era una dintre noptile in care parca cerul se scutura de stele, trimitand catre pamant mesageri luminosi pentru a-i lumina pe cei ce traiesc aici, jos. mesagerii se transformau brusc, dintr-un punct departat, pe bolta, intr-o sageata de lumina, care parca arata spre inceputul lucrurilor, spre pamant, o fractiune de timp, apoi, odata terminata sarcina sa, se stingea neatingand pamantul. ca si cand s-ar fi razgandit in ultima clipa.
in fiecare an, in aceasta perioada, cei din trib veneau catre templu, acolo unde erau adunati stramosii, cei plecati. fiecare dintre cei vii nazuia sa primeasca de la cei plecati dintre ai lui, un mesaj trimis astfel de mesagerii luminosi din miez de noapte.
pentru anna era ca un fel de replica a ritualului din rasaritul zilei, de imperechere intre stropii apei si lumina aurie a soarelui. si atunci, fiecare strop se transforma intr-o mica sageata de aur lichid, care pentru o fractiune de timp, isi avea propriul drum, revenind insa inapoi, in locul destinat tuturor lucrurilor. in ritual
stateau impreuna, anna si ceilalti tineri adunati pe langa el, vorbind despre una alta, admirand cerul, fiecare incercand sa gaseasca vreun mesager care sa-i spuna lui ceva anume. luna era ca un disc mare, rosiatic, putin patat, martor tacut la supararea naturii pentru lipsa luminatorului ei.
in seara aceasta, anna era mai tacut ca de obicei. astepta el insusi un semn de la cei plecati sau de la zeita.
se duse de langa ceilalti, asezandu-se la picioarele zeitei. in mintea sa, chiar daca nu le spusese clar celorlalti, zeita era stapana noptii. ea era cea care, prin vocea batranului naki, ii daduse o sarcina pe care nu o indeplinise.
si care acuma i se parea a fi destinata urmasului sau.
– maine dimineata nu voi veni la ritual, zise anna
ceilalti ramasera muti auzindu-l
– voi va trebui sa duceti ritualul mai departe.
-maine tot tribul va fi aici pentru a-si saluta stramosii, zise unul dintre tineri
-desigur, voi veti face totul dupa cum este randuit. nu-i dezamagiti pe ai vostri. nici tribul, nici pe naki. si ei vor veni maine
-cine va spune cuvintele ritualului in locul tau? pe cine va asculta soarele sa refaca inceputul lumii, dupa cum il facea cand tu rosteai cererile? spunea un altul
-unul dintre voi va trebui sa o faca. daca nu unul , atunci doi. daca nu doi, atunci mai multi. eu ma duc sa stau de vorba cu zeita.
ceilalti ramasera gandind cum sa faca. anna le daduse si raspunsul.
adormi langa statuie.
in somn, zeita ii aparu avand chipul mamei sale.
-nu te teme, sunt cea careia i-ai inchinat ritualul noptii. sunt stapana celor din populatia naki. iti vorbesc tie pentru ca m-ai pus alaturi de ai vostri si mi-ai dat aceeasi cinste.
nu-ti puteam vorbi atata vreme cat faceai ritualul de rasarit. acel ritual presupune inceputul tuturor lucrurilor. soarele este unul si tu nu poti asculta vorbele amandurora.
acum ca te-ai dezlegat de acest ritual, iti pot vorbi. daca insa ti-ai lua cuvantul inapoi, maine ritualul nu se va putea savarsi. ceea ce ai hotarat azi va schimba lumea pe care o cunosti
voi in tribul vostru sunteti vanatori.
voua vi s-a aratat, prin viziunea primului batran, cum incep toate lucrurile.
din impreunarea dintre apa si lumina.
aurul este culoarea care arata inceputul lucrurilor. numai in lumina lucrurile au un inceput. intunericul insa nu este sfarsitul.
intunericul in care stai acuma este fagaduinta pentru inceputul de maine.
intunericul este legatura cea mai puternica dintre voi si inceput. puteti trai in lumina pentru ca veniti din intuneric.
in lumina toate lucrurile se vad, sunt clare sunt transparente.
in intuneric nu vederea este cheia lucrurilor. in intuneric incepe macinarea, gandirea, intrebarile se aduna acolo.
pentru ca intunericul este creatorul si stapanul intrebarilor, atunci tot acolo se vor afla si raspunsurile la acestea.
vezi tu, anna, tot ceeea ce este in lumina este clar ca lumina zilei.
ceea ce este in intuneric trebuie scos la lumina.
intrebarile cauta in intuneric perechile lor raspunsuri.
din aceasta cautare voi oamenii traiti.
orice pereche intrebare-raspuns, este ca o raza de lumina care se adauga la lumina rasaritului.
vezi tu mesagerii acestia nocturni care brazdeaza cerul ? cei pe care-i venerati ca pe semnale de la stramosi?
asemenea lor sunt si perechile de intrebari-raspunsuri zamislite in intuneric. zamislirea lor intuneric este lasata pentru sporirea luminii.
vei spune ca lumina nu poate fi sporita.
ba da. prin cunoastere. tot ceea ce este in intuneric asteapta lumina.
intunericul se transforma in lumina prin cunoastere. vezi tu anna, soarele iese din intuneric si intra acolo. de acolo isi ia puterea de a naste mereu un nou inceput.
inceputul este , ca si viata voastra, in intuneric.
si de acolo va luati tot ceea ce va trebuie. si aduceti la soare si acolo incepe viata voastra.
intunericul este mama inceputului.
soarele este tatal acestuia.
nu exista lumina fara intuneric si intuneric fara lumina…….
nu stia daca visase sau fusese aievea.
parca durase o vesnicie ceea ce ii spusese zeita….
aproape se ivise dimineata. nu vedea dar stia asta. cei din trib incepusera sa apara.
zgomotul facut de strigatele copiilor care se intreceau in a arata sagetile care coborau din cer, trezi si insufleti tot templul.
ceilalti venira la anna pentru a-l trezi, insa il gasira langa statuia zeitei, cu un zambet larg pe figura.
– mergeti si faceti cele ce trebuie facute. am alta misiune in aceasta viata. voi ramane cu voi, insa voi veti face ritualul inceputului.
este astazi inceputul vostru. si este astazi si inceputul meu. altfel
acestia se retrasera si se asezara pe pozitiile ocupate in vremea cand anna era preot.
ieri adica.niciunul nu indraznea sa-i ia locul
facura un cerc in jurul cascadei ce susura cu ape negre ca noaptea care incepea sa lase loc rosiaticei aparitii a soarelui.
sagetile luminoase cazute din cer erau acum mai multe ca inainte, parca cei plecati vrand sa-si salute urmasii stransi la templu.
anna ramase langa statuia zeitei, care era in mijloc. de jur imprejurul sau era insiruite in cerc statuile stramosilor, sculptate de mainile sale.
ce demult fusese asta. era un copilandru.
batranul vanator il lasase se faca acest lucru, avand incredere in el. batranul vanator ii urmarise viata inca dinainte de a se naste.
il lasase sa faca din piatra pe toti cei plecati.
il ingropase in pamant, intr-un locas mititel in care-l ghemuise dupa ce modelase interiorul gropii ca pentru a primi acolo un copil ce urma a se naste.
batranii ii spusesera multe lucruri.
apoi aparusera naki
invatase de la ei o gramada de lucruri
batranul lor ii daruise zeita lor spre cinstire.
ce viata avusese pana acuma.
se uita de jur imprejurul sau si vazu doua populatii stand una langa cealalta. si zeita in mijlocul stramosilor tribului, asistand la ritualul lor stravechi.
si mai vazu templul si toate cele alcatuite de el, impreuna cu ceilalti.
isi dadu abia acum seama ca batranul vanator, ajuns preot, fusese ales de soare sa-l aleaga pe el ca urmas. batranul fusese inaintea lui ales de stramosi. batranul gandise templul.
acum batranul era nascut alaturi de acestia. din mama tuturor celor plecati.
el se duse incet, urmarit de privirile nelamurite ale tribului, si se aseza in spatele celor care-i luasera locul.
nu avea sa mai rosteasca nici un cuvant din ritual. tot ceea ce avusese de rostit rostise….
aceasta era mostenirea lui . aceasta era mostenirea lui anna
rassvan 