mama noastra/ mama lor

…….anna isi dadu seama ca acesta este un nou inceput. este inceputul vietii langa cei noi. caci stia ca vanatorii veniti acum, vazandu-le organizarea, vor veni mai aproape.

asa cum  un calator noaptea se opreste langa un foc, chiar facut de altii, care poate vorbesc o limba de neinteles pentru el. un zambet si un gest ii va lamuri pe cei care stau langa foc despre aceasta intentie. si tot printr-un gest acestia ii vor face semn sa se apropie langa focul lor.

vanatorii care mai ramasesera se uitau cu atentie la armele acestora. cel care repetase dupa anna cele cateva cuvinte, vazand interesul pentru aceste arme, lua una din mainile unia dintre ai lui, si i-o dadu lui anna.

de tot. anna o dadu celui care conducea haita aratand astfel dorinta sa: aceea ca strainii sa fie tolerati.

vanatorii tribului intelesera acest gest al celorlalti, naki.

cel care-i dadu pumnalul cel facut din piatra neagra lui anna, ii facu un semn cum ca ei ar pleca.

scurt, cu capul. ai lui intelesera imedia, din doua trei mormaieli ale aceluia, ceea ce vor face.

se indepartara usor, grupandu-se ca pentru plecare.

vanatorii il intrebara pe anna daca sa-i urmareasca

-de ce? daca au venit pana aici, au vazut ce suntem noi, cum suntem si cati suntem. au vazut templul. ii vom astepta aici. daca vor veni vom intelege ca sunt gata sa stea langa noi.

anna avea o problema mare; nu rezolvase in tribul sau problema cu vanatorii, privitoare la constructia templului. trebuia sa continuie dar nu avea sprijinul tuturor. avea nevoie de forta de munca.

o va lua de la noii veniti. dar ce vor vrea acestia in schimb? sau poate ca nu vor vrea nimic. se gandi si se duse la locul  celor plecati, hotarat sa nu paraseasca adunarea acestora, fara un sfat de la ei.

se facu seara, adormi langa statuile facute de mainile sale. dimineata facu ritualul inceputului. fusese singur azi. nu stiu de ce, insa de mult nu mai era singur la acest moment.

intelese ca ceea ce el facuse cu strainii era acum moment de rascruce pentru tribul sau.

intelese ca vanatorii, obisnuiti doar sa haituiasca si nicidecum sa gandeasca, voiau doar sa-i omoare pe cei straini, poate crutandu-le femeile, care ar fi ajuns la ei.

asa se mai petrecuse inainte vreme. povestile se spuneau inca.

daca s-ar fi intalnit la vanatoare, probabil ca asa s-ar fi intamplat.

insa acum nu se mai putea face asta. anna isi spusese cuvantul si odata cu el preotul batran si cei plecati.

chiar daca nu le convenea aceasta treaba.

pana acum, tot ceea ce se facuse la templu fusese fara prea mare impact in viata lor de familie si haita. cei plecati nu puteau participa la vanatoare, dar nici nu mancau.

preotii dinaintea batranului vanator si acum a lui anna, nu se prea amestecasera in treburile tribului.

cel dinaintea lui anna, batranul vanator, fusese primul care il cautase pe anna inca din momentul nasterii.

cei plecati nu fusesera mutati din locurile unde erau pusi, niciodata pana la preotul batran.

anna ii facuse din piatra. mai pusese in mijlocul lor si o zeita, de care ei nu intelegeau mare lucru.

dar nici nu ii afectase. vanatoarea mergea, viata la fel, copii se nasteau, altii plecau, mergeau la vanatoare, femeile mai culegeau fructe pentru a manca atunci cand se intorceau fara prea mult succes de la vanatoare.

batranul preot incepuse sa construiasca templul.

ei nu intelegeau, insa nu ii deranja. crestea templul langa ei, cum creste un copac dintr-o samanta aruncata la intamplare de vant, prin spatele casei.

adunasera pietre pentru aceasta.

constructia incepuse sa prinda contur. atunci avusese loc prima luare de pozitie fata de risipa de resurse pentru constructia templului.

templul nu le dadea de mancare. la el, copii lor trebuiau sa munceasca, fara sa participe la vanatoare. dar mancau ceea ce aduceau ei.

dezechilibrul ii facu sa-si puna copii la lupta in haita pentru hrana.

si dintr-o data aparura acesti straini. pe care-i pierdusera fara urma dupa o scurta urmarire.

care avusesera curajul sa vina pana aproape de locurile lor. si nu fusesera simtiti.

anna ii primise si parea sa vrea sa-i aduca langa trib.

foarte greu de patruns atatea lucruri dintr-o data.

strainii aveau arme mai bune ca ei.

daca erau si mai multi?

daca in loc sa-i urmareasca si sa-i ucida ei pe straini, s-ar fi intamplat invers?

acestea si multe alte intrebari ii stransesera pe mambrii tribului la un loc, in ibcercarea de a intelege.

anna ramasese astfel singur.

dupa ce termina ritualul, se duse dupa ei.

il vazura ca vine din departare. parca stransera randurile si mai tare, parca nevrand sa-l primeasca in mijlocul lor.

era o miscare absolut neghioaba. anna simti asta si gandi cum ar trebui sa faca.

– am venit sa inteleg ce este cu voi, zise tare ca sa fie auzit de toata lumea

-nu stim cum sa facem. ai schimbat totul , tu si cel dinaintea ta

– nu trebuia sa-i omoram pe cei pe care tu i-ai primit in templul tau

-cu noi de fata

– NU. tuna anna, si parca iarasi vorbea vanatorul batran prin vocea sa. ceilalti toti se uitara spre el.

in aceste momente parca le revenise inainte imaginea vechiului vanator, cel care multa vreme fusese cel mai puternic dintre ei. si cel mai respectat. si cel care adusese schimbarile.

– strainii care au venit, nu au vanzut din tribul nostru nimic, au vazut doar vanatorii si templul. si pe mine , cel care i-a primit.

un animal care este pradator nu fuge de prada sa.

– nu stim daca sunt mai multi sau mai putini ca voi. nu stim daca sunt mai buni vanatori sau nu ca voi. nu stiu cine ar fi omorat pe cine daca nu ii pierdeati la vanatoare, fara urma.

dar armele lor sunt din alte pietre decat ale noastre. ei ne vor duce la aceste pietre.

au vazut zeita din templul nostru si s-au dus catre ea.

poate ca asta este rostul zeitei din templul nostru. poate ca mama celor plecati dintre ai nostri, este si mama celor plecati dintre ai lor.

mama noastra poate sa fie si mama lor. astfel ceea ce ei au bun vom lua de la ei. si ceea ce avem bun le vom da lor.

doua haite vor vana mai mult ca una singura.

vor fi mai multe femei. si mai multi copii. si mai multi vanatori.

templul va ramane unul, dar vom fi mai multi. asta a fost intotdeauna dorinta tuturor preotilor nostri. sa fim mai multi,.

– vedeti voi, soarele care este sensul ritualului nostru de fiecare zi, este si pentru ei.

apa cu care soarele se imperecheaza in fiecare dimineata este si pentru ei.

vaneaza aceleasi animale ca si noi, deci nu sunt mai prejos din acest punct. inseamna ca au aceeasi mama.

MAMA NOASTRA ESTE SI MAMA LOR.

– de ce nu ne intelegem cu ei, daca sunt la fel ca noi? intreba unul dintre vanatori, dealtfel unul dintre tinerii care deprinsesera de la anna mestesugul taierii pietrei inainte de a se duce cu haita

– aaaa, iata ce va ziceam. ei ne dau noua ce au ei mai bun si noi lor ce avem noi mai bun.

limba noastra, cea prin care ne intelegem, poate ca este ceva bun care-l vom da lor.

altfel totul va fi degeaba. voi cum puteti sa luptati fara sa stabiliti vorrbind, ceea ce faceti.

iata ce le vom da prima data: limba noatra, ca sa ne putem intelege.

apoi vom avea o mama comuna

restul va veni dupa ce ei vor veni aici

fiti pregatiti pentru venirea lor

nu stim inca cine sunt ei

nici ei cine suntem noi

stiu doar ca noi avem un templu, o mama

dupa ce zise acestea, anna se departa mergand catre intalnirea cu cei plecat………….

adormi….. visand, vazu pe batranul preot intors cu spatele la el, facand ritualul de dimineata.

imaginea pe care o vazuse de nenumarate ori.

soarele incepu sa iasa si atunci cand se impreuna cu stropii de apa, facand ca aurul sa straluceasca, impodobind inceputul zilei si al lumii acesteia,

din apa aparu zeita din templu, care avea in maini doua pietre.

una i-o intinse batranului preot, iar pe cealalta o dadu catre cineva care nu se vedea.

toti batranii plecati erau asezati in spatele zeitei, martori tacuti la aceasta aparitie si la ritualul indeplinit de batranul preot…..

se trezi in miezul noptii, scaldat intr-un fel de sudoare . langa el erau doi dintre tinerii care il ajutasera pana nu demult la constructia templului.

-am venit sa ramanem…..

-maine , dupa ritual, incepem lucrarea. si asteptarea.

-asteptarea? se mira unul dintre cei doi

-da. asteptarea strainilor. ei ne vor ajuta sa facem templul.

si ne vor ajuta sa devenim mai puternici. este nevoie de aceasta……..

intalnirea

…. – cred ca ar fi bine ca atunci cand ii intalniti, sa nu-i fugariti. si ei la fel ca si noi, cauta mancare, animale. si ei sunt o haita. ca si a voastra.

-poate ca si ei au un trib ca al nostru, zise unul dintre vanatori.

– sigur ca si la ei exista cei care au plecat dintre ei. mortii lor.

– insa ceea ce nu au ei, este ceea ce noi construim acum, anume Templul. locul unde cei plecati se pot intalni cu cei ramasi. locul unde zeita care le da lor nastere este in mijlocul nostru. poate ca asta ei nu stiu sau nu au.

-poate au sulite mai bune ca ale noastre, zise unul

-poate au femei mai frumoase ca ale noastre, zise altul care le starni zambetul celorlalti.-

-da si s-ar putea ca femeile lor sa fie luate de ai nostri, balbai in spate, unul tanar care inca nu avea familia sa. era nerabdator, pare-se…

-deci atunci cand mergeti la vanatoare, haituiti numai animalul, nu si pe ceilalti. aratati-le ca vreti sa ii cunoasteti.

aduceti cu voi pe cativa dintre ei. avem ce le arata.

pe cand vorbeau acestea, in spatele constructiilor se auzira niste zgomote ciudate. imediat se dusera intr-acolo si ceea ce vazura ii facu sa strige:

-aici, veniti repede……..

cativa dintre cei urmariti fara succes la vanatoarea fara rezultat de ieri, ii urmarisera probabil si se apropiasera cat putusera de mult, incercand sa vada ce este acea gramada de pietre inalta, care le aparuse atunci cand se apropiasera de teritoriul tribului lui anna.

fura imediat inconjurati de vanatorii din trib, caci erau toti la intalnirea cu anna. erau putin speriati, caci nu erau pe terenul lor. se avantasera sa spioneze insa fusesera prinsi ca intr-un cleste.

anna veni indata inainte si le facu un semn cu mana sa lase armele in jos, alor lui. acestia, vazandu-se multi, inconjurand pe cei cativa din cealalta haita, care pareau speriati,

il ascultara.

inainta inspre ei si le facu semn sa vorbeasca.

el spuse scurt, aratand spre sine:

-anna

unul dintre ei incepu sa vorbeasca ceva, intr-un limbaj neinteles, parca erau un fel de suieraturi, din care se vedea limpede ca este infricosat ca vor fi omorati, acum ca au fost prinsi asa de aproape de tabara tribului

anna il lasa sa termine ceea ce zicea pe limba lui.

cand termina , facu un semn catre ai lui sa faca un fel de tunel prin care sa-i indrume pe straini catre locul din templu unde erau puse statuile celor plecati, si cea a zeitei.

vanatorii, vadit incurcati de situatie, procedara cum li se spuse. nu mai fusesera niciodata pusi intr-o situatie asemenea. unii cred ca erau la fel de infricosati ca cei veniti. insa erau intre ai lor, asa ca nu aratau ceea ce li se intampla. era un moment unic in viata lor. in istoria lor. si anna se purta foarte stapan pe el. devenind astfel stapanul situatiei. si stapanul celor care se aflau de fata.

ii dusera pe cei cativa straini catre locul lor sacru.

acolo anna si ceilalti vanatori se asezara asa cum faceau la ritualul de inceput al zilei, in pozitii pline de respect, intr-un fel de cerc, avand in mijlocul lor,cercul infatisarilor din piatra, care aveau in mijloc statuia zeitei.

strainii, cand vazura aceasta miscare, nu au facut decat sa se stranga in mijlocul cercului format de statui, in apropierea statuiei zeitei, prosternandu-se la picioarele acesteia si ingaimand iarasi suieraturile lor, de aceasta data impreuna ca la un fel de unison.

anna asculta si intelese ca zeita le era intr-un fel cunoscuta si acolo ei gasisera protectie si siguranta in fata acesteti situatii.

zambi uosr atunci cand ceilalti se uitau catre el inspaimantati, continuand sa ” cante” in limba lor ceva.

zambetul ii facu sa se opreasca si sa se ridice usor si sa vina catre preot.

se apropiara si in acest timp vanatorii ridicara sulitele sa apere pe anna.

el le fau semn ca nu este problema de aparare.

strainii venira incet, cu grija pana aproape de anna.

se aplecara asa cum face un animal in fata sefului haitei, animalului alfa intre ei.

ramasera astfel pana cand anna le zise scurt” anna”

nu intelesera nimic dar efectul fu ca se ridicara incet uitandu-se fix in ochii lui.

era o mare problema: cum sa se inteleaga?

era marea problema alui anna.lasara toate sulitele si celelalte arme pe care le aveau jos. vanatorii le luara imediat sa le studieze.

erau mai ascutite. unul chiar se sperie cand se taie in palma, de la muchia unui fel de pumnal. ei nu aveau pumnale. un fel de bat mic scurt cam cat o palma, cu o piatra neagra stralucitoare, ascutita, lunga cam de doua palme, la capat, prinsa cu ceva fasii din piele de animal.

vanatorii erau deja uimiti de aceste arme. pietrele pe care le ciopleau ei erau galbene ca nisipul.

ale strainilor erau negre.

si apoi sulitele astea foarte scurte, ce faceau oare cu ele, caci nu te puteai apropia de animal la asa o distanta mica. te-ar fi omorat, era prima lectie pe care o invatasera inca de mici, pastrarea distantei.

anna ramase ganditor, scrutandu-i atent pe straini. cum sa vorbeasca cu ei.

trimise pe unul dintre baietii tineri sa aduca apa.

cand strainii vazura apa, ochii le sticlira. anna le dadau apa zicandu-le scurt:

„apa”

baura cu nesat toata apa si le mai adusera inca  data. anna repeta: „apa”

atunci unul dintre ei zise aratand catre preot: „anna”.

iar apoi aratand catre apa: ” apa”

spusese stricat insa cu o voce puternica, astfel incat toti il auzira.

atunci anna intelese ce trebuia sa faca.

strainul dupa ce repeta aratand spre anna:” anna” si iarasi catre apa: „apa” arata inspre el si zise:” naki”

anna arata inspre el si zise:”anna”. apoi catre strain si zise:” naki”

naki isi arata dantura in semn ca intelege si se uita la ceilalti si zise aratand cu mana circular catre ceilalti straini:”naki”

– anna arata cu mana la fel circular catre ai lui si zise scurt: „tribul”

strainul naki facu aunci un lucru extraordinar. aratand cu mana spre anna zise:”anna”, apoi cu mana catre ceilalti vanatori zicand:”tribul”, iar la urma catre ai lui zicand:”naki” si spre el repetand:”naki”

anna fu uimit de intelegerea strainului si inaintand catre el ii arata zeita zicand: „mama”

celalalt ingenunche , mai mult trantaindu-se in praf in fata statuiei zeitei zicand:” mama”

……intalnirea avusese loc. nu mai erau singuri. nici unii nici ceilalti……

atunci cand intalnim un altul, un necunoscut, avem tendinta de a ne striga mai intai numele. apoi neamul. apoi mama.

asa o fi la toti ceilalti? la acestia asa era………

cel ales / viitorul

femeia se trezi in miezul noptii. o apucara durerile facerii. mai avusese si alte nasteri. avea cativa copii.

vizita batranului insa si porunca raspicata de a fi chemat la venirea pe lume a copilului ei, o facuse sa aiba mult mai multa grija de ea in rastimpul ramas pana la nastere.

 isi trezi copii care dormeau cu ea. acestia se dusera repede la barbatii care sa-l aduca pe batran.

 ” repede!, fu strigatul femeii. nu mai e mult.”

celelalte femei pregatisera  imediat tot ceea ce era nevoie. nu erau multe lucruri de facut, insa prezenta lor, fiecare avand deja copii, ii facea bine celei care era in nastere.

doi barbati se dusera repede catre batran. il gasira sezand intre cei plecati.

 parea a vorbi cu ei, desi tot tribul dormea. in afara de paznici.

” vino repede, mai e putin si vine copilul zise unul dintre barbati”

plecarea deindata impreuna, cu pasi mari si repezi, catre acea femeie.

 ajunsera cand aceasta era in toiul facerii.

cand il vazu, femeia parca se mai linisti. un moment, dupa care incepu sa tipe iarasi, anuntand astfel celorlalti ca neamul lor se mai mareste.

in spatele locului unde aceasta nastea, femeile din trib care nu erau langa ea, si copii, tipau, parca vrand sa acopere tipatul acesteia, sau sa raspunda la tipat, in forma de bucurie a recunoasterii, fie vrand sa auda si ceilalti ca la ei se inmulteste neamul.

 poate din fiecare cate putin.

era singura data cand glasul femeiii dadea tonul unor manifestari. era cel mai important moment din viata familiei. era momentul lor si al ei.

 batranul asista dintr-o parte, pentru a nu perturba cele ce se faceau la nastere. niciun barbat nu mai era prezent.

 barbatii erau in afara, facand glume pe seama celui care era tatal. nu stateau cu femeile celelalte.

pentru batran era o premiera, desi fusese un tata de multi copii. fusese sef al unei mari familii. asistase din spatele lucrurilor la multe astfel de momente, fiind intotdeauna foarte fericit.

niciodata insa nu fusese alaturi de celelalte femei. nu era rolul barbatului sa stea langa femeie in aceste momente.

pe de alta parte nu era interesat de aceste lucruri. era interesat de noul venit, nu de mama sa sau de momentul nasterii. de aia sedea intr-o parte, aratand ca respecta obiceiul, dar este mai presus de el.

gandurile acestea ii fura intrerupte brusc de tipatul cel nou aparut. cel pe care-l asteptase.

 se ridica repede si se duse direct la copil. femeia care-l tinea si-l stergea, parca un pic speriata i-l dadu. lua copilul, se duse cu el catre mama sa si i-l dadu zicand:

– este o fetita frumoasa. sa ma chemati si cand vine timpul celeilalte femei.

pleca degraba din incaperea in care se petrecuse venirea micutei pe lume. nu era un lucru de mare emotie si bucurie nasterea unei fete. ea nu mergea sa vaneze. nu statea de paza. nu putea sa fie responsabila de legatura cu cei plecati.

trecu pe langa barbati, suierandu-le vestea care-i linisti , parand oarecum incurcati de acest eveniment. totusi, dupa ce se departa cativa pasi, se intoarse:

 -unde e cealalta femeie?

aceasta ramasese singura, decat cu doua fete ale sale, caci ceilalti toti erau la intampinarea noului membru.

il indrumara catre locul unde femeia isi astepta momentul.

apropiindu-se de locul indicat, i se paru ca aude niste tipete. isi incetini mersul, vrand sa auda de unde veneau, auzul sau de vanator ii spuse ca femeia a doua incepuse si ea aceeasi munca.

 striga catre barbati si aduca niste femei, si se duse catre locul unde era cea de-a doua femeie.

 intra si o gasi cu cele doua fete impreuna, insa mult mai linistita decat prima.

 imediat ajunsera si niste femei.

dintr-o privire is dadura seama ca si cel de-al doilea copil se va naste tot acum. asezara repede cele trebuincioase.

batranul statea in picioare, parca astepta pe cineva. i se paru ca nu este singur cu femeile, ci langa el mai sunt si altii. cei care nu mai erau, venisera acolo.

 mult mai usor decta cealalta, aceasta a doua femeie nascvu un baiat. ii fu dat batranului inainte mamei lui. acesta il lua, se onvinse ca este baiat, si-l lasa in bratele mamei. ii zambi femeiii. nu zambise de ani buni inainte. era un barbat tacut si serios.

 acum insa ii zambi.                                                          

– maine sa aduceti copilul la mine.

impreuna cu tatal sau si seful vostru de familie.

aproape se facuse dimineata,

soarele ameninta sa rasara.

 batranul, fara a simti nici o oboseala,

se indrepta catre locul in care facea acelasi lucru ca toti cei dinaintea sa.

 ajunse in locul in care apa incepuse sa se coloreze in reflexe rubinii de la stralucirea soarelui care iesea din oamant parca.

 batranul incepu cantarea:
 ” cine sunt? de unde sunt? unde merg? cine esti? de unde esti?…….. cadentat cu voce groasa”

 in mod ciudat i se paru ca in momentul in care lumina soarelui rasarit se impreuna cu stropii apei, facandu-i pe acestia aurii, aratand semnul vietii ca intotdeauna, in acel moment i se paru ca parca nu canta singur.

 auzea ca un fel de ecou care ingaima in spatele sau.                      

nu se putea intoarce.

 cand savarsi trecerea , se intoarse si nu mai era nimeni langa el.

 se linisti si astepta pe ceilalti sa vina cu copilul.

…… dupa cateva ceasusi aparura.

erau doi barbati avand copilul infasurat, tinut de tatal sau in brate.

 in spate la ceva distanta, erau sumedenie de copii curiosi. ar fi venit si cel mai in varsta dar nu era aceasta pentru ei. batranul era foarte aspru cu regulile.

 intrara si baranul lua copilul din bratele tatalui si -i dadu scurt afara sa astepte.

 intra cu copiul care incepuse sa tipe usor, parca trezit si necunascand caldura mamei, sau de foame. nu era treaba sa asta.

 lua copilul si-l duse in locul unde sedeau cei plecati, fiecare cu semnele lor.

 il arata fuecaruia dintre cei purtatori de semne, dupa cum vazuse in vis ca aceia se inclinau catre copilul plasmuit din tarana si apa.

 mai la urma ajunse in fata celui care-l facuse in vis. aici copilul parca se opri un oarece timp din scancit, aratand ca ceea ce se face se face bine.

 il lasa in fata celui care-i pusese semnul sau pe frunte. lua semnul de la cel plecat si-l puse pe fruntea copilului.

 un vant puternic iscat ca din senin, voia parca sa mature tot praful din lume. lasa copilul, iesi catre cei doi barbati;

– cei dusi vor sa vorbeasca cu baiatul.                                 

dupa care-l veti duce acasa.

-asa vom face.

 zicand acestea intra inapoi, lua copilul si-l inapoie tatalui.

tatal avu curajul si zise:

– pentru ce toate astea?

 -nu stiu inca, raspunse simplu batranul. cei care nu pot vorbi mi-au aratat sa fac asta. am facut. mai departe imi vor spune ei ce e de facut. mie sau copilului.

 -pai copilul nu poate sa stie vorbi cu ei? insista tatal         

 -nu stii tu asta. vom vedea cand va veni timpul. acum plecati.

 se inclinara si plecara catre locul familiei lor.

– ce i-a facut baiatului? au intrebat in cor toti cei ramasi acasa?

– l-a dus sa stea de vorba cu cei plecati, zise tatal, un pic stangaci…..

 – a zis ca poate ca cei plecati vor mai vorbi cu acest fiu. vom vedea.

mama copilului era extenuata dupa nastere. in general dupa cateva ore bune de somn era zdravana. acum, cu toate aceste intamplari, cu aparitia batranului, parca nu se mai intrema…..

batranul ramas singur, cazu pe ganduri. atipi usor si in vis ii aparu batranul plecat care facuse copilul din tarana, aratandu-i cu un gest, ca facuse exact ce trebuia.

 un zambet se asternu pe fata acestui vanator incercat , ajuns acum preot si sef al celor plecati din lume. un om serios, care nu prea stia ce este zambetul.si in ultimele ore zambise de doua ori

intelese ca viitorul acestui trib era legat de acest copil. asta voisera cei fara glas sa-i spuna. ca aceasta va fi sarcinasa pana la sfarsitul vietii lui. sa aiba grija de acest baiat. aceasta era voia lor.

inteleptul/ cuvantul fara sunet

avusese un vis straniu. se facea ca statea ingandurat in locul unde erau adunati cei care plecasera dintre ei.

cei care nu mai puteau vorbi. langa el veni mai intai ca o umbra pe care nu o recunoscu. cand se apropie, recunoscu pe unul dinte cei plecati, care nu mai era de mult printre ei. il cunoscuse cand era mic. abia si-l aducea aminte. de fapt aparuse exact asa cum si-l aducea aminte.

la inceput se sperie, dar parca ceva il tintuia in locul unde se gasea. spectrul cu chip se aseza langa el, uitandu-se inspre locul de unde un altul se pregatea sa vina.

 tot unul care nu mai era.

 veni si se aseza la randu-i, langa cel dintai.

venira astfel cativa, printre care si unii din neamul sau, care purtau semnul pus la plecare, de cei care ramasesera. toti aratau exact asa cum si-i aducea  el aminte.

facura un cerc in jurul sau. un cerc al celor care nu mai erau. ciudat, se simtea tare bine, intre acestia.

 parca voiau sa-i spuna ceva, dar erau dintre cei care nu puteau vorbi. le trecuse vremea aia.

se uita pe rand la fiecare. stateau linistiti, cu privirile linistit atintite asupra sa.

voiau sa-i transmita ceva.

 unul dintre ei, care purta semnul unuia dintre clanurile din trib, se ridica si se duse spre mijlocul cercului facut de ei.

se apuca sa adune niste tarana din mijlocul cercului.

aduna o gramajoara , dupa care se dadu putin intr-o parte, asteptand. un alt tacut veni si aduna inca o gramajoara de pamant langa prima.

asa facura pe rand vreo cativa, pana se adunara cateva gramajoare mici, cat umplu fiecare doua causuri de palme de om.

apoi cel dintai veni la locul sau si isi freca putin palmele, din care incepu sa curga putina apa.

cu aceste palme aduna toate gramajoarele la un loc si udandu-le cu apa , le alcatui dupa chipul unei papusi care aducea aminte de un copil mic, abia iesit din pantecele femeii.

batranul vanator erau absolut uimit de ceea ce se desfasura in fata ochilor sai.

batranul , dupa ce alcatui acel copilas, isi lua de pe frunte semnul pe care i-l pusesera la plecare, rudele, pentru a-l cunoaste atat cei ramasi cat si cei plecati, si-l puse pe fruntea copilului de pamant.

il lua de unde era, cu mare grija, il arata celorlalti, pe rand intorcandu-se catre fiecare. fiecare dintre ei il saluta parca cu o usoara inclinare din cap. dupa ce facu asta, duse copilul astfel pregatit si-l lasa usor la picioarele vanatorului devenit intre timp preot.

 apoi plecara pe rand , dupa cum venira, pierzandu-se intr-o perdea de lumina de la gura pesterii unde erau puse ramasitele lor pamantene. ultimul pleca cel fara glas care plasmuise copilul, parca mai vrand sa stea langa plasmuirea care-i luase semnul de pe frunte. sau careia i-l daduse.

ramanand cu copilul plasmuit din tarana, udat cu apa care izvorase din palmele aceluia, salutat de toti cei fara vorbe prezenti la aceasta facere, fiecare contribuind cu propria gramajoara de tarana si avand pe frunte semnul lui, vanatorul , in vis, pleca din acel loc, ducandu-se parca , catre locul unde stateau ai lui, sa doarma.

……….cand veni dimineata, se trezi brusc, scaldat in sudoare.

era la el acasa.

se ridica repede si pleca aproape fugind, catre locul unde-si tinea ocupatia zilnica, data de cel dinaintea sa; la locul unde traiau cei care nu mai puteau vorbi. cei plecati. caci acum el era cel care avea grija de acestia. el, devenise din cel mai mare vanator, cel care conducea pe cei plecati.

 ajunse acolo si gasi exact in locul unde fusese pus copilul de pamant din visul sau, o gramajoara de pamant. care parca aducea cu un spectru de papusa, ca un copil. sau poate visul fusese foarte puternic. si mai gasi in dreptul a ceea ce parea a fi capul celui din tarana, parca aruncat, semnul pe care i-l pusese plasmuitorul sau pe frunte.

se aseza usor langa ceea ce gasise, incercand sa -si aduca aminte tot din vis. si cum sa-ti aduc aminte tocmai ceea ce iti este asa de clar in minte. poate mai degraba sa vada ce va face.

 un gand ii aparu mai intai: duse semnul la locul sau, punandu-l acolo unde fusese oranduit la plecarea celui care-l avusese si in viata sa.

apoi nivela gramajoara de pamant si se gandi sa se duca la familia a carui semn fusese pus pe copil.

ce sa le spuna? ce a visat?                

 sau ce a gasit?

 amandoua? nimic?

 se ducea usurel catre aceia,

gandind ce avea sa le spuna.

 nu era obisnuit ca preotul , mijlocitorul celor vii catre cei plecati, sa vina la cineva. intotdeauna ceilalti veneau la el.

sa-l intrebe una alta. sa-si vada pe cei plecati. sa vorbeasca cu aceia. sa aiba grija de ei, impreuna cu preotul.

 sau sa anunte ca altul din neamul lor va veni la locul acela, sa fie locul pregatit. si cei plecati, instiintati de noua venire.

 deci vazand ceilalti din trib pe acest prea puternic om, puternic mai inainte ca vanator si mai puternic acuma ca seful tribului celor care nu vorbesc si au plecat, mai multi decat ei, se oprira din ale lor si-l petrecura cu privirea incotro se duce.

unii ar fi vrut sa-l urmeze sau sa-l urmareasca dar vocea celor mai puternici dintre ei ii oprira.

” ce sa cautati dupa el!”

vom afla dupa aceea ce a facut.                               

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

…….se duse catre cei care purtau semnul din vis.

 cand ajunse foarte aproape, familia acelora, care era toata stransa, ii ies in intampinare.

nu stiau ce sa-i spuna.ii facura cale libera catre mijlocul locului unde stateau ei.

 se adunara in cerc in jurul sau.

brusc avu revelatia din vis. erau in jurul sau precum cei din vis. doar ca aici erau si barbati si mai la coada si femei. si o gramada de copii printre picioarele lor, abia stapaniti de cei mari.

 zambi si le zise:

 ” bine v-am gasit. sunteti bine?’

– suntem, fu raspunsul sec al lor.

 apoi vazu ca 2 dintre femei erau cu copii care stau sa se nasca si le facu semn sa se apropie.

 barbatii le facura loc si se spropiara

– de mult? fu intrebarea preotului.

– aproape este gata, stau sa vina cei mici, fu raspunsul uneia.

– la fel si la mine, raspunse cea de-a oua.

 – ciudat, gandi batranul in mintea sa, in vis fusese numai un copil, aici erau  doi. dar unele mai fac si ele cate doi deodata.

 ce sa fie, ce sa fie.

-cand vin copii vreau sa fiu aici. sa trimiteti dupa mine cand vine vremea. noapte sau zi.

– cum ti-e vointa, zisera barbatii in locul femeilor. ele vorbisera deja prea mult in fata batranului.

– te vom chema.

-cei care au plecat mi-au spus sa fac asta. au un plan.

 pleca la fel cum venise, lasand o mare liniste in urma lui. sau o mare uimire.

– femeile erau mute, dar parca cineva le semnase cu fierul rosu.

 ceilalti parca le priveau altfel acuma.

– barbatii lor le dusera in locul unde dormeau sa nu se oboseasca. de acuma vor avea mai mare grija.

 le daduse de inteles cel batran.

pana spre seara, veste se dusese prin tot tribul. toti se intrebau ce va sa fie. acest batran de cand venise parca nu era ca cei dinaintea lor. parca erau acuma siguri ca vorbea cu cei plecati. parca aceia il alesesera sa vorbeasca cu ei.

batranul se dusese linistit catre treaba sa de zi cu zi.

ajunsese la cei care nu vorbeau, care plecasera.

parca ii erau acuma mai familiari. ceea ce ii facusera lui insemna pentru el ca il vedeau ca de-al lor. ca cel care sa-i ajute ca la randul lor sa-i ajute pe cei ramasi. cum?

nu stia nici el inca. dar ceea ce facuse azi i se parea ca si cum ar fi rasarit soarele in timpul noptii. cui sa spuna. celor cu care vorbea.

 se aseza la locul unde cei plecati erau asezati dintotdeauna. se aseza in mijlocul lor si incepu sa le povesteasca. fara sa vorbeasca.  caci la ce le-ar fi folosit acelora sa vorbeasca. pentru ei vorba nu mai era o varianta. deci le spuse fara vorbe tot ceea ce facuse. parca vrand sa afle de la ei daca facuse bine.

 cand termina de ” vorbit”, celalti ii dadura raspunsul la ceea ce ii intrebase.

vrei sa afli care era aela?

maine!

 acuma, noapte buna.

viseaza si vorbeste si tu fara cuvinte sa vezi cum este acolo unde cuvintele nu au sunet.

 se zice ca noi stim si putem arata intotdeauna zgomotul care-l produc doua pame care aplauda.

 dar una singura?

se mai zice ca noi toti stim sa vorbim cu cuvinte care suna. merita oare sa incercam si vorbirea cu cuvinte care nu au sunet? ia vezi in visul tau oare se aude sunteul cuvantului? si parca si acolo vorbesti cu oamenii, nu?..