sau subpamantean.

trecand pe langa niste pietre care urmau a fi folosite la constructie pe mai departe, lua una care parea mai mare, mai plata si rotunda, si o duse pana la marginea gropii. acolo o puse deasupra, aratandu-le tinerilor ce au de facut.

o dadu la o parte si intra inauntru. cei patru pusera piatra deaspura, asemeni locurilor unde puneau pietre pe trupurile celor plecati dintre ei.

in fiecare casa existau astfel de pietre, sub care, intr-o groapa mica, rotunda, captusita cu praf galben frecat cu apa si uscat, ghemuit in forma de copil dormind, cu mainile pe langa corp, cei plecati erau pregatiti spre a fi nascuti de zeita in cealalta viata.

in spatele templului exista o astfel de groapa, facuta aidoma celor care adaposteau pe cei plecati, groapa in care inna aprinsese un foc, zdrobise misterioasele seminte intre doua pietre si udandu-le cu niste apa, le prefacuse intr-ul altfel de piatra, prin foc. o piatra care mirosea frumos si pe care le-o impartise deja pentru a doua oara.

acum a treia groapa, de data asta, mult mai mare, se deschisese in centrul templului, pentru a arata locul unde s-a dus anna. si unde va sta inna. le-a aratat cum sa puna piatra astfel incat sa nu intre nimeni dintre cei vii. cum nici in locurile celor plecati nu intra cei vii.

fiecare om atunci cand pleca, era asezat astfel incat sa devina prin nasterea din zeita dincolo, o piatra pentru un alt templu.

fiecare piatra alcatuita din semintele zdrobite si adaugate cu apa si foc, era impartita si consumata de fiecare dintre ei, pentru ca astfel bucatile acelea pe care le consumau, sa-i ajute a-si ridica templul dinlauntru.

iar groapa care era astupata acum, in care erau anna si inna, era templul de sub templu.

sub fiecare templu exista un alt templu.

fiecare piatra ajunge sa astupe o groapa sau sa intregeasca un templu.

fiecare groapa a avut ceva care a intregit-o vreodata sau asteapta aceasta intregire.

golul asteapta plinul.

noaptea asteapta ziua si apa isi asteapta soarele sau pentru un nou inceput.

focul isi asteapta paiele sale pentru ca din impreunare sa iasa jerbele de scantei de aur, asat de multe ca si oamenii, atat de stralucutoare ca si sufletele, atat de scurte ca si vietile.

ritualul inseamna de fapt inceputul lucrurilor.orice lucru are un inceput. si orice fiinta la fel

insa in vremuri dedemult, o naluca ii daduse unui om gandul ca noi am putea avea mai multe inceputuri.

inna parca venise acum tocmai pentru ceea ce noi vom invata.

poate ca atunci cand a fost judecat si trimis aici, fara sa poata zbura, vedea, vorbi, de fapt naluca fusese acel judecator.

si vrand sa-si tina promisiune facuta primului batran, celui care si-a parasit familia si viata, a trimis un sol aici spe a invata ce trebuie facut.

pentru a intruchipa si a arata ca noi oamenii, putem sa avem in viata nu numai un inceput.

si ca noi oamenii putem sa ne gasim fiecare, raspunsurile la intrebarile noastre. si ca astfel putem sa ducem aceste inceputuri si raspunsuri, odata gasite, cu noi atunci cand ne nastem dincolo, pentru ca ele sa fie readuse iarasi si iarasi inapoi, de cei ce se nasc, si date catre templu. care la randu-i le va tine pentru cei care le cauta.

acesta va fi sensul templului.

evolutia/ familia- haita- tribul /noi

mai intai am marait probabil unii la altii. cam asa cum fac unele dintre animalele care le cunoastem prea bine azi.

pe vremea aceea nu ne ingropam inca mortii. nici nu stiam ce este aia o groapa. in definitiv in lumea animala nu prea exista acest concept de a face o groapa, pentru a-l fi putut copia . insa maraitul, tipatul, scancitul, urlatul, mieunatul, ciripitul, tot atatea forme prin care animalele isi transmit un minim esential si existential de informatie.

unele limbaje fiind chiar surprinzator de cuprinzatoare in simplitatea lor.

 doar vre-o bucatica de maraiala un pic altfel si sensul mesajului este cu totul altul.

 evident ca si noi am fost inzestrati de la inceputuri cu un tip de comunicare.

am putut striga frica, durerea, bucuria, nevoia de una sau alta, pentru ca cei de langa noi  sa afle despre acestea. asa a inceput parcursul cel mai interesant al fiintarii noastre pe aceste meleaguri.

 eu cred ca nimic din ceea ce se poate vedea azi, fie ca marturie arheologica , fie ca intrevedere din ceea ce nu mai exista, nu a putut fi facut, alcatuit, conceput, realizat mai inainte de a se insaila un limbaj al nostru.

 oamenii mai intai si-au aratat unul celuilalt un animal de exemplu.

 ca sa-l poata recunoaste. si atunci au marait intr-un fel anume, care sa le aduca aminte de animal chiar si atunci cand nu il vad. chiar unii mai ” dotati ” au incercat sa reprezinte animalul acolo unde isi duceau viata, in pesteri, ca sa nu-i uite imaginea.

 sau sa poata sa ” maraie” despre animal si atunci cand era departe.

trecand repede prin zecile de mii de ani, aceste reprezentari folosind un limbaj  inca cu origine animalica, a inceput sa fie elaborat.

sensurile celor care erau transmise nu mai erau doar cele simple. incepusera sa devina mai complexe.

eu personal cred ca limba a inceput sa se articuleze in momentul in care oamenii, alcatuind deja triburi, cu identitate familiara si oarecum de teritoriu, au inceput sa-si formeze propria ierarhie tribala.

vezi tu, tribul este urmatorul nivel, inca prezent pana azi in civilizatia umana, dupa haita.

haita, la randul ei, a reprezentat un nivel intermediar de evolutie ulterior familiei, fie aceasta restansa sau marita.

 un mascul avea cate femele putea sa ” duca”. sau sa” aduca”. acestea faceau copii si atunci familia se marea mult.

 mult insemna bine, caci erau mai siguri. erau mai multi. multi inseamna ca mai ramaneau vii cativa dupa vreo vanatoare.

cand s-au intanit cu altii, mai intai au vrut sa-i manance. caci nu erau de-ai lor, desi semanau.

apoi s-au ” apropiat unii de ceilalti, aleatoriu, intamplator, din simplu calcul natural ca mai mult e mai bine.

se poate vana un animal mai mare. sau se pot inconjura  turme de animale mai bine, ca sa se poata rapune cele pentru hrana. in haita insa, doar vanatoarea unea.

 restul dezbina.

 femeile erau neimpartite. ca si copii. doar vanatul era vanat impreuna. cam cum se facea de catre              ” haitele” de crestini care urmareau evrei prin Spania evului mediu timpuriu. sau prin Germania evului hitlerist de mijloc. sau prin america KKK din secolul 20 timpuriu.

haita se pastreaza ca abis comunitar inca si azi, existand in mod natural tendinta indivizilor de a se            ” reuni” fara vreo ierarhie alta decat in executia sumara a scopului formarii haitei. se formeaza haite de    ” suporteri”

se formeaza haite de ” fani”.

sau haite de ” revolutionari”.

 ei toti la ei in mediul de dezvoltare sunt oameni cu caracteristici poate fundamental deosebite.

 specificul haitei insa este strict unul de executie. scopul haitei este o actiune scurta, in forta, motivata sau nu, atata vreme cat strange niste indivizi, in scop de ” vanatoare”. atunci , de mult, de vanatoare pentru a putea supravietui.

 acum, in zilele din urma, de ” vanatoare” in sens abisal. de ” vanatoare ” a celorlalti, care devin astfel         ” vanat”, adica fiinte care nu sunt asemenea haitei. sunt mai jos. merita  a fi vanate.

ei bine, in vreme ce haita a avut si are in continuare un scop strict de ” vanatoare” de ” urmarire” in scopul executiei unui animal, individ, principiu sau ce o mai fi de urmarit, deci un scop defensiv in forma sa cea mai abisala, caci se regaseste la ulte specii de animale considerate” mari pradatori” sau vanatori inteligenti, alta este povestea mai departe.

 exista haite de lupi. exista haite de lei. exista haite de hiene.

dupa ce indivizii au vazut profitul relativ adus de insumarea in haita, au trecut iarasi in galop alte mii de ani, si au gasit un alt lucru, de data asta primul lucru cu adevarat care nu se regaseste in lumea animala: tribul.

tribul nu este o multime informa.

tribul nu este o haita extinsa.

tribul nu este alcatuit doar din tr-un numar mai mare de indivizi decat familia sau haita.

 nu. tribul este o forma de insumare cu pastrarea de identitate, a familiei.

haita, fundamental nu are legatura cu statusul individului in afara momentelor cand este in haita.

pentru ca haita este o formatiune care nu vrea sa conserve nimic. este doar temporara. are un scop limitat. vanatul. executia.

 tribul insa are o structura fundamental deosebita.

haita are un teritoriu strict adaptat scopului acesteia. un teritoriu unde se gaseste hrana de vanat. sau de executat. nu are trecut, nu ae viitor. mortii haiteti nu sunt asumati de aceasta. fiecare mort va fi asumat in planul de dinafara haitei.

tribul insa este o structura care pentru prima data defineste trei lucruri fundamentale:

        – pastreaza identitatea familiara a celor care-l compun. principala deosebire fata de regnul animal. in regnul animal nu poate exista decat un alfa. pana cand un altul ii ia locul, in mod brutal. prin lupta si suprimare.

in trib exista mai multi alfa. fiecare al familiei sale. fiecare cu femelele sale. cu urmasii sai.

     – tribul va crea pentru prima data o alta identitate sustinuta de numarul indvizilor sai: teritoriul.

da, ai putea sa zici, si haita are teritoriu. adevarat insa doar pe timpul vanatorii.

 in rest acel teritoriu nu are legatura cu haita.

 teritoriul tribal insa se va constitui in cea de-a doua mare realizare a tribului.  acest teritoriu nu va fi temporar, ci va ramane permanent.

pai si cum se va putea ace acest lucru in mod stabil care sa dea coeziune si forta sporita tribului in fata vreunei haite care i-ar calca teritoriul, cautand vanatul?

     – cel de-la treilea lucru si CEL MAI IMPORTANT LUCRU APARUT VREODATA PANA ACUM IN ISTORIA UMANA INTOATA INTEGRALITATEA SA, DE CAND SE POATE SPUNE CA EXISTA SI PANA INCLUSIV AZI, LA ORA LA CARE VORBIM ESTE GRIJA FATA DE MORTI.

GRIJA FATA DE MORTI.

MORTII, IDENTIFICATI DIN ACEASTA ETAPA, CU CEI DINTRE AI NOSTRI CARE NU MAI SUNT PRINTRE NOI.

dar cei dintre ai nostri care doar nu mai vaneaza. nu mai fac copii. nu mai vorbesc. nu mai canta. nu mai imbatranesc. nu mai au familia lor. nu mai mananca .

 ce fac ei atunci?

 VEGHEAZA. STAU PRINTRE NOI, ASA CUM I-AM PUS CAND AU MURIT SI CAND I-AM PUS LANGA CEI VII, MAI LA O PARTE, PENTRU A INDEPLINI ALTE LUCRURI. DIN EI PRIN PUTREZIRE AU RAMAS OASE. CAPETE.

acestea se vor dovedi cruciale pentru unificarea tribului.

 tribul va trebui sa aiba si un loc pentru ei. pentru morti.

 pentru oase. ei nu se mai pot misca. deci nu trebuie miscati. trebuie vesnic sa ramana in acel teritoriu.care a fost al lor cand erau vii. care este acum al celorlalti membri ai tribului, cei vii. poate ca acestia ar putea sa gaseasca un alt teritoriu, sa fie fortati sau pur si simplu sa se mute. ei, cei vii.

 ce fac insa cu mortii.

 ei acolo au fost. acolo trebuie sa ramana. nu se mai pot misca. asta este asoarta mortilor. sa ramana acolo unde au murit.

o concluzie extrem de logica insa foarte socanta pentru ei atunci. si pentru noi acum.

 

 

mostenirea si piatra mortii

cel de-al doilea fiu ajunse la casa care-i fusese harazita.

nu se abatuse pe la casa alor sai, desi ar fi vrut aceasta.

si-a zis ca mai inainte sa faca ceea ce ii ceruse tatal sau, si apoi va vedea ce mai ramane.

acest fiu urma tatalui sau asa cum ceilalti parca nu o faceau.

ceva tainic, dinlauntrul sau il indemna sa asculte pe tatal sau.

saluta in stanga si dreapta pe cei pe care-i intalnise, scuzandu-se ca are treaba  de facut degraba.

oamenii il lasara in treaba lui. ajunse la locul unde statea neamul ramas al celui dintai batran.

 
acest neam, dupa ce plecase mai marele lui, parca ramasese undeva in urma.

copii ar fi vrut sa se duca sa mai vada ce facea tatal lor, pe unde se dusese atunci cand plecase.

femeile din neamul lor insa luasera hotararea de a nu-i lasa pe copii sa se duca.

unde sa se duca? nimeni nu stia unde.

 Batranul nu spusese nimanui cand plecase, nimic. asa sa ramana.

daca va fi sa-l mai vada, va fi pentru ca el va vrea. daca nu, nu.

 neamul trebuie sa mearga inainte dupa cum erau obiceiurile.

 insa un neam fara un conducator…..mmmm, practic parca pierde in fata celorlalte neamuri.

parca este un pic destramat.

femeile pot sa preia partile dinauntrul  meamului, mancarea, acoperisul, toate.

nu pot insa sa stea cu ceilalti batrani la discutiile ocazionale care aveau loc.

nu pot sa fie parte la vreun conflict aparut cu alt neam, cu membrul altuia.

asa era legea lor.

femeile au luat masuri sa nu apara aceste lucruri.

parca neamul lor a fost sters in mare parte.

 s-au izolat intr-un fel ca de conservare, pana cand neamul va avea un alt conducator.

nu era un neam mare, dar nici cel mai mic. erau 5 baieti in neamul acela.

………….

baiatul ajunse la ei.

” ia te uita, cine a venit pe la noi”, striga una dintre fetele cele mici, alertandu-i pe restul.

” ce vant te aduce, baiatule”, intreba femeia care era cea mai in varsta. femeile erau in varsta toate.

” am venit sa vorbesc cu voi. sa va povestesc ceva si sa va rog ceva. tatal meu m’a trimis la voi”

femeile ascultau putin neincrezatoare. barbatii din alte neamuri nu le cereau nimic.

niciodata. parca nu existau. daca nu erai din neamul lor, nu existai.

femeia in varsta care pusese intrebarea le facu semn celorlalti din neamul ei sa vina aproape.

” ei, zise femeia, este ceva vreme de cand un alt barbat nu ne-a calcat pragul neamului. nu baieti pentru fete. aceia vin mereu. zic de cineva care sa ne trateze ca pe un neam. ma bucur de acest lucru si te ascultam.”

se asezara toti si dupa ce mai baura niste apa, se mai foira, apoi isi atintira privirile catre baiat.

” tatal meu , stiti voi asta, este urmatorul tatalui vostru.”

aceste cuvinte, asa simplu zise, crea in ascultatori ca o rumoare abia sesizabila. atat vreme asteptasera un cuvant despre barbatul lor, despre tatal lor.

acuma auzeau ceva frumos. mai ales ca venea de la fiul unuia care era urmatorul tatalui lor, dupa cum chiar el spunea.

parca li se luase o piatra de pe inima. parca li se luase o piatra de pe neam….

„tatal meu m-a trimis la voi sa va spun ca noi urmam celor vazute, facute, lasate de tatal vostru.

nu va pot spue mai mult caci nu stiu.

tatal meu m-a trimis la voi sa-mi dati din casa voastra o piatra.” aici se opri sa vada reactia celor care-l ascultau.

toti erau parca vrajiti de ce le spusese aduneauri:”tatal meu este urmatorul tatalui vostru”

pentru ei era ca si cum neamurile lor s-ar fi unit, contopit intru totul.

nici ceilalti nu mai aveau un tata, un barbat in neam. ei intelegeau acuma foarte bine aceasta..

 insa batranul de acuma il pusese pe tatal lor intr-un respect mare. ii spusese „primul”.

si isi spusese siesi, ” urmatorul lui”.

„va rog sa-mi dati o piatra din casa voastra. este nevoie pentru o constructie. vom face ceva pentru fiecare dintre noi. de aceea tatal meu ne-a trimis sa aducem din fiecare neam cate o piatra pentru aceasta.

pentru ca peste piatra de temelie care este tatal vostru, sa putem sa cladim pentru fiecare. cu pietre.

„tatal meu mi-a zis ca viata fiecaruia care se duce dintre noi, devine o piatra cu care se construieste o casa pentru urmasii sai.tot ceea ce el a facut, a gandit, a vorbit, a creat, a intarit, a distrus sau a construit in viata lui, ii va sigila plecarea , devenind o piatra”

„spunem despre unii oameni ca sunt pietre tari.

casele noastre sunt facute din pietre. in ele se aduna caldura de peste zi si se da noua inapoi in intuneric.

in ele se aduna puterea, cea care le face ca impreuna sa ne fie casa. sa ne fie protectie. sa ne fie siguranta.

acum vrem sa facem ceva nu numai pentru noi, ci si pentru fiecare dintre cei de aici sau de oriunde, de acum sau de mult mai tarziu.

 sa vina aici si sa gaseasca ceea ce am facut noi si copii nostri.

 sa dam un sens nou pietrei. casei. constructiei. noua. pentru ca ei, venind aici cu sensul lor, cu viata lor, cu problemele lor, sa le lase pentru a se putea continua constructia, si sa ia de aici fiecare un nou inceput.”

ceilalti se uitara cum baiatul se ridicase din locul sau, in timp ce vorbea, parca vrand sa fie mai convingator, fara a fi agresiv. soarele apunea in spatele lui, parca vrand sa-i dea girul sau, parca spunand:
” faceti acestuia ceea ce cere. caci va fi bine pentru toti, pentru fiecare”

” atunci cand unul dintre noi pleaca, este obiceiul sa-l avem printre noi mereu, punand o piatra intr-un loc incare sa-l vedem tot timpul. tatal nostru nu a plecat dintre noi ca toti ceilalti.

vom merge sa ducem piatra plecarii sale acolo unde vreti tu si cu tatal tau. el stie mai bine ce inseamna asta. piatra mortii barbatului si tatalui nostru v-o dam voua”.

” dimineata plecam devreme, zise baiatul”.

femeia in varsta zise: ” voi merge eu acolo. vreau sa-l vad pe tatal vostru. si vreau sa duc eu lespedea barbatului meu, care a plecat dintre noi”

” ne vedem in zori”, zise si baiatul, multumit de cum facuse treaba ce-i fusese data.

 fugi catre casa alor sai. acolo mama sa ii pregatise mancare ca si celorlalti care venisera mai inainte.

” ei, cum a fost?, il intreba fratele cel mare”

” dar la tine cum a fost? intreba la randu-i cel de-al doilea baiat”

” la mine a fost cum a zis tatal nostru, zise fata fara a fi intrebata. eu am piatra de la baiatul care ma vrea la neamul lui. o va aduce singur tatalui nostru.o va lua fara incuviintarea tatalui sau”

” femeia celui mai inainte de tatal nostru vine si ea cu piatra neamului lor.”

mancara, sporovaira, se intuneca, se asternura la somn. nu stiau cate ii vor astepta in continuare.

………….batranul ramase in ganduri pana la intunericul complet. luna care aparu dupa ce se lasa intunericul complet, era rotunda ca un soare.

 apa avea o curgere care in aceasta lumina parea ca este neagra, cu straluciri tainice argintii. ca o promisiune.batranul adormi gandindu-se la ceea ce va face a doua zi.